Soluții BAC Istorie 2024 · Simulare · Var. simulare

SUBIECTUL I

Proiectul politic precizat în sursa A este Constituția cărvunarilor, elaborat în Moldova de Ionică Tăutu în anul 1822.
O informație din sursa B referitoare la Regulamentele Organice este că acestea au fost „produsul cooperării strânse a autorităților rusești cu boierii români”. De asemenea, sursa arată că ele au grăbit modernizarea Țării Românești și a Moldovei.
Două state precizate atât în sursa A, cât și în sursa B sunt Rusia și Turcia/Imperiul Otoman.
Sursa care susține că spațiul românesc se află sub ocupație armată este sursa B.
Relație cauză-efect din sursa A:

Cauză: privilegiile boierimii erau încă menținute în proiectul politic al lui Ionică Tăutu.

Efect: regimul politic propus nu era unul larg democratic.

Relația este susținută de formularea sursei A, potrivit căreia „regimul politic propus de Tăutu nu era unul larg democratic, deoarece privilegiile boierimii erau încă menținute”.

Două măsuri de modernizare a statului român adoptate în deceniul șapte al secolului al XIX-lea sunt:

Secularizarea averilor mănăstirești din 1863, în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza. Prin această măsură, averile mănăstirilor închinate au trecut în proprietatea statului, ceea ce a mărit resursele statului modern și a redus dependența economică față de instituții religioase aflate sub influență externă.

Legea rurală/reforma agrară din 1864. Aceasta a desființat claca și a împroprietărit o parte a țăranilor, contribuind la modernizarea relațiilor sociale și economice din satul românesc și la consolidarea autorității statului asupra proprietății funciare.

Asemănare: două proiecte politice din perioada 1848-1857, Dorințele Partidei Naționale din Moldova din 1848 și rezoluțiile Adunărilor ad-hoc din 1857, au prevăzut unirea Moldovei cu Țara Românească ca obiectiv al constituirii statului român modern.

SUBIECTUL II

Puterea suzerană a Principatelor, precizată în sursă, este Imperiul Otoman.
Sursa se referă la secolul al XVIII-lea.
Domnitorul fanariot precizat în sursă este Alexandru Ipsilanti. O măsură adoptată de acesta în politica internă a fost reforma extinsă a sistemului juridic și administrativ al Valahiei, inclusiv efortul de codificare a legii valahe.
Două informații din sursă referitoare la relațiile comerciale sunt:

Prima informație: volumul proviziilor expediate din Principate la Constantinopol era foarte mare și lua forma unui monopol comercial înăsprit.

A doua informație: prețurile oferite țăranilor și altor producători români de negustorii otomani erau mai mici decât prețurile de pe piață.

Punct de vedere: În contextul regimului fanariot, sultanii au acționat pentru a controla mai strict Principatele și pentru a le subordona intereselor politice și economice ale Imperiului Otoman.

Informație-suport 1: sultanii i-au ales pe noii domnitori din rândul familiilor grecești bogate din Fanar pentru a contracara influența rusă și austriacă în Moldova și Valahia și pentru a grăbi integrarea politică și economică a Principatelor în imperiu.

Informație-suport 2: sultanul schimba frecvent domnitorii, deoarece concurența pentru tron era profitabilă pentru elita otomană, iar domnitorul era agentul Imperiului Otoman, ales să promoveze ambițiile puterii suzerane.

Argument istoric: În perioada 1310-1380, un fapt istoric relevant pentru consolidarea independenței Țării Românești a fost bătălia de la Posada din 1330. Deoarece regele Ungariei, Carol Robert de Anjou, urmărea să impună dominația maghiară asupra statului condus de Basarab I, conflictul militar a devenit decisiv pentru statutul politic al Țării Românești. Victoria lui Basarab I asupra armatei maghiare a demonstrat capacitatea noului stat de a-și apăra autonomia. Prin urmare, bătălia de la Posada a contribuit la consolidarea independenței Țării Românești față de Regatul Ungariei.

SUBIECTUL III

Evoluția politică a României în secolul al XX-lea a fost marcată de alternanța dintre regimuri democratice, autoritare și totalitare. După Marea Unire din 1918, România a încercat să consolideze un regim democratic parlamentar, însă crizele politice și sociale ale perioadei interbelice au favorizat instaurarea autoritarismului. După Al Doilea Război Mondial, statul român a intrat sub dominația regimului comunist, iar după 1989 a revenit la organizarea democratică și pluralistă.

