Soluții BAC Română Real 2024 · Iunie–Iulie · Var. 09

SUBIECTUL I.A

În text, secvența „în stare” are sensul de capabil, apt să facă ceva, deoarece publicistul putea vorbi foarte mult timp. Cuvântul „oaspete” se referă la persoana venită în vizită în casa lui Sadoveanu, adică la publicistul care intră în salonul scriitorului.
Două indicii prin care Sadoveanu le sugera celorlalți că vorbesc prea mult sunt tăcerea și faptul că se uita pe fereastră. De asemenea, textul menționează că scriitorul se uita la ceas, gest prin care își arăta indirect nerăbdarea sau oboseala.
În momentul plecării publicistului, Sadoveanu are o atitudine prietenoasă și binevoitoare, deși fusese obosit de vorbirea excesivă a acestuia. Secvența semnificativă este: „i-a zis Sadoveanu zâmbind, întinzându-i mâna cu prietenie”, ceea ce arată că nu îl respinge definitiv pe vizitator.
Publicistul se oprește brusc din vorbit deoarece Sadoveanu îl întrerupe direct, după ce răbdarea lui ajunge la limită. Gestul scriitorului, care „a ridicat mâna și l-a oprit”, este însoțit de replica fermă: „Gata! Lasă-mă! M-ai obosit!”, iar aceasta rupe imediat firul vorbirii.
Constantin Mitru manifestă o stare de nerăbdare și de oboseală provocată de discursul interminabil al publicistului. Faptul că se ridică de câteva ori, răspunde la telefon, iese pe ușă și lipsește mult sugerează dorința de a se sustrage conversației.

SUBIECTUL I.B

Consider că vorbitul excesiv poate deveni o dovadă de impolitețe atunci când persoana care vorbește ignoră reacțiile interlocutorilor și transformă dialogul într-un monolog obositor. Comunicarea presupune nu doar exprimare, ci și atenție față de celălalt.

În primul rând, vorbitul fără măsură poate arăta lipsă de respect față de timpul și starea celor din jur. În fragmentul din Amintiri de Mihail Șerban, publicistul continuă să vorbească, deși Sadoveanu îi transmite prin mai multe semne că este obosit: tace, privește pe fereastră și se uită la ceas. Pentru că vizitatorul nu înțelege aceste indicii, Sadoveanu ajunge să îl oprească printr-o replică directă: „Gata! Lasă-mă! M-ai obosit!”. Situația dovedește că excesul verbal devine nepoliticos atunci când anulează confortul interlocutorului.

În al doilea rând, politețea înseamnă echilibru și reciprocitate în conversație. Din experiența personală, am observat că o discuție reușită este aceea în care fiecare participant are timp să vorbească, să întrebe și să răspundă. La școală, de exemplu, un coleg care acaparează permanent discuția, chiar dacă spune lucruri interesante, poate crea iritare, fiindcă nu le permite celorlalți să participe.

Prin urmare, vorbitul excesiv nu este neapărat impolitețe dacă apare ocazional, din entuziasm, dar devine impolitețe când persoana nu ține seama de reacțiile celor din jur și nu respectă regula dialogului.

SUBIECTUL al II-lea

În fragmentul din Catastrofa de Liviu Rebreanu, perspectiva narativă este obiectivă, cu relatare la persoana a III-a, realizată de un narator heterodiegetic și omniscient. Formele verbale „tăcură”, „se despărțiră”, „rămase” indică faptul că naratorul nu participă la acțiune, ci prezintă din exterior comportamentul personajelor. Omnisciența reiese din faptul că naratorul cunoaște starea ambelor personaje: „Simțeau amândoi că-i desparte un zid”. Totuși, perspectiva include și acces la viața interioară a lui David, prin notația „David se pomeni că-l invidiază” și prin redarea gândului său: „Iată un om fericit care știe ce are să facă!”. Astfel, narațiunea combină observația exterioară cu focalizarea asupra frământărilor lui David, evidențiind conflictul său interior.

SUBIECTUL al III-lea

Comedia O scrisoare pierdută, de I. L. Caragiale, este un text dramatic reprezentativ pentru literatura română din perioada marilor clasici și pentru orientarea realist-satirică. Opera prezintă, prin mijloacele specifice teatrului, degradarea vieții politice și morale dintr-un oraș de provincie, în contextul alegerilor. Teza eseului este că textul dramatic studiat se construiește ca o comedie de moravuri, în care conflictul electoral, personajele-tip și comicul de limbaj demască ipocrizia, arivismul și lipsa de principii.

