Soluții BAC Română Real 2018 · Iunie–Iulie · Var. 03

SUBIECTUL I.A

Expresia „să-și câștige pâinea” înseamnă să-și asigure existența, să-și câștige traiul prin muncă.
Anul intrării României în Primul Război Mondial este 1916, fapt sugerat de afirmația autorului: „M-am născut la București la 31 august 1916, trei zile după intrarea României în război împotriva Austro-Ungariei.”
Un aspect al începutului modernizării Bucureștiului este pătrunderea electricității în unele locuințe, deși procesul nu era încă generalizat. Secvența relevantă este: „mai erau case unde nu pătrunsese electricitatea”, ceea ce arată că existau deja și case electrificate.
Autorul se consideră „bucureștean get-beget” deoarece s-a născut în București și poate dovedi legătura foarte veche a familiei sale cu orașul. Strămoșii paterni erau proprietari în București în 1815, iar strămoșul mamei, Bunea Grădișteanu, „avea case în București în 1658”.
Venirea la București, la patru ani, produce asupra autorului o impresie puternică și durabilă. El descoperă brusc orașul și păstrează „amintiri din acel moment rămase extrem de vii”, mai ales sunetele străzii, vocile vânzătorilor și chemarea florăresei.

SUBIECTUL I.B

În opinia mea, amintirile se păstrează selectiv, deoarece memoria nu reține mecanic toate întâmplările, ci alege, uneori involuntar, ceea ce a avut intensitate afectivă sau valoare identitară.

În primul rând, rămân vii mai ales experiențele care au produs o emoție puternică. În fragmentul extras din volumul Bucureștiul meu, Neagu Djuvara nu reconstituie complet viața Bucureștiului interbelic, ci păstrează câteva imagini sonore și vizuale: ropotul cailor, strigătele vânzătorilor ambulanți, chemarea florăresei. Faptul că spune „Îmi mai cântă și azi în urechi, după atâția zeci de ani” arată că memoria a selectat o impresie muzicală, legată de copilărie și de atașamentul față de oraș.

În al doilea rând, amintirile sunt influențate de felul în care omul își interpretează trecutul. Autorul numește legătura cu Bucureștiul un „roman de dragoste”, ceea ce dovedește că trecutul nu este doar înregistrat, ci și filtrat afectiv. Similar, în literatură, episodul prăjiturii „madlena” din opera lui Marcel Proust arată cum un gust aparent banal poate reactiva selectiv o lume întreagă a copilăriei, în timp ce alte detalii rămân uitate.

Prin urmare, amintirile nu se conservă integral, ci selectiv: memoria păstrează mai ales acele fragmente care au fost legate de emoție, de simțuri și de imaginea pe care fiecare om și-o construiește despre sine.

SUBIECTUL al II-lea

În poezia „Numai poetul…”, de Mihai Eminescu, ideea poetică evidențiază opoziția dintre caracterul trecător al existenței umane și puterea creatorului de a depăși timpul prin artă. Lumea și oamenii sunt supuși morții, fiind comparați cu „miile de unde” care trec necontenit prin „sânul mărei infinit”. Comparația sugerează fragilitatea ființei și curgerea continuă a vieții. În schimb, poetul este prezentat printr-o imagine ascensională, „ca pasări ce zboară / Deasupra valurilor”, ceea ce exprimă superioritatea spiritului creator. Metaforele „ramurile gândului” și „sfintele lunci” conturează un spațiu ideal al inspirației și al permanenței. Repetarea ideii de trecere, asociată cu antiteza dintre oameni și poet, susține mesajul textului: arta salvează ființa de uitare și îi oferă acces la nemărginirea timpului.

SUBIECTUL al III-lea

Romanul Ion, de Liviu Rebreanu, publicat în 1920, este un text narativ reprezentativ pentru realismul obiectiv românesc și pentru orientarea tematică social-rurală. Opera prezintă lumea satului transilvănean de la începutul secolului al XX-lea, concentrându-se asupra condiției țăranului dominat de dorința de a avea pământ. Prin construcția riguroasă, prin naratorul obiectiv și prin analiza relației dintre individ și comunitate, romanul ilustrează maturizarea prozei românești moderne.

