În notația folosită la BAC, N conține și numărul 0, iar pentru excluderea lui se folosește N∗.
Legea de compoziție este
x∗y=2x+y+∣x−y∣.
a) Calculăm direct:
2∗0=22+0+∣2−0∣=22+2=2.
b) Dacă a≤b, atunci ∣a−b∣=b−a. Prin urmare,
a∗b=2a+b+∣a−b∣=2a+b+b−a=22b=b.
Deci, pentru a≤b, avem a∗b=b.
c) Din punctul b) și din simetria formulei rezultă că x∗y=max(x,y), pentru orice x,y∈R: dacă x≤y, atunci x∗y=y, iar dacă y≤x, atunci x∗y=x. Deoarece legea este asociativă,
(2x)∗(x2+1)∗(−2x)=max(2x,x2+1,−2x).
Observăm că
x2+1−2∣x∣=(∣x∣−1)2≥0,
deci x2+1≥2∣x∣. În particular,
x2+1≥2xșix2+1≥−2x.
Astfel,
max(2x,x2+1,−2x)=x2+1.
Ecuația devine
x2+1=10⟺x2=9⟺x∈{−3,3}.
Soluțiile sunt
x∈{−3,3}.
SUBIECTUL al III-lea
Se consideră funcția
f:R→R,f(x)=x−x2+3.
a) Funcția este derivabilă pe R, deoarece x2+3>0 pentru orice x∈R. Avem
f′(x)=1−2x2+32x=1−x2+3x.
Prin urmare,
f′(x)=x2+3x2+3−x,x∈R.
b) Pentru x→+∞,
f(x)=x−x2+3=x+x2+3x2−(x2+3)=x+x2+3−3.
Cum x+x2+3→+∞, rezultă
x→+∞limf(x)=0.
Asimptota orizontală spre +∞ este
y=0.
c) Determinăm imaginea funcției f. Din formula derivatei,
f′(x)=x2+3x2+3−x.
Deoarece x2+3>∣x∣, rezultă x2+3−x>0, deci
f′(x)>0,∀x∈R.
Funcția este strict crescătoare pe R.
Limitele la capetele domeniului sunt:
x→+∞limf(x)=0,
iar
x→−∞lim(x−x2+3)=−∞,
deoarece, pentru x=−t și t→+∞, avem
f(−t)=−t−t2+3→−∞.
În plus, f(x)=x−x2+3<0, pentru orice x∈R, deoarece x2+3>x.
Prin urmare, imaginea funcției este
f(R)=(−∞,0).
Ecuația f(x)=a are soluție dacă și numai dacă
a∈(−∞,0).
Se consideră funcția
f:R→R,f(x)=x2+x+3x.
Observăm că x2+x+3=(x+21)2+411>0, deci funcția este definită pe R.
a) Avem
(x2+x+3)f(x)=(x2+x+3)⋅x2+x+3x=x.
Astfel,
∫02(x2+x+3)f(x)dx=∫02xdx=2x202=2.
b) Pentru x>0,
g(x)=x2x+1⋅f(x)=x2x+1⋅x2+x+3x=x2+x+32x+1.
Cum (x2+x+3)′=2x+1, avem
∫12g(x)dx=∫12x2+x+32x+1dx=ln(x2+x+3)12.
Calculăm:
x2+x+3x=2=4+2+3=9,x2+x+3x=1=1+1+3=5.
Deci
∫12g(x)dx=ln9−ln5=ln59.
c) Fie 0≤a<b și
In=∫abfn(x)dx,n∈N∗,
unde fn(x)=(f(x))n. Pentru x∈[a,b]⊂[0,+∞),
0≤f(x)=x2+x+3x<1,
deoarece x≥0 și x2+x+3>x.
Funcția f este continuă pe intervalul compact [a,b], deci își atinge maximul. Notăm
q=x∈[a,b]maxf(x).
Din f(x)<1 pentru orice x∈[a,b], rezultă 0≤q<1. Atunci, pentru orice n∈N∗,
0≤fn(x)≤qn,x∈[a,b].
Integrând,
0≤In=∫abfn(x)dx≤∫abqndx=(b−a)qn.
Cum 0≤q<1, avem qn→0, deci (b−a)qn→0. Prin teorema cleștelui,
n→+∞limIn=0.
Autoevaluare pentru punctaj maxim
Toate cele 6 cerințe din SUBIECTUL I sunt rezolvate în ordine, cu domenii și verificări unde sunt necesare.
SUBIECTUL al II-lea include calculul determinantului, determinarea matricei B, condiția pentru n, verificarea legii de compoziție și rezolvarea ecuației cu operația ∗.
SUBIECTUL al III-lea include derivarea corectă, asimptota orizontală, imaginea funcției, integralele cerute și demonstrația limitei prin majorare uniformă.
Rezultatele finale au fost simplificate și condițiile de existență au fost menționate.