Soluții BAC Română Real 2024 · Iunie–Iulie · Var. 04

SUBIECTUL I.A

În text, cuvântul „pildă” are sensul de exemplu sau model, așa cum reiese din secvența „luându-se pildă din alte părți”. Secvența „din când în când” înseamnă uneori, ocazional, la anumite intervale, referindu-se la dorința scriitorului de a-și arunca undița „din când în când”.
Evenimentul în cadrul căruia a fost sărbătorit I. Al. Brătescu-Voinești a durat o săptămână. Informația este indicată explicit în text prin formulările „Această săptămână de ovații” și „în această săptămână consacrată dvs.”.
În ansamblul preocupărilor lui I. Al. Brătescu-Voinești, tâmplăria are rolul de activitate relaxantă și de mijloc prin care scriitorul își regăsește echilibrul necesar creației. El afirmă: „Când nu plec la pescuit, divertismentul de la munca intelectuală mi-l procur cu lucrul tâmplăriei. Aici găsesc ritmul sufletesc care-mi trebuie pentru scris.”
I. Al. Brătescu-Voinești consideră potrivită sărbătorirea scriitorilor deoarece aceasta reprezintă o formă de recunoaștere publică a valorii artistului, mai ales la vârsta maturității. El apreciază faptul că „se introduce și la noi un obicei bun”, prin care scriitorul primește recunoștința oamenilor pentru bucuriile oferite lor prin artă, aceasta răsplătindu-i „durerile măcar la bătrânețe”.
O trăsătură morală a lui I. Al. Brătescu-Voinești este modestia. Deși este sărbătorit la 60 de ani, el mărturisește că simte „o adâncă jenă” și afirmă că alți scriitori, precum Caragiale sau Vlahuță, ar fi meritat mai mult această onoare.

SUBIECTUL I.B

Consider că activitățile în natură influențează în mod pozitiv stările sufletești, deoarece îi oferă omului posibilitatea de a se desprinde de tensiunile cotidiene și de a-și regăsi echilibrul interior.

În primul rând, contactul cu natura liniștește gândurile și relativizează problemele care, în mediul urban, par apăsătoare. În fragmentul extras din volumul Cu scriitorii prin veac, I. Al. Brătescu-Voinești vorbește despre pescuit ca despre o activitate benefică pentru intelectuali și mai ales pentru scriitori. Stând pe malul apei, omul simte că „gândurile curg la vale în voie” și că sufletul „se purifică”. Această imagine sugerează că natura nu este doar un decor, ci un spațiu al limpezirii interioare. Departe de agitația orașului, omul își poate privi frământările cu mai multă luciditate.

În al doilea rând, activitățile în natură pot deveni surse de bucurie constantă și de refacere sufletească. Scriitorul își imaginează idealul vieții la țară, cu „o grădiniță cu flori” și un râu în apropiere, semn că simplitatea naturii îi oferă pace. Din experiența personală, o plimbare prin parc sau o excursie la munte schimbă starea de spirit după perioade încărcate, pentru că ritmul naturii obligă la calm și atenție. De asemenea, în literatura română, pastelurile lui Vasile Alecsandri valorifică natura ca spațiu al armoniei, al contemplației și al bucuriei de a trăi.

Prin urmare, activitățile în natură influențează stările sufletești, deoarece reduc tensiunea, stimulează reflecția și îi redau omului sentimentul unei vieți mai simple și mai echilibrate.

SUBIECTUL al II-lea

În fragmentul din romanul Jar de Liviu Rebreanu, perspectiva narativă este la persoana a III-a, relatarea fiind realizată de un narator heterodiegetic. Formele verbale și pronominale, precum „Liana s-a suit”, „se uita”, „i se păru” sau „Vru să se dea jos”, arată că naratorul nu participă la acțiune, ci prezintă întâmplările din afara lor. Totuși, acesta are acces la trăirile personajului feminin, surprinzând neliniștea și gelozia Lianei prin notații ale percepției și ale gândurilor: „i se păru că zărește pe Dandu” și „O, dacă asta e la mijloc!”. Prin urmare, perspectiva are focalizare internă asupra Lianei, deoarece evenimentele sunt filtrate prin emoțiile, privirea și suspiciunile ei.

SUBIECTUL al III-lea

Poezia Plumb de George Bacovia, publicată în volumul cu același titlu din 1916, este un text reprezentativ pentru simbolismul românesc și pentru lirica bacoviană a însingurării. Opera exprimă o viziune apăsătoare asupra existenței, dominată de sentimentul morții, de claustrare și de imposibilitatea comunicării. În acest sens, poezia poate fi interpretată ca o artă poetică simbolistă, deoarece concentrează, printr-un limbaj sugestiv, starea de criză a eului liric aflat într-un univers lipsit de speranță.

