Soluții BAC Istorie 2025 · Simulare · Var. simulare

SUBIECTUL I

Organizația internațională precizată în sursa A este Fondul Monetar Internațional.
O informație din sursa B referitoare la cultură este că aceasta a fost supusă unor puternice presiuni ideologice. De asemenea, sursa precizează că fondurile pentru achiziționarea de cărți s-au redus considerabil.
Liderul politic la care se referă atât sursa A, cât și sursa B este Nicolae Ceaușescu, iar spațiul istoric comun este România/statul român.
Sursa care susține că societățile din zona centrală și sud-est europeană se confruntă cu o criză de sistem este sursa B.
Relație cauză-efect din sursa A:

Cauză: exportarea produselor agroalimentare, alături de ineficiența metodelor de producție și de rigida centralizare.

Efect: apariția unor grave lipsuri în România anilor 1980.

Relația este susținută de formularea sursei A, potrivit căreia exportarea produselor agroalimentare, ineficiența producției și centralizarea rigidă „au dus la grave lipsuri”.

Două practici politice totalitare din statul român, în afara celor la care se referă sursele A și B, sunt:

Desființarea pluralismului politic și impunerea partidului unic. După falsificarea alegerilor din 19 noiembrie 1946 și după abdicarea forțată a regelui Mihai I, la 30 decembrie 1947, comuniștii au eliminat instituțiile regimului democratic. Partidul Muncitoresc Român/Partidul Comunist Român a monopolizat puterea politică, iar celelalte partide au fost desființate sau reduse la rol decorativ.

Represiunea politică exercitată prin instituții specializate ale statului. Securitatea, creată la 30 august 1948, a urmărit, arestat și anchetat opozanți politici, foști membri ai partidelor democratice, intelectuali, clerici sau persoane considerate „dușmani de clasă”. Prin închisori politice, deportări și supraveghere, regimul comunist a controlat societatea și a împiedicat opoziția reală.

O asemănare între două practici politice utilizate de statul român în ultimul deceniu al secolului al XX-lea este că pluripartidismul și organizarea alegerilor libere au avut caracter democratic. Ambele practici, afirmate după Constituția din 1991 și vizibile în alegerile din anii 1992, 1996 și 2000, au permis exprimarea mai multor opțiuni politice și participarea cetățenilor la viața publică prin vot.

SUBIECTUL II

Un revoluționar din Moldova precizat în sursa dată este Alexandru Ioan Cuza.
Sursa dată se referă la secolul al XIX-lea.
Domnitorul Moldovei la care se referă sursa este Mihail Sturdza. O acțiune desfășurată de acesta a fost declanșarea represiunii împotriva mișcării revoluționare, la 29 martie 1848.
Două informații din sursă referitoare la evenimentele din 27 martie 1848 sunt:

În prezența a 1000 de persoane, au fost dezbătute „îmbunătățirile necesare țării”.
Adunarea a hotărât alegerea unei comisii care trebuia să redacteze un program de revendicări.

Punct de vedere: Programul revoluționar de la Brașov, redactat la 12/24 mai 1848 sub titlul Prințipiile noastre pentru reformarea patriei, a avut un caracter modernizator și național, deoarece a urmărit reforme sociale, politice și unirea Principatelor.

O primă informație din sursă care susține acest punct de vedere este că documentul cerea desființarea obligațiilor sătenilor față de proprietarii de moșii și împroprietărirea sătenilor fără răscumpărare. A doua informație este că programul prevedea lichidarea privilegiilor, egalitatea cetățenilor în drepturi politice și „unirea Moldovei și a Țării Românești într-un singur stat neatârnat”.

Statul român se modernizează prin acțiuni desfășurate în politica internă din perioada 1860-1870, de exemplu prin adoptarea Constituției din 1866. Deoarece această lege fundamentală a organizat statul ca monarhie constituțională ereditară, a consacrat separarea puterilor în stat și a stabilit drepturi și libertăți cetățenești, instituțiile României au primit un cadru modern de funcționare. Prin urmare, Constituția din 1866 a contribuit la modernizarea și consolidarea statului român.

SUBIECTUL III

Eseu model

Evoluția Țării Românești, a Moldovei și a Transilvaniei în secolele al XIV-lea - al XVIII-lea a fost determinată de constituirea statelor medievale românești, de organizarea instituțiilor centrale și de raporturile cu marile puteri vecine. În sudul și estul Carpaților, domnia a devenit instituția politică fundamentală, iar în Transilvania organizarea instituțională a fost influențată de statutul de principat autonom sub suzeranitate otomană.

