Soluții BAC Română Uman 2025 · Simulare · Var. simulare

SUBIECTUL I.A

În text, cuvântul „reală” are sensul de adevărată, autentică, veritabilă. Secvența „dădea la o parte” înseamnă înlătura, ridica sau îndepărta.
În timpul războiului, Universitatea „Regele Ferdinand” din Cluj a funcționat la Sibiu, fapt precizat în secvența: „Universitatea «Regele Ferdinand» din Cluj, refugiată la Sibiu”.
Spiritul competitiv al studenților de la Medicină și al celor de la Litere se manifestă în domeniul teatrului amator universitar. Secvența relevantă este: „«Arena» întrecerii culturale între studenții de la Medicină și cei de la Litere a fost teatrul amator universitar”.
Spectacolul regizat de Liviu Rusu a atras atenția prin soluțiile scenice experimentale, neobișnuite pentru acea vreme. Actorii înaintau printre spectatori, unii interpreți interveneau din loje, iar sufleorul ieșea din spațiul convențional al cuștii sale, ceea ce producea un efect artistic puternic.
Muzica simfonică are asupra tânărului Ștefan Aug. Doinaș efectul unei inițieri culturale și interioare. Audițiile îl introduc într-un univers artistic necunoscut, îi oferă delectare la fiecare descoperire și îi provoacă „revelația propriei persoane”, adică o formă de autocunoaștere prin artă.

SUBIECTUL I.B

Consider că profesorii contribuie decisiv la îmbogățirea experienței culturale a tinerilor, deoarece pot deschide accesul spre domenii necunoscute și pot transforma curiozitatea într-o formă de educație durabilă. Un profesor autentic nu transmite doar informații, ci creează întâlniri semnificative cu arta, cu ideile și cu propria sensibilitate a elevului sau a studentului.

În primul rând, profesorul poate deveni un mediator între tânăr și un univers cultural pe care acesta nu l-ar descoperi singur. În fragmentul extras din volumul Evocări de Ștefan Aug. Doinaș, Liviu Rusu are un rol „covârșitor” în formarea studentului venit de la țară, timid și neinițiat în domeniul artelor. Prin „Audițiile muzicale”, profesorul îl introduce în lumea muzicii simfonice clasice, fiecare audiție fiind precedată de explicații. Pentru Doinaș, această experiență este o inițiere: intră într-un univers pe care „nici măcar nu-l bănuisem” și trăiește „revelația propriei persoane”. Așadar, profesorul nu oferă doar cunoștințe, ci modelează gustul estetic și încrederea tânărului în propria capacitate de a înțelege cultura.

În al doilea rând, influența unui profesor valoros rămâne activă mult timp după încheierea lecției. Doinaș mărturisește că, de câte ori asculta Mozart sau Beethoven, în memoria sa apărea figura profesorului Liviu Rusu, cu vocea, gesturile și expresiile sale plastice. Această persistență arată că educația culturală autentică se fixează afectiv. Din experiența personală, un profesor de literatură care explică o operă prin legături cu pictura, muzica sau istoria poate schimba felul în care elevii privesc cultura: lectura nu mai pare o obligație școlară, ci o cale de înțelegere a lumii.

Prin urmare, profesorii contribuie în mod esențial la experiența culturală a tinerilor, fiindcă le oferă repere, le cultivă sensibilitatea și îi ajută să transforme întâlnirea cu arta într-o experiență de formare personală.

SUBIECTUL al II-lea

Textul poetic exprimă singurătatea eului liric într-un peisaj de iarnă, unde frigul exterior devine echivalentul unei absențe afective. Ideea poetică este susținută prin imagini vizuale și tactile: metafora „De sticlă - câmpia înghețată” sugerează rigiditatea și fragilitatea spațiului, iar epitetul „pomi despuiați” accentuează dezolarea naturii. Comparațiile „boi / albi ca zăpada” și „urmele, / umbre albastre, ca niște porumbei” creează o atmosferă pură, dar melancolică. Hiperbola „aș putea să-mi văd cuvintele / înghețând în aer” intensifică senzația de frig și sugerează imposibilitatea comunicării cu ființa strigată. Astfel, mijloacele artistice transformă tabloul hibernal într-o expresie a dorului și a însingurării.

SUBIECTUL al III-lea

Romanul Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război de Camil Petrescu, publicat în perioada interbelică, este un roman modern, psihologic și al experienței. Opera urmărește formarea unei conștiințe lucide, care refuză compromisurile și caută adevărul absolut atât în iubire, cât și în confruntarea directă cu războiul. Ștefan Gheorghidiu, personajul principal și naratorul romanului, este construit prin analiza propriei interiorități, prin rememorare, prin conflict psihologic și prin raportarea tensionată la ceilalți.

Statutul social al personajului se modifică pe parcursul romanului. La început, Ștefan Gheorghidiu este student la Filosofie, intelectual sărac, căsătorit cu Ela, o femeie frumoasă, admirată în societate. Moștenirea primită de la unchiul Tache îl introduce într-o lume mondenă și materialistă, pe care o privește cu dispreț și neadaptare. Ulterior, el devine ofițer pe front, participând la Primul Război Mondial. Psihologic, Gheorghidiu este hiperlucid, orgolios, introspectiv și dominat de nevoia certitudinii. Nu acceptă jumătăți de adevăr, iar gelozia lui se naște din imposibilitatea de a controla total sensul gesturilor Elei. Moral, personajul este intransigent și autentic: detestă vulgaritatea, arivismul și superficialitatea, însă această exigență îl face adesea rigid, suspicios și incapabil de împăcare.

