BacPath
Subiect · Profil Umanist

Subiectul BAC Filosofie 2025 · Model

Model oficial · PDF original ↗

SUBIECTUL I (30 de puncte)

Pentru fiecare dintre următorii itemi, scrieți, pe foaia de examen, doar cifra corespunzătoare și notați în dreptul ei doar litera asociată răspunsului corect. Este corectă o singură variantă de răspuns.

  1. Filosoful care afirmă că omul este scop în sine este:
  • a) R. Descartes
  • b) L. Blaga
  • c) Kant
  • d) Aristotel
  1. În filosofia lui Aristotel binele înseamnă:
  • a) activitatea realizată din instinct
  • b) acțiunea egoistă din datorie
  • c) căutarea plăcerilor senzoriale
  • d) activitatea sufletului conformă cu rațiunea
  1. Ideea potrivit căreia sensul vieții aparține exclusiv omului pentru că depinde doar de alegerile sale este specifică:
  • a) existențialismului
  • b) raționalismului
  • c) gnoseologiei
  • d) pragmatismului
  1. Eutanasia este o problemă analizată în cadrul domeniului:
  • a) economic
  • b) politic
  • c) eticii aplicate
  • d) moralei teleologice
  1. Pentru J.St. Mill, fundamentul moralei constă în:
  • a) utilitate
  • b) înțelepciune
  • c) datorie
  • d) rațiune
  1. Trecerea de la starea naturală la starea socială a omului este temă predilectă a filosofiei lui:
  • a) K.R. Popper
  • b) J. J. Rousseau
  • c) Fr. Hayek
  • d) J. P. Sartre
  1. Potrivit eticii hedoniste:
  • a) fericirea aparare ca stare de plăcere și absență a suferinței
  • b) doar acțiunile săvârșite din datorie pot avea conținut moral
  • c) fericirea e posibilă prin activitatea dedicată cunoașterii
  • d) fericirii îi este proprie activitatea sufletului conformă cu virtutea
  1. Responsabilitatea social-politică presupune ca individul:
  • a) să acționeze în mod rațional, fiind conștient de consecințele faptelor sale
  • b) să se supună constrângerilor de orice natură
  • c) să aleagă potrivit propriei conștiințe, fără a ține cont de ceilalți
  • d) să acționeze în vederea satisfacerii propriilor interese, după bunul său plac
  1. O problemă specifică de etică aplicată are caracter:
  • a) de principiu
  • b) etern
  • c) controversat
  • d) de certitudine
  1. Specificitatea omului, în calitatea sa de ființă morală, poate fi surprinsă și prin faptul că:
  • a) este dependentă de influența simțurilor
  • b) poate alege între bine și rău
  • c) limbajul articulat determină sociabilitatea
  • d) determină apariția uneltelor

SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte)

A. Analizați, într-o pagină, problematica drepturilor omului, din perspectivă filosofică. Punctajul se acordă pentru:

  • a) numirea unui filosof care, în scrierile sale, a făcut referire la problematica drepturilor omului 1 punct
  • b) precizarea explicită a tezei/ideii filosofice despre drepturile omului (2 puncte)
  • c) explicarea unei teze/idei filosofice, precizată explicit la subpunctul b) (6 puncte)
  • d) ilustrarea tezei/ideii filosofice pe care ați precizat-o, printr-un exemplu concret de situație din societatea contemporană (4 puncte) e) menționarea unei consecințe asupra statului, în cazul în care drepturile economice sunt încălcate 1 punct f) utilizarea adecvată a limbajului de specialitate 1 punct g) încadrarea în limita de spațiu precizată 1 punct

B. Argumentați în favoarea sau împotriva tezei potrivit căreia: legitimitatea este dorită de către orice regim politic. (8 puncte) C. Ilustrați, printr-un exemplu concret modul în care este evaluată legitimitatea politică din perspectiva unui cetățean al unei societăți democratice. (6 puncte)

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)

A. Citiți, cu atenție, textul de mai jos: ”Fie un om dibaci în arta flautului, însă mult mai puțin distins ca naștere și frumusețe, calități care sunt considerate fiecare în parte mult mai prețioase decât talentul de a cânta din flaut și în aceste privințe - noblețe și frumusețe – rivalii săi îl întrec cu mult mai mult decât îi întrece el ca flautist; susțin că numai lui trebuie să i se dea instrumentul cel mai bun. (…) Deoarece egalitatea și neegalitatea completă sunt nedrepte între indivizi care nu sunt egali or neegali decât într-o singură privință, toate constituțiile în care egalitatea și neegalitatea sunt întemeiate pe baze de felul acesta sunt în mod necesar corupte.” (Aristotel, Politica)

  1. Formulați, pe baza textului dat, teza lui Aristotel. (4 puncte)
  2. Evidențiați, în aproximativ o jumătate de pagină, o corelație existentă între termenii dreptate și egalitate, utilizând termenii menționați în sens filosofic. Punctajul se acordă pentru:
  • a) utilizarea fiecăruia dintre cei doi termeni dați în sens filosofic (2 puncte)
  • b) evidențierea corelației existente între termenii dați (6 puncte)
  • c) coerența textului redactat 1punct
  • d) încadrarea în limita de spațiu precizată 1punct
  1. Argumentați un punct de vedere personal referitor la actualitatea perspectivei filosofice din textul dat. (6 puncte) B. Știind că numai omul are o structură unică, indestructibilă și proprie, dată de conștiința de sine:
  2. Menționați două caracteristici ale omului din perspectivă filosofică. (4 puncte)
  3. Construiți un argument care să justifice ideea potrivit căreia filosofia poate contribui la dezvoltarea atitudinii critice a unui adolescent față de natura umană. (6 puncte)

Sursă PDF: E_d_filosofie_2025_var_model.pdf — Ministerul Educației (arhivat pe subiectebac.ro).