În primele șase decenii ale secolului al XIV-lea, un fapt istoric esențial referitor la spațiul românesc din sudul Carpaților a fost bătălia de la Posada din 1330. Aceasta s-a desfășurat între Basarab I, conducătorul Țării Românești, și regele Ungariei, Carol Robert de Anjou. Un prim aspect al acestui fapt istoric este cauza conflictului: regele Ungariei urmărea să impună controlul asupra statului de la sud de Carpați, în timp ce Basarab I apăra autonomia politică a formațiunii sale. Al doilea aspect este consecința victoriei românilor: înfrângerea armatei maghiare a consolidat independența Țării Românești și autoritatea domniei lui Basarab I. Prin urmare, bătălia de la Posada a confirmat existența statului medieval Țara Românească.

În spațiul românesc din estul Carpaților, un fapt istoric desfășurat în secolul al XIV-lea a fost întemeierea statului medieval Moldova prin acțiunea lui Bogdan din Maramureș. Inițial, în contextul expansiunii maghiare spre est, Dragoș organizase o marcă de apărare aflată sub influența Coroanei ungare. Ulterior, în jurul anului 1359, Bogdan a trecut din Maramureș la est de Carpați și a înlăturat autoritatea urmașilor lui Dragoș, dependenți de regele Ungariei. Deoarece acțiunea sa a avut caracter anti-maghiar și întemeietor, Moldova s-a constituit ca stat medieval românesc autonom, iar Bogdan I este considerat întemeietorul statului moldovean independent.

Transilvania a avut o evoluție instituțională diferită de cea a Țării Românești și a Moldovei. După prăbușirea Regatului Ungariei medievale în urma bătăliei de la Mohács din 1526 și după transformările politice din 1541, Transilvania a devenit principat autonom sub suzeranitatea Imperiului Otoman. Un prim aspect al organizării instituționale din secolele al XVI-lea - al XVII-lea este existența principelui Transilvaniei, ales de Dietă și confirmat de sultan, ceea ce arată combinarea autonomiei interne cu dependența externă față de Poartă. Al doilea aspect este rolul Dietei Transilvaniei, adunare a stărilor privilegiate, dominată de nobilimea maghiară, sași și secui. Românii, deși majoritari în multe zone, nu erau recunoscuți ca națiune politică privilegiată, ceea ce limita participarea lor la conducerea principatului.

În prima jumătate a secolului al XVIII-lea, organizarea instituțională a Moldovei a fost marcată de instaurarea și funcționarea regimului fanariot. Punctul meu de vedere este că Moldova și-a păstrat unele instituții interne tradiționale, precum domnia, Divanul și dregătoriile, dar autonomia politică a acestor instituții s-a redus considerabil prin controlul exercitat de Imperiul Otoman asupra domniei. Un argument istoric relevant este numirea domnilor fanarioți după eșecul politicii antiotomane a lui Dimitrie Cantemir, care încheiase Tratatul de la Luțk cu Rusia în 1711. După înfrângerea de la Stănilești din același an, Poarta Otomană a renunțat în Moldova la domniile pământene și a numit domni proveniți din familiile grecești din cartierul Fanar al Constantinopolului, primul fiind Nicolae Mavrocordat. Deoarece domnitorul era numit și revocat de sultan, iar obligațiile fiscale față de Poartă au crescut, instituția domniei a devenit mai dependentă de autoritatea otomană. Prin urmare, în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, organizarea instituțională a Moldovei a păstrat forme politice interne, dar a funcționat într-un cadru de dependență otomană accentuată.

În concluzie, între secolele al XIV-lea și al XVIII-lea, Țara Românească s-a consolidat prin victoria lui Basarab I la Posada, Moldova s-a constituit ca stat medieval prin acțiunea lui Bogdan, iar Transilvania a funcționat în secolele al XVI-lea - al XVII-lea ca principat autonom sub suzeranitate otomană. În prima jumătate a secolului al XVIII-lea, regimul fanariot a schimbat funcționarea domniei în Moldova, demonstrând că instituțiile românești au evoluat în strânsă legătură cu raporturile de putere din Europa Centrală și de Sud-Est.

Autoevaluare pentru punctaj maxim

Completitudine: toate cerințele de la Subiectele I, II și III sunt rezolvate în ordinea cerută.
Utilizarea surselor: răspunsurile la itemii pe surse folosesc informații explicite din textele date.
Acuratețe istorică: sunt menționate date, personaje și instituții precise: 19 noiembrie 1946, 30 decembrie 1947, 30 august 1948, 1991, 1848, 1866, 1330, 1359, 1526, 1541 și 1711.
Argumentare: relația cauză-efect, punctele de vedere și argumentele istorice sunt marcate explicit și folosesc conectori cauzali și concluzivi.
Eseu: Subiectul al III-lea respectă cronologia secolelor al XIV-lea - al XVIII-lea, include fapte istorice nominalizate, aspecte instituționale și un punct de vedere argumentat despre Moldova în prima jumătate a secolului al XVIII-lea.
Verdict final: soluția este formulată pentru punctaj maxim.