În deceniul trei al secolului al XX-lea, adică în anii 1921-1930, un aspect important al democrației românești a fost consolidarea regimului constituțional prin Constituția din 1923. Aceasta a consacrat principiul suveranității naționale, separarea puterilor în stat, drepturi și libertăți cetățenești și funcționarea unui regim parlamentar. Votul universal masculin, introdus după război, a lărgit participarea politică, iar existența mai multor partide, precum Partidul Național Liberal și Partidul Național Țărănesc, a arătat caracterul pluralist al vieții politice. Prin urmare, România interbelică a avut instituții democratice, chiar dacă funcționarea lor a fost afectată de instabilitate guvernamentală și de influența regelui asupra vieții politice.

În anii 1930, pe fondul crizei partidelor, al ascensiunii mișcărilor extremiste și al dorinței regelui Carol al II-lea de a controla puterea, democrația parlamentară a fost înlocuită treptat de un regim autoritar. Momentul decisiv l-a reprezentat Constituția din 1938. O primă caracteristică a acesteia a fost concentrarea puterii în mâinile regelui: monarhul numea și revoca miniștrii, avea atribuții legislative importante și domina viața politică. A doua caracteristică a fost limitarea principiului democratic al separației puterilor și restrângerea drepturilor politice, cetățenii fiind definiți mai ales prin obligații față de stat. Astfel, legea fundamentală din 1938 a creat cadrul juridic al monarhiei autoritare a lui Carol al II-lea.

După instaurarea regimului comunist, evoluția politică a României a fost reglementată prin constituții inspirate de modelul sovietic. O lege fundamentală adoptată între anii 1951-1970 a fost Constituția din 1965. Aceasta a schimbat denumirea statului în Republica Socialistă România și a consacrat rolul conducător al Partidului Comunist Român în societate. O altă prevedere importantă a fost afirmarea proprietății socialiste asupra mijloacelor de producție, ceea ce arăta caracterul etatizat al economiei. Deoarece partidul unic controla instituțiile statului, Constituția din 1965 nu a creat un regim democratic, ci a consolidat regimul comunist condus, din 1965, de Nicolae Ceaușescu.

După revoluția din decembrie 1989, România a revenit la un regim politic democratic. Punctul meu de vedere este că, în perioada 1991-2000, regimul politic din România a fost unul democratic și pluralist, chiar dacă tranziția a fost dificilă. Argumentul istoric care susține această opinie este adoptarea Constituției din 1991, prin care România a fost definită ca stat de drept, democratic și social, iar pluralismul politic a fost garantat. De asemenea, alegerile libere și alternanța la guvernare din 1996, când opoziția a câștigat alegerile și Emil Constantinescu a devenit președinte, au dovedit funcționarea mecanismelor democratice. Deoarece puterea politică a putut fi transferată pașnic prin vot, rezultă că România anilor 1991-2000 a evoluat în cadrul unui regim democratic constituțional.

În concluzie, evoluția politică a României în secolul al XX-lea a trecut prin mai multe etape distincte: democrația parlamentară interbelică, autoritarismul regal instaurat prin Constituția din 1938, totalitarismul comunist consolidat prin Constituția din 1965 și democrația postcomunistă întemeiată pe Constituția din 1991. Succesiunea acestor regimuri arată legătura dintre contextul intern și internațional și forma de organizare politică a statului român.

Autoevaluare pentru punctaj maxim

Am răspuns tuturor itemilor, în ordinea cerută, la Subiectele I, II și III.
Am folosit informații precise din surse pentru cerințele sursă și am etichetat explicit cauză/efect, punct de vedere, argument și asemănare.
Am inclus două măsuri de modernizare din deceniul șapte al secolului al XIX-lea și un fapt istoric relevant din perioada 1310-1380.
Eseul respectă cronologia: democrația interbelică, Constituția din 1938, Constituția comunistă din 1965, regimul democratic din 1991-2000.
Eseul include teză, conectori cauzali și conclusivi, argument istoric, limbaj de specialitate și concluzie.