O trăsătură esențială a lui Ștefan Gheorghidiu este orgoliul lucid, manifestat prin dorința de absolut. Un prim episod relevant este cel al excursiei la Odobești, unde relația dintre Ștefan și Ela intră într-o criză profundă. Gesturile soției, atenția acordată domnului G. și libertatea ei de comportament sunt interpretate obsesiv de narator. Faptele exterioare sunt mai puțin importante decât analiza pe care conștiința lui Gheorghidiu o produce în jurul lor. El nu are dovezi certe ale infidelității, dar simte că imaginea iubirii absolute este amenințată. Episodul evidențiază orgoliul personajului, pentru care iubirea nu poate fi relativă sau convențională, ci trebuie să reprezinte o comuniune totală.

Al doilea episod semnificativ este experiența frontului. În partea a doua a romanului, războiul îl confruntă pe Gheorghidiu cu suferința, haosul și moartea concretă. Imaginea eroismului oficial este înlocuită de dezordine, frică, ordine contradictorii și absurditate. În acest context, drama geloziei își pierde importanța, deoarece personajul descoperă o realitate mult mai puternică decât frământările sale sentimentale. Finalul, în care îi lasă Elei „tot trecutul”, arată desprinderea de obsesia iubirii și refuzul unei existențe întemeiate pe suspiciune. Orgoliul nu dispare, dar se transformă într-o nevoie de eliberare și autenticitate.

Un prim element de structură relevant pentru construcția personajului este perspectiva narativă subiectivă. Romanul este scris la persoana I, iar Ștefan Gheorghidiu este narator-personaj. Evenimentele nu sunt prezentate ca adevăr obiectiv, ci ca realitate filtrată printr-o conștiință problematică. Cititorul nu știe cu certitudine dacă Ela este vinovată, fiindcă accesul la fapte este mediat de gelozia și luciditatea dureroasă a naratorului. Această perspectivă este esențială pentru romanul psihologic, deoarece accentul cade pe trăirea interioară, pe îndoială, pe interpretare și pe procesul conștiinței.

Un al doilea element important este compoziția romanului, organizată în două părți, corespunzătoare celor două experiențe fundamentale: iubirea și războiul. Prima parte se construiește prin rememorare, pornind de la discuția de la popotă despre iubire și infidelitate, care declanșează întoarcerea naratorului în trecutul relației cu Ela. A doua parte are caracter de jurnal de front și aduce contactul cu experiența-limită a războiului. Această structură pune în opoziție drama individuală și drama colectivă, dar ambele sunt importante pentru construcția personajului, deoarece îl definesc pe Gheorghidiu ca pe un om care trăiește numai prin experiențe asumate direct.

Modalitățile de caracterizare întăresc complexitatea personajului. Caracterizarea indirectă rezultă din faptele, reacțiile și comentariile sale: refuzul compromisului, gelozia, disprețul față de mediul monden și luciditatea de pe front îi conturează personalitatea. Autocaracterizarea este dominantă, deoarece personajul își examinează continuu gândurile și sentimentele. Limbajul analitic, intelectualizat, cu formule abstracte și observații morale, reflectă formația sa filosofică și transformă romanul într-o confesiune a unei conștiințe în criză.

În concluzie, Ștefan Gheorghidiu este un personaj reprezentativ pentru romanul psihologic și al experienței, fiind construit prin introspecție, conflict interior și raportare directă la iubire și război. Statutul său de intelectual lucid, trăsătura dominantă a orgoliului orientat spre absolut, episoadele geloziei și ale frontului, perspectiva subiectivă și compoziția în două experiențe majore demonstrează modernitatea romanului lui Camil Petrescu și complexitatea construcției personajului.

Autoevaluare pentru punctaj maxim

Am respectat structura cerută: frontmatter YAML, titlu H1 și secțiunile SUBIECTUL I.A, SUBIECTUL I.B, SUBIECTUL al II-lea, SUBIECTUL al III-lea.
Am rezolvat toate cerințele în ordinea subiectului, cu răspunsuri complete la Subiectul I.A.
Am inclus dovezi textuale exacte la cerințele care solicită justificare sau valorificarea fragmentului.
Textul argumentativ de la Subiectul I.B depășește 150 de cuvinte, formulează opinia, dezvoltă două argumente, valorifică fragmentul și include experiență personală/culturală.
Comentariul de la Subiectul al II-lea depășește 50 de cuvinte și evidențiază relația dintre ideea poetică și mijloace artistice.
Eseul de la Subiectul al III-lea depășește 400 de cuvinte și respectă exact cerința pentru profil uman: particularități de construcție a unui personaj dintr-un roman psihologic sau al experienței studiat.
Eseul include statutul social, psihologic și moral al lui Ștefan Gheorghidiu, o trăsătură evidențiată prin două episoade comentate și elemente de structură, compoziție și limbaj relevante pentru construcția personajului.
Redactarea respectă limba literară, coerența argumentării, ortografia, punctuația și cerințele de așezare în pagină.