SUBIECTUL I
1. Avem:
2(1−2i)+i(4+i)=2−4i+4i+i2=2+i2.
Cum i2=−1, rezultă
2+i2=2−1=1.
Deci 2(1−2i)+i(4+i)=1.
2. Punctul A(3,−3) aparține graficului funcției dacă și numai dacă f(3)=−3.
Calculăm:
f(3)=32+3a−a=9+2a.
Prin urmare:
9+2a=−3⟺2a=−12⟺a=−6.
Răspuns:
a=−6.
3. Condiția de existență este:
x2+8>0,8−2x>0.
Prima inegalitate este adevărată pentru orice x∈R, iar a doua dă x<4.
Deoarece funcția logaritmică de bază 2 este injectivă, ecuația devine:
x2+8=8−2x.
Rezultă:
x2+2x=0⟺x(x+2)=0,
de unde
x=0saux=−2.
Ambele valori verifică x<4. Soluția este:
{−2,0}.
4. Cifra zecilor trebuie să fie pară și să aparțină mulțimii
A={1,2,3,4,5}.
Astfel, cifra zecilor poate fi 2 sau 4, deci avem 2 alegeri.
Pentru fiecare alegere a cifrei zecilor, cifra unităților poate fi aleasă dintre celelalte 4 cifre, deoarece cifrele trebuie să fie distincte.
Numărul total de numere este:
2⋅4=8.
Răspuns:
8.
5. Avem:
OA=(0,3),OB=(4,0).
Atunci:
OA+OB=(0,3)+(4,0)=(4,3).
Cum OC=(4,3), rezultă:
C(4,3).
6. Fie D piciorul înălțimii din A pe dreapta BC. Triunghiul este ascuțitunghic, deci D aparține segmentului BC.
În triunghiul dreptunghic ABD, avem AB=5 și AD=4, deci:
BD2=AB2−AD2=52−42=25−16=9,
de unde
BD=3.
În triunghiul dreptunghic ACD, unghiul de la C este 4π. Atunci:
tanC=CDAD.
Cum tan4π=1, rezultă:
1=CD4⟺CD=4.
Prin urmare:
BC=BD+DC=3+4=7.
Deci
BC=7.
SUBIECTUL al II-lea
1. Se consideră
A(a)=0a10−101a0.
a) Pentru a=1,
A(1)=0110−10110.
Dezvoltăm determinantul după prima linie:
det(A(1))=1⋅11−10=1⋅(1⋅0−(−1)⋅1)=1.
Deci
det(A(1))=1.
b) Calculăm produsul:
A(a)A(b)=0a10−101a00b10−101b0.
Rezultă:
A(a)A(b)=1a−b00100a−b1.
Pe de altă parte,
A(a)−A(b)+I3=0a−b00000a−b0+100010001=1a−b00100a−b1.
Prin urmare:
A(a)A(b)=A(a)−A(b)+I3
pentru orice a,b∈R.
c) Din relația demonstrată la punctul b), pentru a=b, obținem:
A(a)2=A(a)−A(a)+I3=I3.
Deci A(a)−1=A(a), pentru orice a∈R.
Ecuația este:
A(1)⋅X⋅A(0)=I3.
Înmulțim la stânga cu A(1)−1=A(1) și la dreapta cu A(0)−1=A(0):
X=A(1)A(0).
Folosind formula de la b):
X=A(1)−A(0)+I3.
Calculăm:
A(1)−A(0)=010000010.
Prin urmare:
X=110010011.
Răspuns:
X=110010011
2. Pe M=[3,+∞) se definește
x∘y=m(x−3)(y−3)+3,m>0.
a) Pentru orice m∈(0,+∞),
3∘5=m(3−3)(5−3)+3=m⋅0⋅2+3=3.
Deci
3∘5=3.
b) Pentru m=2, legea devine:
x∘y=2(x−3)(y−3)+3.
Verificăm pentru e=27:
x∘e=2(x−3)(27−3)+3=2(x−3)⋅21+3=x−3+3=x.
De asemenea:
e∘x=2(27−3)(x−3)+3=2⋅21(x−3)+3=x.
Cum e=27∈[3,+∞), rezultă că
e=27
este elementul neutru al legii de compoziție.
c) Pentru m=1, avem:
x∘y=(x−3)(y−3)+3.
Pentru x,y∈M, avem x−3≥0 și y−3≥0, deci radicalii sunt bine definiți.
În plus, f(x)=3+x−3≥3, deci f(x)∈M, iar f(x)∘f(y) este bine definit.
Calculăm:
f(x∘y)=3+x∘y−3=3+(x−3)(y−3).
Cum x−3≥0 și y−3≥0,
(x−3)(y−3)=x−3y−3.
