Soluții BAC Română Real 2022 · Iunie–Iulie · Var. 06

SUBIECTUL I.A

Secvența „de față” are, în text, sensul de „prezenți”, „aflați acolo”, referindu-se la oamenii care asistă la întâlnirea cu Elena Cuza.
Studentele o vizitează pe Elena Cuza pentru a-i prezenta o scrisoare omagială din partea colegelor lor, așa cum reiese din secvența: „veneau să-i înfățișeze o adresă de omagiu din partea colegelor lor”.
O reacție a Elenei Cuza, când aude pomenindu-se numele soțului ei, este emoția profundă, manifestată prin plâns. Secvența semnificativă este: „Apoi, în arcuitura de jos a orbitei adânci, o lacrimă mare se strecură încet.”
Elena Cuza locuiește la Piatra-Neamț după revenirea în țară deoarece, înainte de plecare, își dăruise casa lui Theodor Rosetti, iar la întoarcere este găzduită de o familie bogată din Piatra-Neamț, care îi pune la dispoziție „o căsuță curată și veselă”.
Elena Cuza se remarcă prin noblețe sufletească și devotament. Deși trăiește retrasă, într-o casă modestă, rămâne atentă la trecutul țării și la generația tânără. Formula „Să trăiască România tânără!” dovedește că iubirea ei pentru patrie a rămas vie.

SUBIECTUL I.B

Consider că întâlnirea cu o personalitate istorică, socială sau culturală produce emoție, deoarece prezența unei asemenea persoane transformă informația abstractă despre trecut sau despre valori într-o experiență directă, vie.

În primul rând, emoția apare din conștiința faptului că omul întâlnit a participat la evenimente importante sau a reprezentat o epocă. În fragmentul lui Nicolae Iorga, studenta citește adresa de omagiu „cu emoția ce și-o poate închipui oricine”, fiindcă se află în fața Elenei Cuza, soția domnitorului Unirii. Nu este vorba doar despre respect formal, ci despre sentimentul că istoria devine prezentă printr-o persoană care a trăit-o. De aceea, și naratorul observă cu intensitate gesturile, vocea și lacrima acesteia.

În al doilea rând, întâlnirea cu o personalitate emoționează prin modelul moral pe care îl oferă. Elena Cuza impresionează nu prin fast, ci prin modestie, demnitate și iubire de țară. În mod asemănător, o întâlnire culturală cu un scriitor admirat, precum Ana Blandiana, poate produce emoție, deoarece cititorul descoperă în fața lui omul aflat în spatele operei. Când un autor vorbește despre dificultățile creației sau despre responsabilitatea cuvântului, publicul simte mai clar valoarea literaturii.

Prin urmare, întâlnirea cu o personalitate poate provoca emoție autentică, fiindcă apropie oamenii de istorie, de cultură și de exemple umane care dau sens valorilor învățate.

SUBIECTUL al II-lea

În fragmentul din romanul „Întunecare” de Cezar Petrescu, perspectiva narativă este obiectivă, realizată printr-un narator heterodiegetic, care nu participă la acțiune și relatează întâmplările la persoana a III-a. Formele verbale „îi căuta”, „zări”, „făcu” sau „era însoțit” indică relatarea din exterior. Naratorul are însă și o poziție omniscientă, deoarece oferă informații despre relațiile dintre personaje și despre trecutul lui Virgil Probotă: acesta fusese „preceptorul Luminiței și al lui Mihai”. Perspectiva permite atât prezentarea gesturilor vizibile, cât și caracterizarea personajelor, prin observații precum reacția colonelului, al cărui ton îl plasează pe necunoscut printre indivizii „de la periferia umanității”. Astfel, fragmentul combină observația exterioară cu explicația naratorială.

SUBIECTUL al III-lea

Comedia „O scrisoare pierdută” de Ion Luca Caragiale, reprezentată scenic în 1884 și publicată în 1885, este una dintre operele fundamentale ale literaturii române din epoca marilor clasici, prin forța cu care surprinde degradarea vieții politice și morale. Textul aparține genului dramatic, fiind construit pentru reprezentare scenică, prin acte, scene, dialog și indicații autorale. Teza eseului este că particularitățile comediei se observă în satirizarea moravurilor politice, în construcția conflictului dramatic și în limbajul individualizat al personajelor, toate acestea transformând intriga electorală într-o imagine critică a societății.

