SUBIECTUL I
1.
Calculăm:
5(1+2i)−2i(5−i)=5+10i−(10i−2i2).
Cum i2=−1, avem:
10i−2i2=10i+2.
Prin urmare:
5(1+2i)−2i(5−i)=5+10i−10i−2=3.
Deci egalitatea este adevărată.
2.
Avem f(x)=x2−2x−3. Condiția f(a)=1+a2 devine:
a2−2a−3=1+a2.
Scădem a2 din ambii membri:
−2a−3=1⟺−2a=4⟺a=−2.
Răspuns:
a=−2.
3.
Ecuația este
log3(2x2+1)=2.
Argumentul este pozitiv pentru orice x∈R, deoarece 2x2+1>0. Din definiția logaritmului:
2x2+1=32=9.
Rezultă:
2x2=8⟺x2=4⟺x=±2.
Soluțiile reale sunt:
x∈{−2,2}.
4.
Numerele naturale de două cifre sunt de la 10 la 99, deci sunt 90 de cazuri posibile.
Cifrele impare sunt:
1,3,5,7,9.
Cifra zecilor poate fi aleasă în 5 moduri, iar cifra unităților trebuie să fie impară și distinctă de cifra zecilor, deci poate fi aleasă în 4 moduri.
Numărul cazurilor favorabile este:
5⋅4=20.
Probabilitatea cerută este:
P=9020=92.
Răspuns:
92.
5.
Punctele sunt A(2,0), B(1,6), C(4,2). Calculăm:
AB=(1−2,6−0)=(−1,6).
Fie D(xD,yD). Atunci:
DC=(4−xD,2−yD).
Condiția AB=DC dă sistemul:
{4−xD=−1,2−yD=6.
De aici:
xD=5,yD=−4.
Prin urmare:
D(5,−4).
6.
Triunghiul ABC este dreptunghic în A, deci BC este ipotenuza și BC=10.
Avem:
sinB=BCAC,sinC=BCAB.
Condiția sinB=2sinC devine:
BCAC=2⋅BCAB.
Cum BC=0, rezultă:
AC=2AB.
Din teorema lui Pitagora:
AB2+AC2=BC2.
Înlocuim AC=2AB și BC=10:
AB2+(2AB)2=102⟺5AB2=100⟺AB2=20.
Deoarece AB>0, obținem:
AB=20=25.
Deci:
AB=25.
SUBIECTUL al II-lea
1.
Se consideră
A(x)=x+1x0−x1−x0001.
a)
Pentru x=1,
A(1)=210−100001.
Determinantul este:
det(A(1))=1⋅21−10=2⋅0−(−1)⋅1=1.
Deci:
det(A(1))=1.
b)
Calculăm:
A(x)−I3=xx0−x−x0000.
Atunci:
(A(x)−I3)2=xx0−x−x0000xx0−x−x0000.
Elementele nenule posibile din blocul de ordin 2 sunt:
x2−x2=0,−x2+x2=0.
Toate celelalte elemente sunt, de asemenea, 0, deci:
(A(x)−I3)(A(x)−I3)=O3,
pentru orice x∈R.
c)
Notăm:
B=A(x)−I3.
Din punctul b), B2=O3, iar A(x)=I3+B. Rezultă:
A(x)2=(I3+B)2=I3+2B+B2=I3+2B.
Ecuația cerută este:
A(x)2=xA(x)−(x−1)I3.
Înlocuim A(x)=I3+B:
I3+2B=x(I3+B)−(x−1)I3=xI3+xB−xI3+I3=I3+xB.
Deci:
2B=xB⟺(2−x)B=O3.
Dar
B=xx0−x−x0000=x110−1−10000.
Matricea
110−1−10000
nu este matricea nulă, deci:
x(2−x)=0.
Prin urmare:
x∈{0,2}.
2.
Legea de compoziție este
x∗y=(x+y)2−2(x−y)−3.
a)
Calculăm:
0∗2=(0+2)2−2(0−2)−3=4+4−3=5.
Deci:
0∗2=5.
b)
Avem:
x∗(x+1)=(x+x+1)2−2(x−(x+1))−3.
Deci:
x∗(x+1)=(2x+1)2−2(−1)−3.
x∗(x+1)=4x2+4x+1+2−3=4x2+4x.
Condiția x∗(x+1)=8 devine:
4x2+4x=8.
Împărțim la 4:
x2+x−2=0.
Factorizăm:
(x+2)(x−1)=0.
Prin urmare:
x∈{−2,1}.
c)
Căutăm perechile (m,n)∈N2 pentru care:
m∗n=2mn.
Avem:
(m+n)2−2(m−n)−3=2mn.
Dezvoltăm:
m2+2mn+n2−2m+2n−3=2mn.
