Soluții BAC Română Real 2023 · Iunie–Iulie · Var. 06

SUBIECTUL I.A

În text, secvența „de bună seamă” are sensul de „cu siguranță”, „desigur”, indicând faptul că plecarea lui Ion Creangă la București este prezentată ca foarte probabilă pentru motivul menționat.
Două dintre sursele de venit ale lui Ion Creangă sunt salariul de institutor și câștigurile obținute ca proprietar asociat de tipografie. Textul mai precizează și faptul că era „debitant de tutun”.
Pentru Ion Creangă, curcubeul poate avea semnificația unui semn de speranță și de alinare, mai ales în contextul bolii. Această interpretare este susținută de secvențele: „un curcubeu ivit la răsărit, semn, poate, pentru el, de schimbări în bine” și „îi dădu poate o nouă alinare”.
Ion Creangă călătorește la Târgu-Neamț deoarece simte apropierea sfârșitului și dorește să revadă locurile copilăriei, rudele și lumea satului. Textul arată că „Presimțea că n-are s-o mai ducă mult” și că „mai vrea să vadă o dată locurile copilăriei și neamurile”.
Ion Creangă se dovedește recunoscător și atașat de școala care l-a format. Aflat într-o perioadă grea a vieții, el dăruiește un exemplar din Povățuitor școlii unde învățase, scriind pe el dedicația „pentru bibliotecă”.

SUBIECTUL I.B

Consider că oamenii trebuie să exprime recunoștință față de școlile în care au fost formați, deoarece educația primită într-o instituție nu înseamnă doar transmitere de informații, ci și modelarea caracterului, a memoriei afective și a drumului personal.

În primul rând, școala are un rol decisiv în devenirea fiecărui om, iar recunoștința este o formă de asumare a acestui început. În fragmentul extras din volumul Ion Creangă. Viața și opera de G. Călinescu, Creangă se întoarce spre locurile copilăriei atunci când simte că boala îl apropie de sfârșit. Gestul său de a dărui școlii unde învățase un exemplar din Povățuitor are valoare simbolică: el nu se rupe de instituția care i-a deschis drumul spre carte, ci îi oferă ceva înapoi. Dedicația „Școalei primare de băieți No. 1, pentru bibliotecă” arată respect față de locul formării sale.

În al doilea rând, exprimarea recunoștinței față de școală poate deveni un exemplu pentru comunitate. Un fost elev care își amintește cu respect de profesori și de instituția în care a învățat confirmă importanța educației pentru generațiile următoare. În plan cultural, chiar opera lui Ion Creangă păstrează, în Amintiri din copilărie, imaginea oamenilor și a locurilor care i-au format sensibilitatea, limbajul și umorul. În mod asemănător, un absolvent de astăzi poate mulțumi școlii prin implicare, prin rezultate cinstite sau prin sprijin acordat elevilor mai tineri.

Prin urmare, recunoștința față de școală este necesară, fiindcă exprimă respect pentru rădăcini și pentru oamenii care au contribuit la formarea noastră. Ea nu este un simplu gest ceremonial, ci o dovadă de maturitate morală.

SUBIECTUL al II-lea

În poezia lui Al. Vlahuță, ideea poetică este tristețea provocată de destrămarea idealurilor, proiectată asupra unui peisaj autumnal și pustiu. Eul liric își vede „visurile risipite” în „frunzele pălite” și în „pustiirea de pe vale”, ceea ce arată corespondența dintre starea interioară și decorul exterior. Repetiția versului „A mele visuri risipite” are valoare de refren și accentuează obsesia pierderii. Exclamația inițială, epitetul „pălite”, metafora „troienite / Sub vremea ce s-așterne-n pale” și personificarea timpului sugerează apăsarea duratei asupra sufletului. Apostrofa „Copac” introduce o opoziție între regenerarea naturii și imposibilitatea refacerii visurilor eului liric.

SUBIECTUL al III-lea

Romanul Ion de Liviu Rebreanu, publicat în 1920, este un text narativ reprezentativ pentru realismul obiectiv interbelic și pentru proza socială românească. Opera prezintă lumea satului transilvănean de la începutul secolului al XX-lea, într-o perspectivă amplă, în care destinul individual al protagonistului este explicat prin presiunea mentalității colective, a ierarhiilor economice și a setei de pământ. Teza eseului este că romanul urmărește degradarea morală a unui personaj dominat de patima posesiunii, construind, prin tehnici realiste, imaginea unei societăți în care valoarea omului este măsurată prin avere.

O primă trăsătură care permite încadrarea romanului în realism este verosimilitatea. Rebreanu construiește un univers rural credibil, cu obiceiuri, relații sociale, conflicte de familie, diferențe de avere și instituții recognoscibile: biserica, școala, hora, cârciuma, judecătoria. Personajele nu acționează abstract, ci sunt determinate de statutul lor social. Ion al Glanetașului este sărac, dar harnic și ambițios, iar această condiție îl împinge să vadă pământul ca pe singura cale de afirmare. O a doua trăsătură realistă este perspectiva narativă obiectivă. Naratorul relatează la persoana a III-a, este omniscient și urmărește atât comportamentul exterior al personajelor, cât și mecanismele lor interioare, fără confesiune subiectivă. Această tehnică susține impresia de lume observată lucid, aproape impersonal.