O primă trăsătură care permite încadrarea operei în realism este critica socială. Caragiale nu prezintă personaje excepționale, ci tipuri umane recognoscibile: politicianul demagog, funcționarul servil, femeia influentă, cetățeanul dezorientat, arivistul șantajist. Aceste tipologii alcătuiesc o lume a intereselor personale, în care principiile politice sunt simple măști. Campania electorală devine pretextul dezvăluirii corupției, al compromisului și al lipsei de responsabilitate publică.

A doua trăsătură realistă este verosimilitatea mediului. Acțiunea se petrece „în capitala unui județ de munte”, într-un timp apropiat autorului, în jurul alegerilor. Spațiul provincial, relațiile de partid, presa locală și comitetele electorale creează impresia unei societăți concrete. Totuși, tocmai prin această localizare precisă, Caragiale ajunge la o semnificație generală: lumea comediei reprezintă o formă repetabilă de impostură politică.

O scenă relevantă pentru tema comediei este cea în care Nae Cațavencu folosește scrisoarea de amor ca instrument de șantaj. Scrisoarea, trimisă de Tipătescu Zoei și pierdută de aceasta, devine obiectul care declanșează conflictul. Cațavencu nu urmărește adevărul sau binele public, ci candidatura, dovedind că politica este dominată de interes personal. Zoe, Tipătescu și Trahanache sunt obligați să reacționeze nu din principialitate, ci din dorința de a salva aparențele. Tema comediei, degradarea vieții publice prin corupție și compromis, se exprimă astfel printr-o situație comică, dar moral gravă.

A doua scenă semnificativă este adunarea electorală, în care discursurile politice devin spectacol al incoerenței și al demagogiei. Cațavencu vorbește bombastic despre „industrie” și patriotism, dar frazele sale sunt lipsite de substanță. Farfuridi și Brânzovenescu, la rândul lor, ilustrează confuzia politică și teama de trădare. Punctul culminant al absurdului este apariția soluției de la centru: Agamiță Dandanache, mai corupt și mai ridicol decât Cațavencu, este impus candidat. În final, adversarii se împacă festiv, ceea ce arată că lupta politică nu are fundament moral, ci doar mize de putere.

În privința structurii, conflictul dramatic este construit în jurul scrisorii pierdute, obiect scenic cu valoare de simbol. Există un conflict exterior, între tabăra aflată la putere și Cațavencu, dar și un conflict al aparențelor, deoarece personajele se tem de scandal mai mult decât de vină. Comicul de situație se naște din pierderea repetată a scrisorii, din răsturnările de alianțe și din soluția neașteptată a candidaturii lui Dandanache. Acțiunea are ritm alert, iar succesiunea scenelor amplifică tensiunea până la deznodământul ironic.

Limbajul este o altă componentă esențială. Personajele se caracterizează prin felul în care vorbesc: Trahanache repetă ticuri precum „ai puțintică răbdare”, Pristanda deformează cuvintele și se supune mecanic autorității, iar Cațavencu folosește formule patriotarde pentru a-și ascunde oportunismul. Comicul de limbaj apare prin contradicții, nonsensuri, clișee, greșeli de exprimare și prețiozitate ridicolă. Prin aceste procedee, Caragiale arată că degradarea limbajului reflectă degradarea gândirii și a moralei publice.

În concluzie, „O scrisoare pierdută” este o comedie realistă de moravuri, în care râsul are o funcție critică. Prin tema vieții politice corupte, prin scenele șantajului și ale adunării electorale, prin conflictul dramatic bine condus și prin limbajul memorabil, opera depășește momentul istoric în care a fost scrisă și rămâne o analiză lucidă a imposturii și a demagogiei.

Autoevaluare pentru punctaj maxim

Subiectul I.A: toate cele cinci cerințe sunt rezolvate în enunțuri; răspunsurile 2 și 3 includ dovezi textuale exacte, iar răspunsul 5 are 30-50 de cuvinte.
Subiectul I.B: text argumentativ de peste 150 de cuvinte, cu opinie clară, două argumente dezvoltate, referire la fragment, exemplu cultural/personal, conectori și concluzie.
Subiectul al II-lea: răspuns de peste 50 de cuvinte, centrat pe perspectiva narativă, cu termeni precum narator heterodiegetic, persoana a III-a, obiectivitate și omnisciență.
Subiectul al III-lea: eseu de peste 400 de cuvinte despre comedia „O scrisoare pierdută”, cu introducere, teză, două trăsături de încadrare, două scene relevante, două componente de structură/limbaj și concluzie.
Redactare: soluția urmărește exprimarea clară, normele limbii literare, coerența ideilor și acoperirea integrală a baremului.