O primă trăsătură care permite încadrarea operei în realismul critic este surprinderea verosimilă a unui mediu social și politic recognoscibil: lumea politicienilor locali, a gazetăriei de partid și a intereselor de grup. Caragiale nu idealizează personajele, ci le prezintă prin defectele lor dominante: Trahanache este politicianul abil și aparent naiv, Tipătescu este reprezentantul puterii administrative abuzive, Cațavencu este demagogul arivist, iar Zoe este femeia influentă, capabilă să orienteze deciziile politice. A doua trăsătură este caracterul de comedie de moravuri, deoarece râsul nu are doar rol distractiv, ci și funcție critică. Prin situații ridicole, replici memorabile și conflicte exagerate, autorul sancționează corupția, demagogia și confuzia valorilor.

Tema operei este degradarea vieții politice, dublată de compromisul moral din spațiul public și privat. O scenă relevantă este cea a șantajului declanșat de pierderea scrisorii de amor trimise de Zoe lui Tipătescu. Nae Cațavencu folosește documentul intim pentru a obține candidatura, transformând onoarea personală într-un instrument politic. Scena evidențiază amestecul dintre viața privată și interesul public, dar și lipsa de principii a tuturor personajelor implicate: Cațavencu șantajează, Tipătescu amenință, iar Zoe negociază pentru a-și salva reputația.

A doua scenă semnificativă este adunarea electorală, în care discursurile politice devin un spectacol al ridicolului. Farfuridi și Cațavencu folosesc formule pompoase, contradicții și lozinci fără conținut, iar publicul reacționează haotic. Scena arată că mecanismul democratic este golit de sens, fiind dominat de manipulare, interese personale și limbaj demagogic. Finalul, în care Agamemnon Dandanache devine candidat și toate taberele se împacă festiv, accentuează caracterul circular al corupției: nu adevărul sau meritul învinge, ci compromisul.

O componentă de structură esențială este conflictul dramatic. Conflictul principal pornește de la scrisoarea pierdută și opune, aparent, gruparea aflată la putere lui Nae Cațavencu. În profunzime, însă, conflictul nu este unul de idei, ci unul de interese, deoarece toți urmăresc păstrarea sau obținerea puterii. Rezolvarea prin impunerea lui Dandanache, un personaj și mai compromis, confirmă viziunea satirică a autorului asupra clasei politice.

O altă componentă importantă este limbajul, principala sursă a comicului. Personajele se caracterizează prin felul în care vorbesc: Cațavencu abuzează de fraze patriotarde, Farfuridi produce enunțuri ilogice, Pristanda repetă mecanic formulele superiorilor, iar Trahanache folosește ticuri verbale precum „aveți puțintică răbdare”. Comicul de limbaj dezvăluie incultura, servilismul și incapacitatea de gândire coerentă. Totodată, dialogul și schimbul rapid de replici dau dinamism acțiunii, specific textului dramatic.

În concluzie, O scrisoare pierdută este un text dramatic de mare valoare prin modul în care îmbină structura comediei cu observația realistă și satira socială. Prin conflict, personaje, scene electorale și limbaj comic, Caragiale construiește o imagine lucidă a unei lumi în care principiile sunt înlocuite de interes, iar râsul devine o formă de judecată morală.

Autoevaluare pentru punctaj maxim

Subiectul I.A: toate cele cinci cerințe sunt rezolvate în enunțuri; răspunsurile includ explicații clare și citate exacte acolo unde se cere justificare textuală.
Subiectul I.B: text argumentativ de peste 150 de cuvinte, cu opinie, două argumente dezvoltate, conectori logici, referire la fragmentul dat, exemplu personal și concluzie.
Subiectul al II-lea: răspuns de peste 50 de cuvinte, concentrat pe perspectiva narativă, cu termeni adecvați: narator heterodiegetic, persoana a III-a, focalizare, conflict interior.
Subiectul al III-lea: eseu de peste 400 de cuvinte despre un text dramatic studiat, cu introducere, teză, două trăsături de încadrare, două scene relevante, două componente de structură și limbaj, interpretare și concluzie.
Redactare: soluția respectă limba literară, ordinea subiectelor, cerințele de conținut și structura Markdown solicitată.