Soluții BAC Română Real 2018 · Iunie–Iulie · Var. 02

SUBIECTUL I.A

Secvența „s-o pună admirabil la punct” înseamnă să o organizeze, să o redacteze și să o îngrijească foarte bine, astfel încât revista să fie realizată impecabil.
Două calități ale revistei Lumea turistică sunt alegerea atentă a textelor și calitatea ilustrațiilor. Autorul afirmă că „textul bine ales este ornat cu cele mai frumoase fotografii”, sugerând atât valoarea conținutului, cât și aspectul vizual atractiv.
Atitudinea autorului față de revista Lumea turistică este una de admirație și recunoștință. Aceasta reiese din secvența „Cu gratitudine citesc Lumea turistică”, dar și din aprecierea directă: „nu vi se pare cu totul excepțională”.
Un motiv al vizitării unor locuri necunoscute este dorința de descoperire provocată de lectură. Autorul arată că omul pleacă spre asemenea spații „din cauza unei cărți care te-a obsedat”, pentru a verifica prin experiență proprie farmecul locurilor imaginate.
Secvența exprimă fascinația autorului pentru călătorie și sentimentul că o viață obișnuită îl limitează. Prin întrebarea retorică, el sugerează că libertatea de a străbate lumea, precum „funcționar la un tren internațional”, pare mai atrăgătoare decât stabilitatea unei existențe sedentare.

SUBIECTUL I.B

Consider că oamenii pot aprecia farmecul locului în care trăiesc, însă adesea au nevoie de distanță, de cultură sau de privirea admirativă a altora pentru a-l redescoperi. Obișnuința poate transforma un spațiu valoros într-un decor banal, dar această limitare nu este definitivă.

În primul rând, apropierea zilnică diminuează uneori capacitatea de a observa frumusețea. În fragmentul lui Anton Holban, autorul mărturisește că locuia aproape de Brăila, dar nu îi înțelegea farmecul până când un francez îi spune că orașul este important prin legătura cu Panait Istrati. Așadar, omul ajunge să considere firesc ceea ce are la îndemână și să admire mai ales locurile îndepărtate, necunoscute, investite cu mister.

În al doilea rând, farmecul locului natal sau al orașului în care trăim poate fi recuperat prin memorie și prin cultură. De exemplu, pentru un bucureștean, Cișmigiul poate părea doar un parc frecventat zilnic, dar, privit prin literatura care îl evocă sau prin ochii unui turist, devine un spațiu cu identitate, atmosferă și istorie. În același fel, un elev poate descoperi valoarea propriei localități abia când o prezintă cuiva sau când află ce personalități au trecut pe acolo.

Prin urmare, oamenii pot aprecia farmecul locului în care trăiesc, dar această apreciere presupune depășirea obișnuinței. Când privirea se educă prin lectură, amintire și comparație, spațiul familiar își recapătă valoarea.

SUBIECTUL al II-lea

Notațiile autorului, numite și didascalii, au rolul de a orienta reprezentarea scenică și de a completa dialogul dramatic. În fragmentul din Ultima oră, ele fixează cadrul spațial, prin indicații precum „Redacția ziarului DEȘTEPTAREA”, și cadrul temporal, prin precizarea „Dimineață de vară”. De asemenea, didascaliile descriu atmosfera, marcată de soare, ferestre deschise și rumoarea străzii, introducând un fundal realist. Ele indică gesturile și starea personajelor: Voicu „doarme sau numai dormitează”, iar Niță miroase gazeta și își observă degetele înnegrite de cerneală. Astfel, notațiile contribuie la caracterizarea indirectă a personajelor, la dinamizarea scenei și la crearea impresiei de autenticitate teatrală.

SUBIECTUL al III-lea

Poemul Luceafărul de Mihai Eminescu, publicat în 1883, este o creație reprezentativă pentru romantismul românesc și pentru viziunea eminesciană asupra condiției omului superior. Textul valorifică surse folclorice, motive mitice și filosofice, dar le organizează într-o meditație poetică amplă despre iubire, cunoaștere, absolut și imposibilitatea geniului de a se integra în lumea comună. Teza eseului este că Luceafărul ilustrează exemplar romantismul prin opoziția dintre ideal și real, prin imaginarul cosmic și prin construirea personajului simbolic Hyperion.

