Soluții BAC Română Real 2019 · Iunie–Iulie · Var. 06

SUBIECTUL I.A

În text, secvența „m-a scos din sărite” are sensul de „m-a enervat”, „m-a iritat foarte tare”, autorul exprimându-și nemulțumirea față de varianta romanului care i se părea lipsită de „un fior tragic”.
Autorul a vizitat, în compania Etei, trei țări: Franța, Italia și Austria, după cum reiese din precizarea „voiajului făcut cu Eta în mai–iunie în Franța, apoi în Italia și Austria în octombrie și noiembrie 1965”.
Autorul intenționează să surprindă, în volumul al doilea al romanului Moromeții, destinul unui tânăr prins în transformările politice și sociale de după război, dar și drama unei lumi țărănești tradiționale. O secvență semnificativă este: „Am vrut să descriu aventura unui tânăr împins de împrejurările postbelice în vâltoarea politică”.
Tracul scriitorului a dispărut atunci când Marin Preda a înțeles că eroul romanului era, de fapt, Niculae Moromete, personaj legat organic de primul volum. Această descoperire i-a oferit continuitate artistică și siguranță, deoarece avea deja „puternic schițată” a doua viață a satului dunărean de după război.
Din fragment se desprinde exigența artistică a lui Marin Preda. Scriitorul nu se mulțumește cu prima variantă a romanului, o recitește după o pauză, constată că „nu mi-a plăcut” și o rescrie, urmărind un „fior tragic” și o analiză mai profundă.

SUBIECTUL I.B

În opinia mea, realizarea unei creații valoroase implică, de cele mai multe ori, un efort de durată, deoarece valoarea artistică nu se obține doar prin inspirație, ci și prin reveniri, corecturi și maturizarea viziunii.

În primul rând, timpul îi permite creatorului să-și privească lucid opera și să-i observe imperfecțiunile. Fragmentul din Jurnal intim de Marin Preda demonstrează acest lucru: scriitorul amintește o primă schiță abandonată după „șase luni de chinuri”, apoi o variantă scrisă între 1965 și 1966, pe care o lasă „să se răcească” și o recitește după șapte-opt luni. Faptul că nu i-a plăcut romanul nu îl face să renunțe, ci îl determină să caute forma potrivită. Prin urmare, efortul de durată devine o condiție a profunzimii.

În al doilea rând, o creație importantă cere nu numai muncă tehnică, ci și clarificarea sensului ei interior. Preda își învinge tracul abia când înțelege că eroul este Niculae Moromete și că romanul poate reda „a doua viață a satului dunărean după război”. Așadar, timpul îl ajută pe autor să descopere adevărata miză a operei. Un exemplu cultural asemănător este romanul Ion de Liviu Rebreanu, construit prin observație atentă a lumii rurale și printr-o compoziție riguroasă, nu prin improvizație.

În concluzie, creația valoroasă presupune inspirație, dar aceasta trebuie susținută de perseverență. Durata muncii nu garantează automat valoarea, însă fără răbdare, autocritică și rescriere, o operă riscă să rămână superficială.

SUBIECTUL al II-lea

În poezia Amurg de V. Voiculescu, ideea poetică este transformarea amurgului într-un spectacol al naturii, în care trecerea de la zi la noapte capătă aspect fabulos și senzorial. Mijloacele artistice susțin această viziune prin metafore cromatice și personificatoare: „Amurg de zmeură”, „poala serii înroșite”, „rugii cerului” și „urșii nopții”. Culoarea roșie, sugerată de epitetele „înroșite” și „sângerie”, creează imaginea unui cer copt, asemenea fructelor de zmeură. Personificarea nopții, reprezentată prin „urșii” care „mănâncă” zmeura amurgului, exprimă stingerea treptată a luminii. Astfel, relația dintre ideea poetică și limbaj este una de intensificare: imaginile vizuale, metaforele și dinamismul verbelor convertesc un fenomen natural obișnuit într-o scenă mitică, plină de culoare și mișcare.

SUBIECTUL al III-lea

Romanul Ion, publicat de Liviu Rebreanu în 1920, este un text narativ realist-obiectiv, reprezentativ pentru literatura română interbelică. Opera prezintă lumea satului ardelean de la începutul secolului al XX-lea, având în centru destinul lui Ion al Glanetașului, țăran sărac, inteligent și energic, dominat de dorința de a avea pământ. Teza eseului este că particularitățile romanului rezultă din îmbinarea viziunii realiste asupra societății rurale cu analiza unei patimi individuale care distruge ordinea morală.

