Soluții BAC Română Uman 2018 · Iunie–Iulie · Var. 03

SUBIECTUL I.A

În text, expresia „să-și câștige pâinea” are sensul de a-și procura mijloacele de trai, de a munci pentru a se întreține.
România a intrat în Primul Război Mondial în anul 1916, informație sugerată de afirmația autorului: „M-am născut la București la 31 august 1916, trei zile după intrarea României în război împotriva Austro-Ungariei.”
Un aspect al începutului modernizării Bucureștiului este electrificarea parțială a orașului. Fragmentul arată că modernizarea nu era încă generalizată, deoarece „mai erau case unde nu pătrunsese electricitatea”, motiv pentru care se folosea încă „petrolul lampant”.
Autorul se consideră „bucureștean get-beget” deoarece s-a născut în București și poate dovedi că familia lui are rădăcini vechi în acest oraș. Pe linie paternă, strămoșii săi erau proprietari în București încă din 1815, iar pe linie maternă există un document care atestă că strămoșul mamei avea case în București în 1658.
Venirea la București, la vârsta de patru ani, are asupra autorului efectul unei revelații afective și senzoriale. Orașul descoperit atunci îi rămâne viu în memorie prin sunete, strigăte și imagini, precum ropotul cailor, vânzătorii ambulanți și chemarea florăresei, care îi „cântă și azi în urechi”.

SUBIECTUL I.B

Consider că amintirile se păstrează selectiv, deoarece memoria nu reține mecanic toate întâmplările trăite, ci mai ales pe acelea care au o încărcătură afectivă sau identitară puternică.

În primul rând, amintirile care se fixează cel mai adânc sunt legate de emoții, de începuturi sau de experiențe decisive. În fragmentul extras din volumul Bucureștiul meu, Neagu Djuvara nu reconstituie complet copilăria sa, ci păstrează câteva detalii vii din momentul descoperirii Bucureștiului: „ropotul cailor”, strigătele vânzătorilor ambulanți și glasul florăresei. Faptul că autorul afirmă că acea chemare îi „cântă și azi în urechi” dovedește că memoria a selectat un sunet cu valoare afectivă, nu o succesiune exactă a tuturor evenimentelor.

În al doilea rând, memoria selectează acele fapte care contribuie la imaginea de sine a persoanei. Autorul insistă asupra vechimii familiei sale în București, asupra datei nașterii și asupra primului contact cu orașul, fiindcă toate acestea îi confirmă identitatea de bucureștean. În mod asemănător, în literatura memorialistică, de pildă în evocările despre copilărie ale lui Ion Creangă, nu sunt păstrate toate zilele copilului, ci episoadele semnificative, capabile să redea farmecul unei vârste și al unei lumi.

Prin urmare, amintirile se păstrează selectiv: ele nu formează o arhivă neutră, ci o construcție subiectivă, organizată în jurul emoțiilor, al valorilor și al identității celui care rememorează.

SUBIECTUL al II-lea

În poezia „Numai poetul…”, ideea poetică se construiește în jurul opoziției dintre caracterul trecător al existenței umane și capacitatea poetului de a depăși timpul prin creație. Primele versuri exprimă efemeritatea lumii prin repetiția verbului „se trec” și prin comparația oamenilor cu „miile de unde”, imagine care sugerează curgerea necontenită și dispariția individualului în infinit. În schimb, poetul este asociat cu „pasări ce zboară / Deasupra valurilor”, metaforă a înălțării spirituale și a libertății creatoare. Antiteza dintre oamenii supuși morții și poetul care „trece peste nemărginirea timpului” evidențiază superioritatea artei. De asemenea, imaginile „ramurile gândului” și „sfintele lunci” creează un spațiu ideal al poeziei, sacralizat, în care cântarea devine formă de permanență.

SUBIECTUL al III-lea

Romanul Ion, publicat de Liviu Rebreanu în 1920, este un text narativ realist-obiectiv, reprezentativ pentru proza interbelică. Personajul principal, Ion al Glanetașului, este construit ca protagonist eponimic și ca figură memorabilă a țăranului dominat de dorința de a avea pământ. Prin acest personaj, Rebreanu depășește imaginea idilică a satului și prezintă o lume guvernată de ierarhii sociale dure, de instincte puternice și de conflicte morale. Teza eseului este că Ion este un personaj realist complex, construit prin statutul său marginal, prin patima pentru pământ și printr-un destin tragic determinat atât de mediul social, cât și de propriile alegeri.

Statutul social al personajului este esențial pentru înțelegerea comportamentului său. Ion este un țăran sărac din satul Pripas, fiul lui Alexandru Glanetașu și al Zenobiei. Deși este harnic, energic și inteligent, lipsa pământului îl așază într-o poziție umilitoare în comunitate, unde prestigiul se măsoară prin avere. Psihologic, el este dominat de frustrare, de orgoliu și de dorința obsesivă de proprietate. Moral, personajul este ambiguu: are vitalitate, forță și capacitate de muncă, dar își subordonează sentimentele unui scop material, ajungând să o folosească pe Ana pentru a dobândi pământurile lui Vasile Baciu. Această ambiguitate îl face credibil și îl transformă într-un personaj rotund, nu într-o simplă ilustrare a lăcomiei.