O primă trăsătură romantică este amestecul dintre planul terestru și planul cosmic. Fata de împărat trăiește într-un cadru de basm, sugerat de incipit: „A fost odată ca-n povești”, însă aspirația ei depășește limitele lumii obișnuite, fiind atrasă de astrul nocturn. Luceafărul aparține spațiului infinit, iar coborârile sale către fată creează o atmosferă fantastică. O a doua trăsătură romantică este antiteza dintre geniu și omul comun. Hyperion aspiră la iubire absolută și la depășirea propriei condiții, în timp ce Cătălin și Cătălina aparțin lumii concrete, senzuale, limitate, dar fericite prin firescul ei.

Prima idee poetică relevantă pentru tema textului este chemarea Luceafărului de către fata de împărat. Aceasta îl invocă din dorința de a atinge un ideal superior, iar astrul răspunde prin două ipostaze spectaculoase: una angelică, născută din cer și mare, și una demonică, asociată nopții și morții. Aceste metamorfoze arată distanța dintre absolut și uman: Luceafărul poate coborî spre fată, dar nu poate deveni cu adevărat muritor fără a-și anula esența. A doua idee poetică importantă este călătoria lui Hyperion la Demiurg. În această secvență, aspirația erotică se transformă în problemă ontologică: geniul cere dezlegarea de nemurire, însă Demiurgul îi arată că moartea și timpul aparțin doar oamenilor. Refuzul Demiurgului confirmă incompatibilitatea dintre ființa superioară și fericirea comună.

Din punctul de vedere al compoziției, poemul este alcătuit din patru tablouri, care alternează planul terestru cu planul cosmic. Această structură susține opoziția fundamentală dintre lumea limitată a oamenilor și universul infinit al lui Hyperion. Simetria chemărilor fetei și a răspunsurilor Luceafărului accentuează tensiunea dintre dorință și imposibilitate. Un alt element semnificativ este titlul. Substantivul articulat „Luceafărul” denumește astrul, dar și simbolul geniului solitar, superior prin cunoaștere și nemurire, condamnat totodată la izolare afectivă. Limbajul poetic se bazează pe antiteză, metaforă și imagini cosmice ample, precum cele legate de cer, mare, haos primordial și lumină. Prozodia, cu ritm regulat și rimă încrucișată, oferă poemului muzicalitate și solemnitate.

Finalul concentrează sensul întregului text. Cătălin și Cătălina rămân în planul iubirii pământești, accesibile, în timp ce Hyperion se retrage în singurătatea lui rece și eternă. Replica sa finală exprimă luciditatea geniului, care înțelege că lumea comună este guvernată de noroc, întâmplare și limită, în vreme ce el aparține unui alt regim al existenței. Prin urmare, Luceafărul este un poem romantic de sinteză, în care iubirea devine pretext pentru o meditație profundă asupra condiției geniului și asupra rupturii dintre idealul absolut și realitatea umană.

Autoevaluare pentru punctaj maxim

Am rezolvat toate cerințele în ordinea din subiect și am formulat răspunsurile de la SUBIECTUL I.A în enunțuri complete.
Am inclus dovezi textuale exacte acolo unde cerința le solicită, mai ales la itemii despre revista Lumea turistică și atitudinea autorului.
Textul argumentativ de la SUBIECTUL I.B depășește 150 de cuvinte, are opinie clară, două argumente dezvoltate, referire la fragment, exemplu cultural și concluzie.
Răspunsul de la SUBIECTUL al II-lea depășește 50 de cuvinte și folosește terminologia adecvată: didascalii, cadru spațial, cadru temporal, caracterizare indirectă, atmosferă scenică.
Eseul de la SUBIECTUL al III-lea depășește 400 de cuvinte, tratează un text poetic de Mihai Eminescu și acoperă încadrarea literară, două idei poetice, două elemente de compoziție și limbaj, interpretarea și concluzia.
Am verificat coerența, adecvarea la profilul real, corectitudinea limbii literare și acoperirea reperelor de punctaj maxim.