Soluții BAC Istorie 2023 · Model · (model)

SUBIECTUL I

Statul condus de Constantin Movilă, precizat în sursa B, este Moldova.
O informație din sursa A referitoare la acțiunile desfășurate de otomani în 1462 este că, în iunie 1462, sultanul Mehmed al II-lea a pătruns pe teritoriul Țării Românești, preluând direct comanda trupelor sale. De asemenea, sursa menționează că oastea otomană a înaintat până la Târgoviște, pe care a găsit-o pustie, apoi s-a retras fără a angaja o luptă decisivă.
Un domn al Țării Românești precizat în sursa A este Vlad Țepeș. Un domn al Țării Românești precizat în sursa B este Radu Șerban.
Sursa care susține că domnitorul refuză plata tributului este sursa A.
Relație cauză-efect stabilită pe baza sursei B:

Cauză: Radu Șerban a constatat că „stabilitatea domniei sale depindea de Poartă”, adică de recunoașterea venită din partea Imperiului Otoman.

Efect: De aceea, el „a întreprins demersuri diplomatice ca să obțină recunoașterea ca domn”, demersuri finalizate cu succes în decembrie 1604 - ianuarie 1605.

Două conflicte militare la care participă românii în secolul al XIV-lea - prima jumătate a secolului al XV-lea sunt:

Bătălia de la Posada, 1330. Conflictul s-a desfășurat între Țara Românească, condusă de Basarab I, și Regatul Ungariei, condus de Carol Robert de Anjou. Cauza principală a fost încercarea regelui Ungariei de a-și impune suzeranitatea asupra Țării Românești și de a controla zona Severinului. Basarab I a folosit avantajul terenului muntos și a învins armata maghiară într-o ambuscadă. Efectul politic al victoriei a fost consolidarea independenței Țării Românești față de Regatul Ungariei.

Bătălia de la Rovine, 1394/1395. Conflictul s-a desfășurat între Țara Românească, sub conducerea lui Mircea cel Bătrân, și Imperiul Otoman, condus de sultanul Baiazid I. Cauza confruntării a fost expansiunea otomană la nord de Dunăre și încercarea sultanului de a supune Țara Românească. Mircea cel Bătrân a folosit tactica apărării într-un teren favorabil și a rezistat ofensivei otomane. Prin această confruntare, Țara Românească și-a apărat autonomia și a încetinit înaintarea otomană în spațiul românesc.

O asemănare între două acțiuni diplomatice la care participă românii în perioada cuprinsă între evenimentele descrise de sursa A și cele descrise de sursa B este că ambele urmăresc obținerea sprijinului extern într-o politică antiotomană. De exemplu, Tratatul de la Alba Iulia din 1595, încheiat de reprezentanții lui Mihai Viteazul cu Sigismund Báthory, și Tratatul de la Târgoviște din 1598, încheiat de Mihai Viteazul cu împăratul Rudolf al II-lea, au avut ca scop colaborarea cu puteri creștine împotriva Imperiului Otoman.

SUBIECTUL II

Unul dintre Principatele Române precizate în sursa dată este Moldova.
Evenimentele prezentate în sursă se desfășoară în secolul al XIX-lea.
Evenimentele desfășurate „la Iași și București” în 1857 sunt adunările ad-hoc. O solicitare exprimată în cadrul acestora a fost unirea Principatelor, alături de autonomie și de garanția colectivă a noii ordini din partea puterilor.
Două informații din sursă referitoare la comisia de anchetă sunt:

Puterile au creat o comisie specială care urma să meargă la București pentru a strânge informații și pentru a face recomandări privind viitoarea formă de guvernământ din Principate.
În 1858, comisia de anchetă a înaintat puterilor raportul privind dorințele exprimate de români în adunările ad-hoc.

Punct de vedere: Prevederile Convenției de la Paris au modernizat organizarea Principatelor și le-au oferit un cadru de autonomie, dar au realizat doar o unire incompletă.

O primă informație din sursă care susține acest punct de vedere este că Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești urmau „să se administreze liber și fără intervenția guvernului otoman”, ceea ce arată consolidarea autonomiei interne. A doua informație este că existau instituții separate pentru fiecare Principat, precum „o adunare legislativă pentru fiecare Principat” și „un domnitor pentru fiecare Principat”, fapt care demonstrează caracterul incomplet al unirii. În același timp, sursa menționează și instituții comune, precum Comisia Centrală și Curtea de Casație comună de la Focșani, ceea ce arată începutul unei organizări politice comune.

În perioada 1860-1866, statul român este consolidat prin acțiuni desfășurate în plan intern, un exemplu relevant fiind reforma agrară din 1864, adoptată în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza. Prin această reformă, claca a fost desființată, iar o parte a țăranilor a fost împroprietărită. Deoarece reforma a schimbat raporturile sociale și economice din mediul rural și a redus dependența țăranilor față de marii proprietari, ea a contribuit la modernizarea societății românești. Prin urmare, reforma agrară a reprezentat o acțiune internă importantă de consolidare a statului român modern.

SUBIECTUL III

Eseu model

România postbelică a evoluat de la instaurarea regimului comunist, sub influența directă a Uniunii Sovietice, la național-comunismul din perioada Nicolae Ceaușescu și, apoi, după 1989, la reconstrucția democratică. Teza susținută este că evoluția internă a României după Al Doilea Război Mondial a fost marcată mai întâi de impunerea unui regim totalitar, apoi de consolidarea lui prin instituții comuniste, iar în ultimul deceniu al secolului al XX-lea de revenirea la pluralism politic și constituționalism democratic.