Scădem 2mn:
m2+n2−2m+2n−3=0.
Completăm pătratele:
(m−1)2+(n+1)2=5.
În convenția școlară uzuală N={0,1,2,…}. Cum n∈N, avem n+1≥1. Pătratele care au suma 5 sunt 1 și 4.
Dacă (n+1)2=1, atunci n=0, iar:
(m−1)2=4⟹m=3.
Dacă (n+1)2=4, atunci n=1, iar:
(m−1)2=1⟹m=0 sau m=2.
Perechile sunt:
(m,n)∈{(3,0),(0,1),(2,1)}.
SUBIECTUL al III-lea
1.
Se consideră funcția
f:(0,+∞)→R,f(x)=(x2−5x+10)x.
a)
Scriem funcția folosind puteri:
f(x)=x5/2−5x3/2+10x1/2.
Derivăm:
f′(x)=25x3/2−215x1/2+5x−1/2.
Aducem la același numitor 2x:
f′(x)=2x5x2−15x+10=2x5(x2−3x+2).
Deci:
f′(x)=2x5(x2−3x+2),x∈(0,+∞).
b)
Din punctul a):
f′(x)=2x5(x2−3x+2)=2x5(x−1)(x−2).
Pentru x>0, avem 2x>0 și 5>0, deci semnul lui f′(x) este semnul produsului (x−1)(x−2).
Rezultă:
f′(x)>0 pe (0,1),f′(x)<0 pe (1,2),f′(x)>0 pe (2,+∞).
Prin urmare, funcția f este:
strict cresca˘toare pe (0,1] și [2,+∞)
și
strict descresca˘toare pe [1,2].
c)
Avem:
x2xf(x)=x2x(x2−5x+10)x=1−x5+x210.
Trebuie calculată limita:
x→+∞lim(1−x5+x210)x/5.
Notăm:
ux=−x5+x210.
Atunci ux→0 și
xux=−5+x10→−5.
Logaritmăm limita. Dacă L este limita cerută, atunci:
lnL=x→+∞lim5xln(1+ux).
Cum
uxln(1+ux)→1,
rezultă:
lnL=51x→+∞limxux=51⋅(−5)=−1.
Prin urmare:
L=e−1=e1.
Deci:
x→+∞lim(x2xf(x))x/5=e1.
2.
Se consideră funcția
f:R→R,f(x)=x+ex+ex+11.
a)
Avem:
f(x)−ex+11=x+ex.
Atunci:
∫02(f(x)−ex+11)dx=∫02(x+ex)dx.
Calculăm:
∫02(x+ex)dx=[2x2+ex]02=(2+e2)−(0+1)=e2+1.
Deci:
∫02(f(x)−ex+11)dx=e2+1.
b)
Observăm că:
f(x)−x−ex=ex+11.
Prin urmare:
∫−11ex(f(x)−x−ex)dx=∫−11ex+1exdx.
O primitivă este:
ln(ex+1),
deoarece
(ln(ex+1))′=ex+1ex.
Deci:
∫−11ex+1exdx=[ln(ex+1)]−11=ln(e+1)−ln(e−1+1).
Dar:
e−1+1=e1+1=ee+1.
Astfel:
ln(e+1)−ln(ee+1)=ln((e+1)/ee+1)=lne=1.
Deci:
∫−11ex(f(x)−x−ex)dx=1.
c)
Calculăm mai întâi f(x)+f(−x).
f(x)=x+ex+ex+11,
iar
f(−x)=−x+e−x+e−x+11.
Adunând, obținem:
f(x)+f(−x)=ex+e−x+ex+11+e−x+11.
Dar:
e−x+11=1+exex.
Deci:
ex+11+e−x+11=ex+11+ex+1ex=1.
Prin urmare:
f(x)+f(−x)=ex+e−x+1.
Integrala devine:
∫01x(f(x)+f(−x))dx=∫01x(ex+e−x+1)dx.
Calculăm pe rând:
∫01xexdx=[(x−1)ex]01=1,
∫01xe−xdx=[−(x+1)e−x]01=−e2+1=1−e2,
și
∫01xdx=21.
Prin urmare:
∫01x(f(x)+f(−x))dx=1+(1−e2)+21=25−e2.
Conform cerinței:
25−e2=2m−e2.
Rezultă:
2m=25⟺m=5.
Răspuns:
m=5.
Autoevaluare pentru punctaj maxim
- Am rezolvat toate cele 18 subpuncte, în ordinea din subiect.
- Am verificat condițiile de domeniu unde apar logaritmi, radicali și limite.
- Am justificat complet demonstrațiile cerute prin „Arătați”.
- Am verificat calculele pentru matrice, vectori, ecuații, probabilitate, derivată, monotonie, limită și integrale.
- Rezultatele finale sunt simplificate și evidențiate.