BacPath
Subiect · Profil Umanist

Subiectul BAC Istorie 2026 · Rezervă iunie

Varianta 07 · PDF original ↗

SUBIECTUL I (30 de puncte)

Citiți, cu atenție, sursele de mai jos:

A. Ocupația militară otomană a Principatelor a fost de scurtă durată. Sub presiunea Marii Britanii și a Franței, Imperiul otoman și reprezentanții boierilor români au ajuns în 1822 la o înțelegere prin care se menținea suzeranitatea otomană, […] reinstaurându-se domnii pământeni în Țara Românească și Moldova. […] Dorința noilor domni […] Grigore Ghica (1822-1828) al Țării Românești și Ioan Sandu Sturdza (1822-1828) al Moldovei de a-și extinde prerogativele puterii, le-a atras opoziția boierilor care doreau puteri sporite doar pentru ei. Drept urmare, îndelungatul conflict dintre domnitori și boieri a continuat și în perioada post-fanariotă. O altă problemă nerezolvată se referea la rolul Rusiei. Noul țar, Nicolae I […], era hotărât să apere cu orice preț interesele Rusiei în Principate; în 1826 el l-a silit pe sultanul turc să semneze Convenția de la Akkerman. Prevederile acesteia reafirmau prerogativele Rusiei ca putere protectoare […]. Guvernul rus părea decis să scoată complet Principatele de sub suzeranitatea otomană. Drept urmare, a solicitat domnilor și boierilor să elaboreze un regulament general, în scopul reorganizării, pe plan intern, a administrației politice și a vieții economice. (M. Bărbulescu, D. Deletant, K. Hitchins, Ș. Papacostea, P. Teodor, Istoria României)

B. Anii de domnie personală a lui Gheorghe Bibescu (1842-1848) au fost productivi și sugestivi în privința a ceea ce a intenționat să facă pentru a aduce Țara Românească mai aproape de standardele europene de civilizație. Acceptând ideea că prosperitatea unei națiuni depinde de comerț, a luat măsuri pentru a îmbunătăți drumurile, ce se aflau într-o stare dezastruoasă, s-a străduit să elimine tarifele vamale ce mai existau între Țara Românească și Moldova, acțiune care, în consecință, ar fi condus la o uniune vamală și la o inevitabilă apropiere politică între cele două Principate. Bibescu a încercat să protejeze interesele economice ale țării, […] cerând cu insistență guvernului otoman acordul pentru o creștere a taxelor de la 3% la 5% la bunurile manufacturate de import. Cu toate că a fost puternic preocupat de educație, soluția sa de rezolvare a înapoierii culturale, așa cum o numea el, s-a deosebit substanțial de planurile generației mai tinere de boieri liberali. În loc să sporească rolul limbii române […] a propus introducerea limbii franceze ca limbă de predare în învățământul secundar și liceal […]. (K. Hitchins, Românii 1774-1866) Pornind de la aceste surse, răspundeți la următoarele cerințe:

1. Numiți un domnitor precizat în sursa A. (2 puncte)

2. Precizați, din sursa B, o informație referitoare la comerț. (2 puncte)

3. Menționați cele două Principate la care se referă atât sursa A, cât și sursa B. (6 puncte)

4. Scrieți, pe foaia de examen, litera corespunzătoare sursei care susține că domnitorul este preocupat de domeniul educației. (3 puncte)

5. Scrieți o relație cauză-efect stabilită între două informații selectate din sursa A, precizând rolul fiecăreia dintre aceste informații (cauză, respectiv efect). (7 puncte)

6. Prezentați alte două fapte istorice la care participă românii în perioada 1801-1864, în afara celor la care se referă sursele date. (6 puncte)

7. Menționați o asemănare între două acțiuni desfășurate de România în relațiile internaționale din perioada 1881-1918. (4 puncte)

SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte)