O primă trăsătură care permite încadrarea textului în simbolism este folosirea simbolului central, „plumbul”. Acesta nu trimite la un sens unic, ci sugerează, prin greutate, culoare cenușie și sonoritate surdă, apăsarea sufletească, moartea, monotonia și blocajul interior. Repetat obsesiv, cuvântul devine nucleul întregii poezii, creând o atmosferă funebră și apăsătoare. A doua trăsătură simbolistă este muzicalitatea monotonă, realizată prin repetiții, simetrii sintactice și sonorități grave. Versurile par să reproducă o mișcare lentă, mecanică, asemănătoare unei căderi interioare fără sfârșit. Astfel, poezia nu descrie direct o suferință, ci o sugerează prin atmosferă, ritm și imagini recurente.

Tema textului este condiția eului izolat într-un univers dominat de moarte spirituală. O primă imagine poetică relevantă este cea a spațiului funerar: „Dormeau adânc sicriele de plumb”. Sicriele, cavoul, florile și coroanele construiesc un decor mortuar, în care viața pare suspendată. Somnul adânc al sicrielor nu sugerează odihnă, ci încremenire definitivă. Eul liric se află „singur”, într-un spațiu închis, ceea ce accentuează impresia de captivitate. Lumea exterioară nu mai oferă salvare, ci devine o prelungire a stării sufletești apăsătoare.

A doua imagine poetică importantă este cea a iubirii moarte: „Dormea întors amorul meu de plumb”. Dacă prima strofă construiește un decor exterior al morții, a doua mută moartea în plan interior. Iubirea, care ar trebui să fie o forță vitală, apare lipsită de viață, întoarsă, rece și grea. Gestul eului liric, care încearcă să strige, rămâne fără efect, semn al imposibilității comunicării. Aripile „de plumb” sugerează anularea zborului, deci imposibilitatea idealului, a eliberării și a înălțării spirituale. Prin această imagine, Bacovia transformă drama sentimentală într-o dramă existențială.

La nivelul compoziției, poezia este alcătuită din două catrene construite simetric. Prima strofă prezintă spațiul exterior, cavoul, iar a doua strofă prezintă spațiul interior, sufletul eului liric. Simetria dintre cele două planuri arată că lumea și conștiința sunt dominate de aceeași substanță apăsătoare. Repetarea cuvântului „plumb” în poziții-cheie conferă textului unitate și fixează obsesiv starea de sufocare. De asemenea, incipitul introduce direct atmosfera funebră, fără explicații preliminare, plasând cititorul într-un univers deja închis.

Un element de limbaj semnificativ este cromatica bacoviană, sugerată de plumb prin cenușiu, lipsă de lumină și monotonie. Această cromatică nu are rol decorativ, ci exprimă degradarea interioară. La aceasta se adaugă epitetele și metaforele cu valoare simbolică, precum „flori de plumb”, „amorul meu de plumb” și „aripile de plumb”. Florile, iubirea și aripile aparțin, în mod obișnuit, vieții, sensibilității și aspirației, dar asocierea lor cu plumbul le schimbă sensul, transformându-le în semne ale morții și ale prăbușirii. Prozodia susține aceeași impresie: ritmul grav, repetițiile și rimele accentuează monotonia și senzația de închidere.

În concluzie, Plumb de George Bacovia este o poezie simbolistă prin cultivarea sugestiei, prin simbolul dominant, prin muzicalitatea monotonă și prin atmosfera de nevroză și claustrare. Textul exprimă drama unui eu liric izolat, pentru care lumea exterioară și viața interioară se confundă într-un spațiu al morții spirituale. Prin densitatea imaginilor și prin forța expresivă a repetiției, poezia rămâne una dintre cele mai importante creații ale simbolismului românesc.

Autoevaluare pentru punctaj maxim

Am inclus frontmatter YAML cu titlu, sursă, materie, profil și țintă de calitate.
Am rezolvat toate cerințele în ordinea din subiect.
La Subiectul I.A, răspunsurile sunt formulate în enunțuri complete, cu dovezi textuale exacte unde sunt cerute.
La Subiectul I.B, textul argumentativ depășește 150 de cuvinte, conține opinie clară, două argumente dezvoltate, referire la fragment, exemplu personal/cultural, conectori și concluzie.
La Subiectul al II-lea, răspunsul depășește 50 de cuvinte și folosește terminologia adecvată: narator heterodiegetic, persoana a III-a, focalizare internă.
La Subiectul al III-lea, eseul depășește 400 de cuvinte, are introducere, cuprins și concluzie, evidențiază două trăsături de încadrare, comentează două imagini poetice și analizează două elemente de compoziție/limbaj.
Am verificat coerența, adecvarea la cerință, exprimarea literară, ortografia și punctuația, rafinând formulările pentru un răspuns de punctaj maxim.