Deci:
f(x∘y)=3+x−3y−3.
Pe de altă parte:
f(x)∘f(y)=(f(x)−3)(f(y)−3)+3=x−3y−3+3.
Prin urmare:
f(x∘y)=f(x)∘f(y)
pentru orice x,y∈M.
SUBIECTUL al III-lea
1. Se consideră funcția
f:(1,+∞)→R,f(x)=x−x−1e−x.
a) Derivăm funcția pe (1,+∞). Notăm
g(x)=x−1e−x=e−x(x−1)−1.
Atunci:
g′(x)=−e−x(x−1)−1−e−x(x−1)−2.
Aducând la același numitor:
g′(x)=−(x−1)2e−x(x−1)+e−x=−(x−1)2xe−x.
Prin urmare:
f′(x)=1−g′(x)=1+(x−1)2xe−x=(x−1)2(x−1)2+xe−x.
Deci
f′(x)=(x−1)2(x−1)2+xe−x,x∈(1,+∞).
b) Asimptota oblică spre +∞ are forma y=ax+b, unde:
a=x→+∞limxf(x).
Avem:
xf(x)=1−x(x−1)e−x,
deci
a=1.
Apoi:
b=x→+∞lim(f(x)−x)=x→+∞lim(−x−1e−x)=0.
Asimptota oblică este:
y=x.
c) Funcția este continuă și derivabilă pe (1,+∞). Din punctul a),
f′(x)=(x−1)2(x−1)2+xe−x.
Pentru orice x>1, avem (x−1)2>0, x>0 și e−x>0, deci:
(x−1)2+xe−x>0.
Rezultă:
f′(x)>0,∀x∈(1,+∞).
Astfel, f este strict crescătoare pe (1,+∞), deci este injectivă.
Calculăm limitele la capetele intervalului:
x→1+limf(x)=x→1+lim(x−x−1e−x)=−∞,
deoarece e−x→e−1>0, iar x−1→0+.
De asemenea:
x→+∞limf(x)=x→+∞lim(x−x−1e−x)=+∞.
Fiind continuă și strict crescătoare, cu limitele −∞ și +∞ la capetele domeniului, rezultă:
f((1,+∞))=R.
Deci f este surjectivă pe R. Cum este și injectivă, funcția este bijectivă.
2. Se consideră funcția
f:R→R,f(x)=(x2+1)2x.
a) Avem:
f(x)(x2+1)2=(x2+1)2x(x2+1)2=x.
Prin urmare:
∫13f(x)(x2+1)2dx=∫13xdx=2x213=29−21=4.
Deci
∫13f(x)(x2+1)2dx=4.
b) Calculăm:
∫01f(x)dx=∫01(x2+1)2xdx.
Folosim substituția:
u=x2+1,du=2xdx.
Când x=0, u=1, iar când x=1, u=2. Astfel:
∫01(x2+1)2xdx=21∫12u−2du=21[−u1]12.
Rezultă:
21(−21+1)=21⋅21=41.
Deci
∫01f(x)dx=41.
c) Pentru x∈[0,1],
xf(x)=x⋅(x2+1)2x=(x2+1)2x2.
Deoarece x≥0 și x2+1>0, avem:
xf(x)=(x2+1)2x2=x2+1x.
Atunci, pentru orice n∈N∗,
In=∫01xnxf(x)dx=∫01x2+1xn+1dx.
Prin urmare:
In−In+4=∫01x2+1xn+1dx−∫01x2+1xn+5dx.
Deci:
In−In+4=∫01x2+1xn+1−xn+5dx=∫01x2+1xn+1(1−x4)dx.
Cum
1−x4=(1−x2)(1+x2),
obținem:
In−In+4=∫01xn+1(1−x2)dx=∫01(xn+1−xn+3)dx.
Calculăm:
In−In+4=n+2xn+201−n+4xn+401=n+21−n+41.
Prin urmare:
In−In+4=(n+2)(n+4)n+4−(n+2)=(n+2)(n+4)2.
Deci
In−In+4=(n+2)(n+4)2
pentru orice n∈N∗.
Autoevaluare pentru punctaj maxim
- Toate cele 18 subpuncte au fost rezolvate în ordinea din subiect.
- Au fost verificate condițiile de existență pentru logaritmi și radicali.
- La matrice s-au folosit calcule explicite pentru determinant, produs și inversabilitate.
- La legea de compoziție s-au verificat apartenența elementului neutru și egalitatea cerută pe domeniul M.
- La funcția din Subiectul al III-lea s-au justificat derivata, asimptota, monotonia, limitele și bijectivitatea.
- Integralele au fost calculate cu pași intermediari, iar formula pentru In−In+4 a fost demonstrată pentru orice n∈N∗.