O primă trăsătură realistă este obiectivitatea perspectivei narative. Naratorul este omniscient, omniprezent și relatează la persoana a III-a, urmărind atât faptele exterioare, cât și motivațiile personajelor. El nu idealizează satul, ci îl prezintă ca pe un spațiu al ierarhiilor economice, al conflictelor și al mentalităților colective. O a doua trăsătură este caracterul social și monografic al romanului. Rebreanu surprinde hora, nunta, relațiile de familie, școala, biserica, cârciuma, autoritatea notarului și statutul intelectualilor rurali, construind o imagine amplă a comunității din Pripas. În această lume, pământul nu este doar avere, ci semn al demnității și al puterii.

Prima secvență relevantă pentru tema romanului este hora de duminică, plasată la începutul acțiunii. Scena are rol expozitiv, deoarece adună comunitatea și evidențiază raporturile sociale. Fruntașii satului stau separat de săraci, iar Ion, deși o iubește pe Florica, dansează cu Ana, fiica lui Vasile Baciu, atras de zestrea ei. Episodul anunță conflictul interior al protagonistului, împărțit între „glasul pământului” și „glasul iubirii”, dar și conflictul social dintre sărăcie și dorința de ascensiune. Jignirea publică rostită de Vasile Baciu, care îl numește pe Ion „sărăntoc”, îi alimentează orgoliul și hotărârea de a obține pământul prin orice mijloc.

A doua secvență esențială este aceea în care Ion sărută pământul dobândit după căsătoria cu Ana. Gestul are valoare simbolică, fiind expresia unei iubiri aproape mistice pentru proprietate. Ion se simte stăpân și împlinit, iar pământul devine pentru el o forță mai puternică decât legăturile umane. Totuși, scena conține și ironia tragică a romanului: victoria materială este obținută prin degradare morală. Ana este folosită ca instrument, apoi împinsă spre disperare, iar copilul nu reușește să stabilizeze familia. Astfel, tema patimii pentru pământ se asociază cu tema vinovăției și a dezumanizării.

În ceea ce privește elementele de structură și compoziție, romanul este organizat în două părți cu titluri simbolice, Glasul pământului și Glasul iubirii. Acestea exprimă cele două forțe care îl domină pe protagonist: dorința de proprietate și atracția pentru Florica. Structura urmărește evoluția lui Ion de la umilință la aparent triumf, apoi la prăbușire, ceea ce conferă acțiunii o logică tragică. Conflictul central este dublu: exterior, între Ion și Vasile Baciu sau George Bulbuc, și interior, între nevoia de avere și nevoia de iubire.

Un alt element semnificativ este relația dintre incipit și final. Romanul începe cu imaginea drumului care intră în satul Pripas și se încheie cu același drum care iese din sat. Această construcție circulară sugerează obiectivitatea și impresia de lume închisă, care continuă dincolo de destinul individual al personajului. Moartea lui Ion nu schimbă fundamental comunitatea, ci confirmă forța legilor sociale și morale ale universului realist. Limbajul este sobru, precis, adecvat mediului rural, iar dialogurile contribuie la caracterizarea personajelor și la autenticitatea atmosferei.

În concluzie, Ion de Liviu Rebreanu este un roman realist-obiectiv prin perspectiva narativă, prin construcția socială amplă și prin analiza lucidă a relației dintre om și pământ. Destinul protagonistului arată că dorința legitimă de demnitate se transformă, atunci când devine obsesie, într-o forță distructivă. Prin temă, compoziție și profunzime morală, romanul rămâne una dintre operele fundamentale ale prozei românești.

Autoevaluare pentru punctaj maxim

Subiectul I.A: toate cele cinci cerințe sunt rezolvate în enunțuri complete; răspunsurile includ dovezi textuale exacte acolo unde sunt cerute.
Subiectul I.B: text argumentativ de peste 150 de cuvinte, cu opinie clară, două argumente dezvoltate, raportare la fragment, exemplu cultural și concluzie.
Subiectul al II-lea: comentariu de peste 50 de cuvinte, centrat pe relația dintre ideea poetică și mijloacele artistice, cu terminologie adecvată.
Subiectul al III-lea: eseu de peste 400 de cuvinte despre un text narativ de Liviu Rebreanu, cu încadrare realistă, două secvențe relevante, două elemente de compoziție/limbaj și concluzie.
Redactare: soluția respectă ordinea subiectelor, normele limbii literare, structura Markdown cerută și cerințele pentru punctaj maxim.