O primă trăsătură realistă a romanului este veridicitatea. Rebreanu creează impresia unei lumi autentice, cu ierarhii sociale, mentalități, ritualuri și conflicte specifice satului ardelenesc. Satul Pripas nu este doar un decor, ci un univers social bine structurat, în care oamenii sunt judecați în funcție de avere, iar pământul devine criteriul principal al demnității. O a doua trăsătură este obiectivitatea perspectivei narative. Naratorul este omniscient și omniprezent, relatează la persoana a III-a și urmărește personajele din exterior, dar pătrunde și în motivațiile lor interioare. Această tehnică susține caracterul realist al operei, deoarece destinul lui Ion este prezentat ca rezultat al unei lumi dominate de proprietate, instinct, ambiție și presiune socială.

Tema romanului este patima pentru pământ, dublată de tema degradării morale produse de dorința obsesivă de avere. Ion al Glanetașului este un țăran sărac, inteligent și energic, dar umilit de lipsa pământului. Dorința sa de a dobândi avere îl determină să o seducă pe Ana, fiica bogatului Vasile Baciu, deși o iubește pe Florica. Astfel, conflictul exterior, dintre Ion și Vasile Baciu, este completat de conflictul interior dintre „glasul pământului” și „glasul iubirii”.

O primă secvență relevantă pentru temă este hora de duminică, din incipitul romanului. Scena are valoare de expozițiune, deoarece prezintă comunitatea satului, ierarhiile sociale și tensiunile dintre personaje. Ion dansează cu Ana, nu din iubire, ci din calcul, fiind atras de averea ei. În același timp, privirea lui se îndreaptă spre Florica, fata iubită, dar săracă. Această scenă anunță drama personajului: el nu poate împăca dorința de iubire cu dorința de pământ. Hora devine, așadar, o imagine concentrată a satului, în care relațiile afective sunt controlate de statutul social și de proprietate.

A doua secvență semnificativă este cea a sărutării pământului. După ce obține pământurile lui Vasile Baciu, Ion se simte stăpân și trăiește o satisfacție aproape religioasă. Gestul de a îngenunchea și de a săruta pământul arată caracterul irațional al patimii sale: pământul nu mai este doar o sursă de existență, ci un obiect al adorației. Totuși, această victorie materială nu îi aduce împlinirea morală. Ana este sacrificată, copilul moare, iar Ion se întoarce spre Florica, fapt care pregătește finalul tragic. Secvența confirmă ideea că obsesia proprietății dezumanizează.

La nivel compozițional, un element esențial este structura circulară, construită prin imaginea drumului. Romanul începe cu drumul care intră în Pripas și se încheie cu același drum care iese din sat. Această simetrie sugerează că destinul individual al lui Ion se consumă, dar lumea satului continuă după aceleași legi. Un alt element important este construcția conflictului. Conflictul social pornește de la diferența dintre săraci și bogați, vizibilă în opoziția Ion - Vasile Baciu, iar conflictul psihologic este exprimat prin cele două forțe care îl domină pe protagonist: pământul și iubirea. Limbajul romanului este sobru, precis, adecvat mediului rural, iar stilul narativ evită sentimentalismul, favorizând observația realistă.

În concluzie, Ion este un roman realist obiectiv prin temă, perspectivă narativă, construcția personajelor și compoziția riguroasă. Liviu Rebreanu prezintă drama unui om care confundă demnitatea cu proprietatea și ajunge să piardă totul. Destinul lui Ion are valoare simbolică, deoarece exprimă puterea distructivă a unei patimi într-o lume în care pământul stabilește rangul social și sensul existenței.

Autoevaluare pentru punctaj maxim

Am rezolvat toate cerințele în ordinea subiectului și am respectat secțiunile cerute.
La SUBIECTUL I.A, răspunsurile sunt formulate în enunțuri complete, iar itemii care cer justificare includ dovezi textuale exacte.
Textul argumentativ de la SUBIECTUL I.B depășește 150 de cuvinte, conține opinie, două argumente dezvoltate, raportare la fragment, exemplu cultural, conectori și concluzie.
Comentariul de la SUBIECTUL al II-lea depășește 50 de cuvinte și explică relația dintre ideea poetică și mijloacele artistice, folosind terminologie adecvată.
Eseul de la SUBIECTUL al III-lea depășește 400 de cuvinte, respectă cerința despre un text narativ aparținând lui Liviu Rebreanu și include încadrare, două trăsături, două secvențe comentate, două elemente de compoziție/limbaj, interpretare și concluzie.
Redactarea urmărește norma limbii literare, coerența argumentării, punctuația și adecvarea la profilul real.