Soluții BAC Română Real 2019 · Iunie–Iulie · Var. 01

SUBIECTUL I.A

În text, secvența „scăpai de rușine” are sensul de a evita compromiterea în fața publicului, adică de a nu te face de râs atunci când memoria te trăda în timpul prelegerii.
Un aspect al vestimentației conferențiarului este faptul că acesta era „îmbrăcat în mare gală”, deosebindu-se astfel de ceilalți participanți.
Persoana care a impus tradiția ca oratorul să nu folosească niciun fel de însemnări este Titu Maiorescu. Răspunsul se justifică prin secvența: „ca oratorul să nu se servească de niciun fel de note, tradiție maioresciană”.
Iacob Negruzzi intenționează să se așeze în fața oratorului pentru a-i transmite discret momentul în care trebuia să își încheie conferința. Semnalul stabilit era ca Negruzzi să miște din picior și să tușească încet, mai ales spre finalul prelegerii.
O modalitate prin care un orator își putea pregăti prelegerea era structurarea ei „pe despărțituri mari”, având material de vorbit pentru cel puțin un ceas și jumătate. Dacă uita o parte, vorbitorul o putea sări și continua cu o idee pe care și-o amintea, evitând blocajul.

SUBIECTUL I.B

Consider că pregătirea riguroasă este necesară în vederea susținerii unui discurs, deoarece vorbirea în public presupune nu numai cunoașterea subiectului, ci și controlul emoțiilor, al timpului și al relației cu auditoriul.

În primul rând, o pregătire temeinică îi oferă vorbitorului siguranță și coerență. În fragmentul din Amintiri de la Junimea din Iași, George Panu arată că oratorul trebuia să știe prelegerea pe de rost sau să o organizeze în secvențe mari, pentru a putea continua chiar dacă memoria îl trăda. Această situație dovedește că inspirația de moment nu este suficientă. Fără o ordine clară a ideilor, discursul riscă să devină confuz, iar vorbitorul poate pierde încrederea publicului.

În al doilea rând, pregătirea riguroasă permite adaptarea la condițiile concrete ale comunicării. În text, conferențiarul trebuia să respecte durata fixă a prelegerii și nu avea voie nici măcar să își consulte ceasul. De aceea, intervenția lui Iacob Negruzzi, care urma să semnalizeze finalul, arată cât de important era controlul timpului. Și în experiența școlară, atunci când am avut de susținut o prezentare, repetiția prealabilă m-a ajutat să selectez exemplele importante și să nu depășesc timpul acordat.

Prin urmare, un discurs reușit nu se bazează doar pe talent, ci pe documentare, organizare și exercițiu. Pregătirea riguroasă transformă emoția într-o formă de concentrare și face posibilă transmiterea clară a mesajului.

SUBIECTUL al II-lea

În fragmentul din Venea o moară pe Siret de Mihail Sadoveanu, perspectiva narativă este heterodiegetică, realizată printr-un narator la persoana a III-a, care relatează faptele din exterior: „Costi își trase scaunul”, „Costi se retrase binișor”. Totuși, naratorul fixează percepția asupra personajului Costi, deoarece cititorul descoperă scena prin ceea ce acesta aude, vede și presupune. Verbele de percepție, precum „Auzi” și „le vedea”, dar și redarea gândului personajului, „Trebuie să fie tante Mathilde…”, indică o focalizare internă. Astfel, narațiunea combină relatarea obiectivă cu apropierea de conștiința personajului.

SUBIECTUL al III-lea

Poezia Plumb de George Bacovia, publicată în volumul omonim din 1916, este un text reprezentativ pentru simbolismul românesc și pentru lirica modernă a începutului de secol XX. Opera exprimă, prin imagini obsesive și printr-un limbaj al sugestiei, sentimentul apăsător al izolării, al eșecului afectiv și al prizonieratului existențial. Teza interpretării este că, în Plumb, Bacovia construiește un univers închis, funerar, în care eul poetic trăiește drama unei sensibilități incapabile să comunice cu lumea.

