Soluții BAC Istorie 2025 · Iunie–Iulie · Var. 05

SUBIECTUL I

Domnul român precizat în sursa A este Mihai Viteazul.
Din sursa B, o informație referitoare la tătari este că, în toamna anului 1596, aceștia s-au abătut din nou asupra Țării Românești, au ars mai multe orașe, precum Buzău, Gherghița și București, dar au fost respinși de Mihai Viteazul.
Două spații istorice precizate atât în sursa A, cât și în sursa B sunt Țara Românească și Moldova.
Sursa care susține că domnul român încheie pacea cu otomanii este sursa B.
Relație cauză-efect stabilită pe baza sursei A:

Cauză: campania lui Sinan-pașa în Țara Românească și încercarea otomană de a anexa Moldova și Țara Românească au eșuat în fața forțelor creștine, iar otomanii au constatat dificultatea de a purta un război de anvergură pe teritoriul Țării Românești.

Efect: ca urmare, otomanii au fost convinși că soarta conflictului putea fi decisă mai sigur în Ungaria, astfel că principalul efort militar otoman din anul 1596 s-a desfășurat în Ungaria.

Alte două acțiuni la care participă românii în relațiile internaționale din secolele al XV-lea - al XVI-lea, în afara celor la care se referă sursele A și B, sunt:

Lupta de la Vaslui/Podul Înalt, din 10 ianuarie 1475. Ștefan cel Mare, domnul Moldovei, a înfrânt o armată otomană condusă de Soliman Pașa. Victoria a avut importanță europeană, deoarece Moldova a fost prezentată ca un bastion al rezistenței antiotomane, iar domnul a cerut sprijin principilor creștini pentru continuarea luptei împotriva Imperiului Otoman.

Atacul de noapte de la Târgoviște, din 16/17 iunie 1462. Vlad Țepeș, domnul Țării Românești, a atacat tabăra otomană condusă de sultanul Mehmed al II-lea, în contextul campaniei otomane împotriva Țării Românești. Acțiunea a urmărit apărarea autonomiei statului muntean și limitarea controlului otoman la nord de Dunăre.

O asemănare între două fapte istorice la care participă românii în secolul al XIV-lea este că ambele au avut caracter militar și au urmărit apărarea autonomiei politice față de o putere externă. De exemplu, în 1330, la Posada, Basarab I a înfrânt armata regelui Ungariei, Carol Robert de Anjou, consolidând independența Țării Românești. În 1394/1395, la Rovine, Mircea cel Bătrân s-a opus expansiunii otomane conduse de Baiazid I. În ambele cazuri, conducătorii români au folosit rezistența armată pentru apărarea statului.

SUBIECTUL al II-lea

Formațiunea politică precizată în sursa dată este Partidul Muncitoresc Român.
Sursa dată se referă la secolul al XX-lea.
Legea fundamentală la care se referă sursa dată este Constituția Republicii Populare Române din 1952.

O prevedere a acesteia este că Partidul Muncitoresc Român era „forța conducătoare” a organizațiilor muncii, precum și a organelor și instituțiilor de stat. Sursa mai precizează că Republica Populară Română era declarată „un stat al oamenilor muncii de la orașe și sate”.

Două informații din sursa dată despre lagărele de muncă forțată sunt:

proiectul Canalului Dunăre-Marea Neagră a servit ca spațiu pentru lagăre de muncă forțată, în care au fost internați „dușmanii regimului”;
la începutul anilor 1950, în diverse lagăre de muncă erau internate 80 000 de persoane, dintre care 40 000 se aflau la Canalul Dunăre-Marea Neagră.

Punct de vedere: Procesul de colectivizare a agriculturii a fost impus de regimul comunist prin presiune politică și represiune, nu prin adeziunea liberă a țărănimii.

O primă informație din sursă care susține punctul de vedere este că, deși la sfârșitul anului 1949 existau 56 de gospodării colective, numărul lor creștea încet, iar țăranii nu arătau entuziasm în a se înscrie, ceea ce a făcut ca apelul la violență să fie inevitabil. A doua informație este că, după declanșarea colectivizării, circa 80 000 de țărani au fost aruncați în închisoare, iar aproximativ 30 000 au fost judecați public pentru sabotarea colectivizării. Aceste date arată caracterul forțat și represiv al transformării socialiste a agriculturii.

Afirmația conform căreia politica externă a României în perioada stalinismului este subordonată URSS este susținută de aderarea României la Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (CAER), în 1949. Organizația era dominată de Uniunea Sovietică și integra economiile statelor comuniste din Europa de Est într-un sistem coordonat de Moscova. Deoarece România era un stat-satelit al URSS, orientarea sa externă și economică a urmat prioritățile sovietice, nu interese formulate independent. Prin urmare, participarea la CAER demonstrează subordonarea României față de URSS în perioada stalinismului.

SUBIECTUL al III-lea

Evoluția statului român în perioada 1875-1930 a fost determinată de obținerea independenței, de participarea la Primul Război Mondial, de realizarea României Mari și de organizarea regimului politic după unificarea teritorială. În această perioadă, România a trecut de la statutul de stat aflat încă sub suzeranitate otomană la statutul de regat independent și apoi de stat național unitar consolidat prin Constituția din 1923.