Tema centrală a romanului este patima pentru pământ, legată de tema destinului și de conflictul dintre iubire, avere și demnitate socială. Un prim episod relevant este hora de duminică din Pripas, scenă cu valoare de expozițiune. Aici se fixează ierarhiile satului: oamenii sunt priviți în funcție de avere, iar Ion simte umilința sărăciei. Conflictul cu Vasile Baciu, care îl numește „sărăntoc”, îi rănește orgoliul și îi întărește hotărârea de a obține pământurile Anei. În aceeași secvență se conturează și conflictul erotic: Ion o iubește pe Florica, fata frumoasă, dar săracă, însă o alege pe Ana, pentru că ea reprezintă șansa îmbogățirii. Astfel, scena horei concentrează tensiunile sociale și morale ale întregii opere.

Un al doilea episod semnificativ este scena sărutării pământului, una dintre cele mai puternice imagini ale romanului. După ce intră în posesia averii dorite, Ion se comportă ca în fața unei ființe sacre: pământul nu este pentru el doar bun material, ci obiect al unei adorații aproape primitive. Gestul sărutării exprimă victoria socială, dar și înrobirea interioară a personajului. În loc să-l umanizeze, posesiunea îl dezumanizează, pentru că Ion ajunge să sacrifice iubirea, liniștea Anei și propriul echilibru moral pentru pământ. Episodul confirmă ideea că dorința de avere, atunci când devine absolută, distruge relațiile omenești.

Un element important de structură și compoziție este construcția circulară a romanului. Incipitul prezintă drumul care intră în satul Pripas, iar finalul reia motivul drumului care iese din sat, sugerând continuitatea lumii rurale după dispariția protagonistului. Destinul lui Ion pare o întâmplare individuală intensă, dar satul, cu legile lui nescrise, rămâne. Simetria incipit-final dă operei coerență și susține viziunea realistă asupra existenței: oamenii trec, însă mecanismele sociale continuă.

Un al doilea element semnificativ este conflictul, construit pe mai multe planuri. Conflictul exterior îl opune pe Ion lui Vasile Baciu, apoi lui George Bulbuc, dar și comunității care judecă faptele după norme dure. Conflictul interior se naște din ruptura dintre glasul pământului și glasul iubirii: Ion o dorește pe Florica, dar urmărește averea Anei. Această tensiune explică evoluția lui tragică. Limbajul narativ este sobru, precis, adaptat mediului rural, iar dialogurile reproduc mentalități, orgolii și raporturi de putere. Prin aceste mijloace, Rebreanu nu idealizează satul, ci îl prezintă ca pe un spațiu al energiilor vitale, dar și al cruzimii sociale.

Titlul romanului, alcătuit din numele protagonistului, indică focalizarea asupra destinului acestuia, dar Ion nu este doar un individ, ci și un personaj tipic pentru o lume în care lipsa pământului înseamnă inferioritate. Moartea lui, pedepsitoare și violentă, are valoare de concluzie morală: cel care a absolutizat posesiunea sfârșește distrus de propriile alegeri. Totuși, romanul nu simplifică personajul, deoarece Ion este și victimă a unei ordini sociale care transformă pământul în criteriu suprem al demnității.

În concluzie, Ion de Liviu Rebreanu este un roman realist-obiectiv prin verosimilitatea lumii prezentate, naratorul omniscient, construcția circulară, conflictele sociale și analiza unui personaj dominat de patima pământului. Opera depășește povestea unui țăran ambițios, devenind o frescă a satului transilvănean și o meditație asupra felului în care dorința de avere poate deforma conștiința umană.

Autoevaluare pentru punctaj maxim

Am respectat structura cerută: frontmatter YAML, titlu H1 și secțiunile obligatorii pentru toate subiectele.
La SUBIECTUL I.A, am răspuns în enunțuri complete, în ordinea cerințelor, cu dovezi textuale exacte la itemii care cer justificare.
Textul argumentativ de la SUBIECTUL I.B depășește 150 de cuvinte, formulează opinie clară, dezvoltă două argumente, valorifică fragmentul și include exemplu cultural și concluzie.
Răspunsul de la SUBIECTUL al II-lea depășește 50 de cuvinte și comentează relația dintre ideea poetică și mijloacele artistice, folosind terminologie adecvată.
Eseul de la SUBIECTUL al III-lea depășește 400 de cuvinte și include introducere, teză, două trăsături realiste, două episoade relevante, elemente de structură/compoziție/limbaj, interpretare și concluzie.
Soluția este redactată în limba română literară și urmărește acoperirea integrală a cerințelor pentru punctaj maxim.