Trăsătura dominantă a lui Ion este patima pentru pământ, trăsătură evidențiată încă din scena horei. La horă, Ion se apropie de Ana, deși o iubește pe Florica. Alegerea lui nu este dictată de iubire, ci de calculul social: Ana este fiica lui Vasile Baciu și reprezintă posibilitatea de a intra în posesia unei averi. Umilința publică pe care i-o provoacă Vasile Baciu, numindu-l sărac și nepotrivit pentru fata lui, intensifică orgoliul rănit al personajului. Scena arată că Ion nu caută doar bunăstare, ci recunoaștere socială, iar pământul devine pentru el mijlocul prin care își poate învinge condiția.

O a doua scenă semnificativă este aceea a sărutării pământului. După ce perspectiva dobândirii pământului devine reală, Ion trăiește o stare aproape mistică în fața ogorului. Gestul de a săruta pământul are valoare simbolică: proprietatea nu este pentru el doar un bun economic, ci o forță care îi dă sentimentul demnității și al puterii. În această scenă, patima personajului capătă intensitate tragică, deoarece cititorul înțelege că Ion nu mai poate stabili o limită morală între dorință și acțiune. Pământul este iubit cu o energie care înlocuiește iubirea pentru oameni, iar această substituire pregătește prăbușirea lui.

Un prim element de structură și compoziție important pentru construcția personajului este organizarea romanului în două părți, „Glasul pământului” și „Glasul iubirii”. Titlurile acestor părți exprimă cele două forțe care îl revendică pe Ion: dorința de proprietate și atracția erotică. Personajul oscilează între Ana, asociată pământului, și Florica, asociată iubirii, dar nu reușește să armonizeze cele două planuri. Mai întâi sacrifică iubirea pentru avere, apoi, după ce dobândește pământul, încearcă să se întoarcă spre Florica. Această structură pune în evidență contradicția interioară a personajului și explică finalul tragic: Ion este prins între două impulsuri pe care le absolutizează succesiv.

Un al doilea element semnificativ îl constituie modalitățile de caracterizare, susținute de perspectiva narativă obiectivă. Naratorul este omniscient și relatează la persoana a III-a, observând atât comportamentul exterior al personajului, cât și resorturile lui interioare. Ion este caracterizat indirect prin fapte, gesturi, relații și limbaj: felul în care o curtează pe Ana, conflictul cu Vasile Baciu, violența față de soție și fascinația pentru ogor dezvăluie ambiția, brutalitatea și instinctul posesiv. Caracterizarea directă, realizată prin intervențiile naratorului sau prin opiniile celorlalte personaje, completează imaginea lui de flăcău harnic, dar primejdios prin orgoliu și lipsă de măsură. Stilul sobru, realist, fără idealizare, face ca personajul să pară determinat de legile satului, dar responsabil pentru degradarea sa morală.

În concluzie, Ion al Glanetașului este construit de Liviu Rebreanu ca un personaj realist de mare forță, definit prin statutul de țăran sărac, prin patima pentru pământ și prin conflictul dintre aspirație și moralitate. Scenele horei și ale sărutării pământului, alături de structura romanului și de tehnicile de caracterizare, evidențiază destinul unui om care confundă demnitatea cu posesia. De aceea, Ion rămâne un personaj reprezentativ pentru literatura română, ilustrând drama individului care își depășește condiția materială cu prețul propriei prăbușiri morale.

Autoevaluare pentru punctaj maxim

Cerințele de la SUBIECTUL I.A sunt rezolvate în enunțuri complete, cu dovezi textuale exacte acolo unde se solicită justificare.
Textul argumentativ de la SUBIECTUL I.B depășește 150 de cuvinte, formulează o opinie clară, dezvoltă două argumente, valorifică fragmentul și include un exemplu cultural relevant.
Comentariul de la SUBIECTUL al II-lea depășește 50 de cuvinte și explică relația dintre ideea poetică și mijloacele artistice prin termeni adecvați: antiteză, comparație, metaforă, imagine poetică.
Eseul de la SUBIECTUL al III-lea depășește 400 de cuvinte și respectă cerința: personaj dintr-un text narativ studiat aparținând lui Liviu Rebreanu.
Eseul include statutul social, psihologic și moral al personajului, o trăsătură dominantă demonstrată prin două scene, două elemente de structură/compoziție/limbaj și o concluzie interpretativă.
Redactarea urmărește normele limbii literare, coerența argumentării, claritatea paragrafelor și acoperirea reperelor de barem pentru punctaj maxim.