În prima jumătate a secolului al XX-lea, după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, România intră în sfera de influență sovietică. Un prim fapt istoric relevant este instalarea guvernului Petru Groza la 6 martie 1945. Acest guvern a fost impus în contextul presiunilor sovietice, reprezentate inclusiv de intervenția lui Andrei Vîșinski, și a permis comuniștilor să controleze treptat instituțiile statului. Deși România păstra formal monarhia și unele instituții democratice, puterea reală se deplasa spre Partidul Comunist Român și spre grupările politice susținute de Moscova.

Un al doilea fapt istoric este abdicarea forțată a regelui Mihai I și proclamarea Republicii Populare Române la 30 decembrie 1947. Prin eliminarea monarhiei, comuniștii au desființat una dintre ultimele instituții care mai putea limita dominația lor politică. Ca urmare, România a devenit oficial republică populară, după model sovietic, iar regimul comunist a putut fi organizat fără opoziția instituțională a coroanei. Asemănarea dintre instalarea guvernului Groza și proclamarea Republicii Populare Române constă în faptul că ambele au contribuit la instaurarea regimului comunist și la sovietizarea vieții politice românești, reducând pluralismul și controlul democratic.

După consolidarea regimului comunist în anii stalinismului și după etapa de destalinizare, România intră, în anii 1960, în perioada național-comunismului. Legea fundamentală adoptată în această perioadă este Constituția din 1965, adoptată la începutul conducerii lui Nicolae Ceaușescu. Aceasta a schimbat denumirea statului din Republica Populară Română în Republica Socialistă România, fapt care sugera, în limbajul regimului, trecerea la o etapă superioară a construcției socialiste. Constituția menținea caracterul comunist al statului, consacra rolul politic dominant al Partidului Comunist Român și afirma proprietatea socialistă ca bază a economiei. Instituțiile statului, precum Marea Adunare Națională și Consiliul de Stat, funcționau în cadrul controlului exercitat de partid. Prin urmare, deși regimul promova o retorică națională și o anumită autonomie față de Moscova, în plan intern Constituția din 1965 consolida monopolul politic al partidului unic.

În timpul Războiului Rece, România a participat la relațiile internaționale atât prin integrarea în structurile blocului comunist, cât și prin inițiative de distanțare parțială față de Uniunea Sovietică. Un fapt istoric este aderarea României la Organizația Națiunilor Unite în 1955, ceea ce a permis statului român să participe la diplomația multilaterală postbelică. Tot în 1955, România a participat la Pactul de la Varșovia, alianța politico-militară a statelor comuniste conduse de URSS, fapt care arată apartenența sa la blocul estic. Un alt fapt relevant pentru relațiile internaționale este condamnarea de către Nicolae Ceaușescu, în 1968, a intervenției militare a trupelor Tratatului de la Varșovia în Cehoslovacia. România nu a participat la această intervenție, iar poziția sa a fost folosită de conducerea comunistă pentru a construi imaginea unei politici externe mai autonome. Această autonomie era însă limitată, deoarece România rămânea stat comunist și membru al Pactului de la Varșovia.

În plan intern, ultimul deceniu al secolului al XX-lea a fost dominat de tranziția de la regimul comunist la un regim democratic. Punctul meu de vedere este că, între 1990 și 2000, România a evoluat spre democrație constituțională, dar această evoluție a fost dificilă și treptată. Un argument istoric relevant este adoptarea Constituției din 1991, care a consacrat pluralismul politic, separația puterilor în stat, drepturile și libertățile cetățenești și revenirea la instituții democratice. Deoarece noua lege fundamentală a creat cadrul juridic al statului de drept și a înlocuit instituțiile specifice regimului comunist, ea a permis organizarea competiției politice și a alegerilor pluraliste. Evoluția democratică a fost confirmată și de alternanța pașnică la guvernare din 1996, când Convenția Democratică a câștigat alegerile, iar puterea a fost transferată pe cale electorală. Prin urmare, în ultimul deceniu al secolului al XX-lea, România s-a îndepărtat de modelul totalitar comunist și a început consolidarea unui regim democratic, chiar dacă tranziția economică și politică a fost marcată de tensiuni sociale și instituționale.

În concluzie, România postbelică a parcurs o evoluție complexă: între 1945 și 1947, regimul comunist a fost impus prin presiune sovietică și prin eliminarea instituțiilor democratice; în perioada național-comunismului, Constituția din 1965 a consolidat dominația partidului unic; în timpul Războiului Rece, România a participat la relațiile internaționale atât ca membră a blocului comunist, cât și prin gesturi de autonomie față de Moscova; iar după 1989, statul român a revenit treptat la democrație constituțională.

Autoevaluare pentru punctaj maxim

Am răspuns la toate cerințele în ordinea subiectului.
La Subiectul I am folosit informații precise din surse și am etichetat explicit relația cauză-efect.
La Subiectul II am formulat un punct de vedere susținut cu informații din sursă și un argument istoric cu termeni cauzali și concluzivi.
La Subiectul III am inclus două fapte postbelice din prima jumătate a secolului al XX-lea, asemănarea dintre acestea, Constituția din 1965, fapte de politică externă din Războiul Rece și un punct de vedere argumentat despre perioada 1990-2000.
Eseul respectă succesiunea cronologică, folosește limbaj istoric adecvat și evidențiază relații cauză-efect.