Citiți, cu atenție, sursa de mai jos: Rușii au acceptat încheierea unui armistițiu cu România, semnat la Moscova, abia la 12 septembrie 1944. S-a numit „Convenția de armistițiu între România și Națiunile Unite“ […]: România era socotită un stat învins și nu unul care a ieșit de bunăvoie din lupta contra aliaților; țara era obligată să întrețină o armată sovietică de ocupație […]; uriașe despăgubiri de război trebuiau plătite URSS, vreme de două decenii, ca preț al daunelor produse de armata română pe frontul de răsărit, al reluării în 1941 a ținuturilor ocupate de ruși în 1940 etc.; granița între România și URSS s-a fixat pe Prut, Basarabia, Herța și nordul Bucovinei fiind din nou ocupate; în schimb, s-a anulat dictatul de la Viena, Transilvania cedată în 1940 trecând sub administrația provizorie a Armatei Roșii; România trebuia să participe la lupta contra Germaniei cu 12 divizii. […] După 23 august 1944 s-au format unele guverne din militari și specialiști, conduse de generalii Constantin Sănătescu și Nicolae Rădescu. În ele, sub amenințarea sovietică, au fost treptat introduse elemente comuniste […]. În august 1944, […] Partidul Comunist Român avea câteva sute de membri, pentru ca în 1947 numărul lor să fie deja de circa 800 000. […] Ei erau, totuși, o minoritate în cadrul națiunii române. Restul era compensat de trupele sovietice. Astfel, regele Mihai I a fost obligat la 6 martie 1945 să-l accepte în fruntea guvernului controlat de comuniști pe dr. Petru Groza […]. Două gesturi ale guvernului Petru Groza păreau să-i câștige, măcar în parte, încrederea opiniei publice, a populației sărace, anume preluarea oficială de către autoritățile române (de la ruși) a controlului asupra nordului Transilvaniei și înfăptuirea unei reforme agrare […]. Pe de altă parte însă, guvernul Petru Groza, impus de sovietici, a oprit libertatea presei, a

„curățat“ aparatul de stat de elemente „burgheze“, a organizat lagăre de deținuți politici […]. Regele Mihai I, în colaborare cu guvernele SUA și Angliei, a luat măsuri de protest și a intrat chiar într-o

„grevă regală“, după august 1945, refuzând să semneze decretele și legile.

(I. A. Pop, Scurtă istorie a românilor)

Pornind de la această sursă, răspundeți la următoarele cerințe:

1. Numiți formațiunea politică, precizată în sursa dată. (2 puncte)

2. Precizați secolul la care se referă sursa dată. (2 puncte)

3. Menționați conducătorul guvernului impus de sovietici și o acțiune desfășurată de acest guvern, precizate în sursa dată. (6 puncte)

4. Menționați, din sursa dată, două informații referitoare la regele Mihai I. (6 puncte)

5. Formulați, pe baza sursei date, un punct de vedere referitor la Convenția de armistițiu între România și Națiunile Unite, susținându-l cu două informații selectate din sursă. (10 puncte)

6. Argumentați, printr-un fapt istoric relevant, afirmația conform căreia regimul comunist din România utilizează practici politice totalitare în perioada 1965-1980. (Se punctează prezentarea unui fapt istoric relevant și utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea și concluzia.) (4 puncte)

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)

Elaborați, în aproximativ două pagini, un eseu despre spațiul românesc extracarpatic în secolele al XIII-lea – al XVI-lea, având în vedere:

  • menționarea a două autonomii locale atestate în spațiul românesc din Sudul Carpaților, în secolul al XIII-lea;

  • precizarea unei acțiuni diplomatice la care participă românii din spațiul extracarpatic în secolul al XIV-lea și menționarea a două aspecte referitoare la aceasta;

  • prezentarea unei acțiuni militare desfășurate de reprezentantul unei instituții centrale din Moldova în relațiile internaționale din secolul al XV-lea;

  • formularea unui punct de vedere referitor la organizarea unei instituții centrale din Țara Românească în secolul al XVI-lea și susținerea acestuia printr-un argument istoric.

Notă! Se punctează și utilizarea limbajului istoric adecvat, structurarea prezentării, evidențierea relației cauză-efect, elaborarea argumentului istoric (prezentarea unui fapt istoric relevant și utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea și concluzia), respectarea succesiunii cronologice/logice a faptelor istorice și încadrarea eseului în limita de spațiu precizată.


Sursă PDF: Documentul oficial, publicat de Ministerul Educației și Cercetării.