Soluții BAC Română Uman 2025 · Iunie–Iulie · Var. 07

SUBIECTUL I.A

În text, cuvântul „prielnic” are sensul de potrivit, favorabil. Secvența „pe timpuri” înseamnă odinioară, în trecut.
O caracteristică a profesorilor la ale căror cursuri de inaugurare sălile erau pline este valoarea intelectuală și oratorică. Textul arată că unii erau căutați „pentru talentul oratoric”, alții „pentru știința pură”, iar alții „și pentru oratorie, și pentru știință”.
Cursul de inaugurare susținut de Vasile Pârvan are loc spre seară, în amurg. Momentul este indicat de secvența: „Soarele de toamnă, în crepuscul, străbătea palid și delicat pe ferestrele largi ale sălii de curs, prefirându-și ultimele raze”.
Vasile Pârvan face referire la originea numelui său pentru a crea o apropiere firească de public, prin autoironie și modestie. El își pune în evidență statura mică și înfățișarea modestă, transformând un posibil detaliu exterior într-o glumă inteligentă, care destinde atmosfera și îi cucerește pe ascultători.
Înaintea cursului, sala „Odobescu” are o atmosferă animată și nerăbdătoare. Publicul discută, schimbă păreri, face aprecieri și pronosticuri, iar rumoarea este prezentată ca firească într-o asemenea ocazie, semn al interesului stârnit de profesor.

SUBIECTUL I.B

În opinia mea, înfățișarea unei persoane poate influența primele impresii, dar nu poate hotărî în mod real succesul acesteia. Reușita durabilă depinde de calități mai profunde: inteligență, muncă, talent, caracter și capacitatea de a comunica.

În primul rând, aspectul fizic poate produce o reacție inițială, deoarece oamenii judecă adesea rapid ceea ce văd. Totuși, această impresie se schimbă atunci când persoana își dovedește valoarea. În fragmentul din Părintele „Geticei” de Grigore Băjenaru, Vasile Pârvan apare ca „un omuleț” cu „înfățișare modestă”, iar el însuși glumește pe seama staturii sale, explicând originea numelui de la „parvus”. Cu toate acestea, publicul îl aplaudă și îl ascultă „într-o tăcere desăvârșită”, fiind fascinat de inteligența, autoritatea științifică și farmecul discursului său. Așadar, exteriorul poate atrage atenția, dar valoarea personală o depășește.

În al doilea rând, succesul este susținut de competență și de forța morală, nu de conformarea la un ideal exterior. În plan cultural, Socrate este un exemplu elocvent: deși tradiția îl descrie ca având o înfățișare neobișnuită, prestigiul său a rămas legat de gândirea profundă și de puterea dialogului. În experiența personală, am observat că un profesor, un coleg sau un vorbitor devine convingător prin claritatea ideilor, prin seriozitate și prin respectul față de ceilalți, nu prin aparență.

Prin urmare, înfățișarea poate influența temporar succesul, mai ales la nivelul primei impresii, însă nu îl determină. Adevărata reușită se construiește prin valoare intelectuală, muncă și capacitatea de a-i inspira pe ceilalți.

SUBIECTUL al II-lea

Notațiile autorului au rol esențial în fragmentul dramatic, deoarece fixează cadrul scenic, atmosfera și comportamentul personajelor. Indicațiile inițiale descriu „încăperea strâmtă, săracă, dar curată”, sugerând condiția modestă a familiei lui Ion Sorcovă și spațiul realist al acțiunii. Precizarea temporală, „E în amurg”, contribuie la crearea unei atmosfere apăsătoare, potrivite tensiunii dintre personaje. De asemenea, notațiile caracterizează indirect personajele: Vulpașin apare sfielnic, cu palmele murdare, semn al condiției sale de muncitor și al emoției produse de întâlnirea cu Nastasia, iar reacția acesteia, „s-a întunecat, nemulțumire”, urmată de ieșirea trântind ușa, exprimă respingerea și tensiunea conflictului. Astfel, didascaliile orientează jocul actorilor și completează sensul replicilor.

SUBIECTUL al III-lea

Nuvela Moara cu noroc de Ioan Slavici, publicată în 1881, în volumul Novele din popor, aparține epocii marilor clasici și este un text narativ realist-psihologic. Opera urmărește degradarea morală a lui Ghiță, cizmarul care ia în arendă hanul de la Moara cu noroc, atras de mirajul îmbogățirii. Relația dintre Ghiță și Lică Sămădăul este centrală pentru construcția nuvelei, deoarece prin întâlnirea cu Lică se declanșează conflictul interior al protagonistului și destrămarea echilibrului familial.

Ghiță are, la început, statutul social al unui cizmar harnic, dar nemulțumit de sărăcia vieții sale. El este soțul Anei, tată și ginere responsabil, dorind să își depășească modestia materială prin muncă. Psihologic, se dovedește ambițios, neliniștit și vulnerabil în fața câștigului. Moral, pornește de la intenții aparent justificate, căci vrea bunăstarea familiei, dar alunecă treptat spre compromis, minciună și complicitate. Lică Sămădăul are un statut social aparte: este conducătorul porcarilor, om temut în zonă și stăpân neoficial al drumurilor din jurul hanului. Psihologic, este rece, lucid, autoritar și manipulativ. Moral, Lică reprezintă răul activ: nu are remușcări, folosește frica, șantajul și violența, transformându-i pe ceilalți în instrumente ale propriului interes.