Un fapt istoric desfășurat de România în criza orientală din a doua jumătate a secolului al XIX-lea este participarea la Războiul de Independență din 1877-1878. Un prim aspect este pregătirea diplomatică a participării la conflict: la 4 aprilie 1877, România a semnat convenția româno-rusă, prin care permitea trecerea trupelor ruse pe teritoriul său, iar Rusia se obliga să respecte integritatea teritorială a statului român. Al doilea aspect este afirmarea militară și politică a independenței: la 9 mai 1877, Parlamentul a proclamat independența României, iar armata română a luptat la sud de Dunăre, la Plevna, Grivița, Rahova și Vidin. Deoarece contribuția militară românească a fost importantă pentru înfrângerea Imperiului Otoman, independența României a fost recunoscută internațional prin Congresul și Tratatul de la Berlin din 1878, chiar dacă statul român a cedat sudul Basarabiei Rusiei și a primit Dobrogea, Delta Dunării și Insula Șerpilor.

În relațiile internaționale din perioada 1916-1917, românii au participat la acțiuni decisive în cadrul Primului Război Mondial. O primă acțiune a fost intrarea României în război de partea Antantei, în august 1916, după semnarea convențiilor politică și militară cu Antanta. România a declarat război Austro-Ungariei și a declanșat ofensiva în Transilvania, urmărind unirea provinciilor românești aflate în Imperiul Austro-Ungar. O a doua acțiune a fost participarea armatei române la luptele din vara anului 1917, după refacerea armatei în Moldova cu sprijinul Misiunii Militare Franceze conduse de generalul Henri Mathias Berthelot. Victoriile defensive de la Mărăști, Mărășești și Oituz au împiedicat ocuparea întregului teritoriu românesc și au menținut continuitatea statului român în condițiile grele ale războiului.

Un fapt istoric desfășurat de români în anul 1918, care a contribuit la realizarea României Mari, este unirea Transilvaniei cu România. Pe fondul prăbușirii Austro-Ungariei la sfârșitul Primului Război Mondial, românii transilvăneni și-au organizat structuri politice proprii, precum Consiliul Național Român Central. La 1 decembrie 1918, Marea Adunare Națională de la Alba Iulia a adoptat rezoluția de unire a Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România. Ca urmare, după unirile Basarabiei din 27 martie/9 aprilie 1918 și Bucovinei din 15/28 noiembrie 1918, hotărârea de la Alba Iulia a desăvârșit procesul de constituire a României Mari.

Punctul meu de vedere este că regimul politic din România Mare în perioada 1923-1930 a fost, în esență, un regim de monarhie constituțională parlamentară, bazat pe instituții reprezentative și pe principiile democrației liberale, deși viața politică a fost afectată de tensiuni electorale și de criza dinastică. Un argument istoric relevant este adoptarea Constituției din 1923, care a confirmat România ca stat național, unitar și indivizibil și a organizat puterea politică prin separarea puterilor în stat. Constituția prevedea existența regelui, a guvernului și a Parlamentului, garanta drepturi și libertăți cetățenești și funcționa în contextul votului universal masculin introdus după 1918. Deoarece principalele instituții ale statului funcționau pe baza unei legi fundamentale democratice, iar pluralismul politic permitea activitatea partidelor precum Partidul Național Liberal și Partidul Național Țărănesc, regimul politic al României Mari în anii 1923-1930 poate fi considerat parlamentar-constituțional. Prin urmare, până la revenirea lui Carol al II-lea pe tron în 1930, România Mare a avut un cadru politic democratic, chiar dacă imperfect în practica electorală.

În concluzie, între 1875 și 1930, statul român a cunoscut o evoluție accelerată: și-a obținut independența în contextul crizei orientale, s-a afirmat prin participarea la Primul Război Mondial, a realizat unitatea națională în 1918 și și-a consolidat organizarea politică prin Constituția din 1923. Succesiunea acestor fapte arată legătura dintre acțiunea diplomatică, participarea militară, voința națională și construirea instituțiilor statului modern.

Autoevaluare pentru punctaj maxim

Am rezolvat toate cerințele în ordinea Subiectelor I, II și III.
La Subiectul I am identificat corect domnul român, informația despre tătari, spațiile istorice comune, sursa referitoare la pacea cu otomanii și relația cauză-efect din sursa A.
La Subiectul I, itemele 6 și 7, am folosit fapte istorice diferite de cele din surse, încadrate corect în secolele cerute și prezentate cu date, conducători și semnificație.
La Subiectul al II-lea am indicat Partidul Muncitoresc Român, secolul al XX-lea, Constituția din 1952, informațiile despre lagărele de muncă forțată și caracterul represiv al colectivizării.
La Subiectul al II-lea, itemul 6, argumentul despre CAER include un fapt istoric relevant, cauzalitate și concluzie pentru subordonarea României față de URSS.
Eseul de la Subiectul al III-lea respectă cronologia 1875-1930, include Războiul de Independență cu două aspecte, două acțiuni din 1916-1917, unirea Transilvaniei din 1918 și punctul de vedere argumentat despre regimul politic din România Mare.
Răspunsul folosește limbaj istoric adecvat, date precise, instituții, relații cauză-efect și conectori argumentativi necesari pentru punctaj maxim.