O primă trăsătură care permite încadrarea poeziei în simbolism este utilizarea sugestiei în locul confesiunii directe. Poetul nu explică starea de suferință, ci o transmite prin obiecte, culori și sonorități: sicrie, flori, coroane, cavou, vânt. Aceste elemente creează o atmosferă de moarte și de claustrare. A doua trăsătură simbolistă este corespondența dintre planul exterior și planul interior. Decorul funerar nu este doar un spațiu real, ci devine imaginea sufletului închis, dominat de angoasă. Repetarea obsesivă a cuvântului „plumb” accentuează greutatea, monotonia și lipsa oricărei salvări.

Prima imagine poetică relevantă pentru tema textului apare în incipit: „Dormeau adânc sicriele de plumb”. Somnul adânc al sicrielor sugerează o lume împietrită, lipsită de viață, în care existența este redusă la imobilitate. Cavoul, florile de plumb și coroanele de plumb alcătuiesc un decor artificial, rece, închis. Eul poetic, aflat „singur în cavou”, nu este un simplu observator, ci o conștiință captivă într-un univers al morții. Imaginea vântului, care produce scârțâitul coroanelor, introduce o senzație auditivă neliniștitoare, specifică simbolismului.

A doua imagine poetică semnificativă este cea a „amorului” care „dormea întors”. Iubirea, care în mod obișnuit ar trebui să însemne viață, apropiere și comunicare, apare aici ca o prezență moartă. Versul „Dormea întors amorul meu de plumb” sugerează imposibilitatea împlinirii afective. Strigătul eului, „și-am început să-l strig”, nu primește răspuns, ceea ce evidențiază singurătatea absolută. Aripile „de plumb” reprezintă anularea zborului, adică imposibilitatea eliberării prin iubire sau prin ideal.

Un element important de compoziție este titlul, alcătuit din substantivul comun „plumb”. În sens propriu, plumbul este un metal greu, cenușiu și rece; în sens simbolic, el exprimă apăsarea sufletească, moartea, monotonia și captivitatea. Titlul devine astfel cheia de interpretare a întregii poezii, fiind reluat de mai multe ori în poziții expresive. Un alt element de compoziție este simetria celor două catrene. Prima strofă prezintă spațiul exterior, cavoul, iar a doua transferă atmosfera funerară asupra planului interior, al iubirii moarte. Această construcție simetrică arată că lumea și sufletul sunt dominate de aceeași materie grea și inertă.

Limbajul poetic este concentrat, repetitiv și muzical. Verbele la imperfect, precum „dormeau”, „stam”, „era”, sugerează durata unei stări fără sfârșit. Epitetele „de plumb” și „adânc” fixează atmosfera apăsătoare, iar metafora „aripile de plumb” exprimă prăbușirea aspirației. Din punct de vedere prozodic, poezia este alcătuită din două catrene, cu rimă îmbrățișată, ceea ce contribuie la impresia de închidere. Repetițiile și sonoritățile grave creează o muzicalitate monotonă, adecvată temei.

În concluzie, Plumb este un text emblematic al simbolismului bacovian, deoarece exprimă indirect, prin sugestie, simbol și corespondențe, drama eului prins într-un univers funerar. Prin titlu, imagini poetice, repetiții și structură simetrică, George Bacovia transformă materia grea a plumbului într-un simbol al izolării, al iubirii eșuate și al imposibilității de evadare.

Autoevaluare pentru punctaj maxim

Subiectul I.A: toate cele cinci cerințe sunt rezolvate în enunțuri complete; itemii 2 și 3 includ secvențe exacte din text, iar itemul 5 are aproximativ 40 de cuvinte.
Subiectul I.B: text argumentativ de peste 150 de cuvinte, cu opinie clară, două argumente dezvoltate, referire la fragment, exemplu personal, conectori și concluzie.
Subiectul al II-lea: răspuns de peste 50 de cuvinte, centrat pe perspectiva narativă, cu termeni adecvați: narator la persoana a III-a, obiectivitate, focalizare internă, verbe de percepție.
Subiectul al III-lea: eseu de peste 400 de cuvinte despre poezia Plumb de George Bacovia, cu introducere, teză, două trăsături simboliste, două imagini poetice, două elemente de compoziție și limbaj, interpretare și concluzie.
Redactare: soluția respectă ordinea subiectelor, normele limbii literare, cerințele de structură Markdown și criteriile pentru obținerea punctajului maxim.