Relația dintre cei doi evoluează de la prudență și fascinație la dependență, conflict și distrugere. O primă secvență relevantă este venirea lui Lică la han. Sămădăul intră în spațiul lui Ghiță ca un adevărat stăpân, îi cere informații despre oamenii care trec pe acolo și îi impune regulile sale. Ghiță înțelege pericolul, dar nu se opune ferm, fiindcă intuiește că apropierea de Lică îi poate aduce câștig. Această scenă fixează raportul de forțe: Lică domină prin siguranță și amenințare, iar Ghiță devine omul slab, prins între dorința de prosperitate și obligația morală de a rămâne cinstit. Din acest moment, hanul nu mai este spațiul norocului, ci locul contaminării morale.

A doua secvență semnificativă este aceea a degradării finale, când Ghiță ajunge să o folosească pe Ana în încercarea de a-l prinde pe Lică. Dorind să colaboreze cu jandarmul Pintea, dar incapabil să rupă definitiv legătura cu Sămădăul, Ghiță își sacrifică liniștea familiei și demnitatea soției. Lică profită de slăbiciunea lui, iar Ana, dezamăgită de lașitatea soțului, ajunge să fie atrasă de forța demonică a Sămădăului. Finalul tragic, în care Ghiță o ucide pe Ana, iar el este la rândul lui ucis, arată consecința extremă a relației toxice cu Lică: pierderea familiei, a identității morale și a vieții. Lică se sinucide pentru a nu fi prins de Pintea, confirmând natura lui orgolioasă și distructivă.

Un prim element de structură relevant pentru relația dintre personaje este conflictul. Nuvela dezvoltă un conflict exterior, între Ghiță și Lică, dar mai ales un conflict interior, trăit de Ghiță între dorința de îmbogățire și nevoia de a rămâne un om cinstit. Lică este agentul care amplifică această luptă interioară: îl ispitește, îl compromite, îl face să se teamă și îl obligă să accepte treptat răul. De aceea, relația lor nu este una de simplă adversitate, ci o relație de dependență morală, în care victima participă la propria prăbușire.

Un al doilea element important îl reprezintă modalitățile de caracterizare. Ghiță este caracterizat indirect prin fapte, ezitări, tăceri și prin schimbarea comportamentului față de Ana: devine ursuz, violent, suspicios și tot mai izolat. Lică este caracterizat prin gesturi ferme, replici tăioase, atitudine sigură și prin efectul pe care îl produce asupra celorlalți. Autorul folosește analiza psihologică pentru a urmări frământările lui Ghiță, iar dialogurile dintre cei doi scot la iveală raportul de dominație. Limbajul lui Lică este direct și amenințător, în timp ce nesiguranța lui Ghiță trădează slăbirea conștiinței sale.

De asemenea, incipitul și finalul au valoare moralizatoare și luminează relația dintre personaje. Vorbele bătrânei, „Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa”, anunță tema cumpătării și avertizează asupra pericolului lăcomiei. Finalul tragic confirmă această înțelepciune populară: apropierea de Lică și dorința de câștig îl scot pe Ghiță din ordinea firească a familiei, ducând la moarte și ruină. Perspectiva narativă obiectivă, la persoana a III-a, specifică realismului, este completată de analiza atentă a stărilor sufletești, ceea ce susține caracterul psihologic al nuvelei.

În concluzie, relația dintre Ghiță și Lică Sămădăul este esențială în Moara cu noroc, deoarece pune în evidență procesul prin care un om obișnuit, inițial muncitor și responsabil, este corupt de dorința de avere și de contactul cu răul. Prin statutul contrastant al personajelor, prin episoadele confruntării de la han și ale deznodământului tragic, prin conflict, caracterizare, incipit și final, Ioan Slavici construiește o nuvelă realist-psihologică despre fragilitatea morală a omului care renunță la cinste pentru câștig.

Autoevaluare pentru punctaj maxim

Am respectat structura cerută: frontmatter YAML, titlu H1 și secțiunile SUBIECTUL I.A, SUBIECTUL I.B, SUBIECTUL al II-lea, SUBIECTUL al III-lea.
Am rezolvat toate cerințele în ordinea subiectului, cu răspunsuri în enunțuri complete la Subiectul I.A.
Am inclus dovezi textuale exacte la cerințele care solicită justificare sau valorificarea fragmentului.
Răspunsul de la Subiectul I.A.5 are 30-50 de cuvinte și prezintă atmosfera din sala „Odobescu” înaintea cursului.
Textul argumentativ de la Subiectul I.B depășește 150 de cuvinte, formulează opinia, dezvoltă două argumente, valorifică fragmentul și include experiență culturală/personală, conectori și concluzie.
Comentariul de la Subiectul al II-lea depășește 50 de cuvinte și explică rolul notațiilor autorului în fixarea cadrului, a atmosferei, a jocului scenic și a caracterizării personajelor.
Eseul de la Subiectul al III-lea depășește 400 de cuvinte și respectă exact cerința: relația dintre două personaje dintr-un text narativ studiat aparținând lui Ioan Slavici.
Eseul include statutul social, psihologic și moral al lui Ghiță și al lui Lică Sămădăul, două episoade comentate ale relației și cel puțin două elemente de structură, compoziție și limbaj relevante.
Redactarea urmărește limba literară, coerența argumentării, ortografia, punctuația și cerințele pentru punctaj maxim.