Soluții BAC Istorie 2023 · Simulare · Var. simulare

SUBIECTUL I

Un spațiu istoric precizat în sursa A este România.
Din sursa B, o informație referitoare la acțiunile din perioada 1977-1987 este că marea grevă a celor treizeci și cinci de mii de mineri din Valea Jiului, din august 1977, a provocat o dură represiune din partea puterii lui Nicolae Ceaușescu.
Un lider politic precizat în sursa A este Gheorghe Gheorghiu-Dej, iar un lider politic precizat în sursa B este Nicolae Ceaușescu.
Sursa conform căreia comunismul „național” are caracter represiv este sursa B.
Relația cauză-efect stabilită între două informații din sursa A este:

Cauză: „puțini țărani erau dispuși să renunțe la pământurile și la animalele lor”.
Efect: partidul și agenții săi „au recurs la alte metode”, iar forța, amenințările și violența au devenit instrumente folosite împotriva țăranilor.

Două practici politice totalitare din statul român, în afara celor la care se referă sursele A și B, sunt:

Desființarea pluralismului politic și impunerea partidului unic. După falsificarea alegerilor din 1946, comuniștii au eliminat treptat opoziția democratică. Abdicarea forțată a regelui Mihai I, la 30 decembrie 1947, și proclamarea Republicii Populare Române au permis Partidului Muncitoresc Român/Partidului Comunist Român să monopolizeze puterea politică.

Cenzura, propaganda și cultul personalității. Regimul comunist a controlat presa, editurile, radioul, televiziunea și creația culturală, pentru a transmite doar mesajele acceptate de partid. În timpul lui Nicolae Ceaușescu, propaganda a promovat cultul conducătorului, prezentat ca lider indispensabil al națiunii și al partidului.

O asemănare între două practici politice utilizate în primele patru decenii ale secolului al XX-lea, în statul român, este că pluralismul politic și organizarea alegerilor parlamentare pe baza votului universal masculin au avut caracter democratic, deoarece au permis participarea cetățenilor la viața politică și reprezentarea mai multor opțiuni politice.

SUBIECTUL al II-lea

Puterea protectoare a Principatelor Române, precizată în sursă, este Rusia.
Sursa dată se referă la secolul al XIX-lea.
Un stat interesat de relații economice cu Principatele Române este Marea Britanie. O caracteristică a comerțului românesc precizată în sursă este că exporturile românești spre Vest erau alcătuite mai ales din produse agricole, în primul rând cereale și animale.
Două informații din sursă referitoare la relațiile ruso-otomane sunt:

În 1826, țarul Nicolae I l-a silit pe sultan să accepte Convenția de la Akkerman.
În aprilie 1828, deoarece dezacordurile ruso-otomane au continuat, Rusia a declarat război Imperiului Otoman.

Punct de vedere: Viața politică din spațiul românesc în perioada 1834-1849 a fost marcată de tensiuni între domnitori, care urmăreau întărirea propriei autorități, și boierime.

O primă informație din sursă care susține acest punct de vedere este că, în Valahia, Alexandru Ghica dorea să fie „monarh național”, dar ideea sa de conducător puternic „a făcut imposibilă cooperarea cu boierii”. A doua informație este că, în Moldova, neînțelegerile lui Mihail Sturdza cu fiii boierilor „s-au transformat într-o confruntare deschisă”, aceștia considerându-l pe domnitor apărător al vechii ordini.

Statul român s-a consolidat prin măsuri adoptate în perioada 1862-1870, de exemplu prin adoptarea Constituției din 1866. Deoarece această lege fundamentală a organizat statul ca monarhie constituțională ereditară, a consacrat separarea puterilor în stat și a stabilit cadrul instituțional al României moderne, autoritatea politică internă a devenit mai stabilă. Prin urmare, Constituția din 1866 a contribuit la consolidarea statului român modern.

SUBIECTUL al III-lea

Evoluția spațiului românesc din secolul al XIII-lea până în secolul al XVIII-lea a fost determinată de trecerea de la autonomii locale la state medievale și apoi de adaptarea acestor state la presiunea marilor puteri vecine. Constituirea Țării Românești și a Moldovei a avut la bază formațiuni politice locale, iar instituțiile centrale, mai ales domnia, au asigurat conducerea politică, militară și administrativă a comunităților românești.

În prima jumătate a secolului al XIII-lea, o autonomie locală atestată în spațiul românesc a fost voievodatul lui Seneslau. Această formațiune este menționată în Diploma Cavalerilor Ioaniți din 1247, document emis de regele Ungariei. Două aspecte referitoare la aceasta sunt faptul că era condusă de un voievod român, Seneslau, și că se afla în spațiul de la sud de Carpați, fiind una dintre structurile politice locale care au precedat constituirea statului medieval Țara Românească. Existența unor asemenea autonomii arată că, înaintea întemeierii statelor medievale, românii aveau forme de organizare politică locală, cu lideri proprii și cu atribuții militare și administrative.

Un fapt istoric important care a contribuit la constituirea Țării Românești, desfășurat în deceniile trei-șase ale secolului al XIV-lea, a fost conflictul dintre Basarab I și regele Ungariei, Carol Robert de Anjou, încheiat cu bătălia de la Posada din 1330. Cauza conflictului a fost încercarea regelui Ungariei de a impune controlul asupra formațiunii politice conduse de Basarab I. În 1330, armata maghiară a fost înfrântă într-o zonă de trecători, fapt consemnat de Cronica pictată de la Viena. Efectul victoriei a fost afirmarea independenței Țării Românești față de Regatul Ungariei și consolidarea domniei lui Basarab I. Astfel, bătălia de la Posada a confirmat existența statului medieval Țara Românească și capacitatea acestuia de a-și apăra autonomia.

În spațiul românesc est-carpatic, în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, o acțiune importantă a fost descălecatul lui Bogdan din Maramureș și înlăturarea dominației maghiare asupra Moldovei. Bogdan a trecut la est de Carpați, a îndepărtat conducerea dependentă de Coroana maghiară, legată de urmașii lui Dragoș, și a pus bazele Moldovei independente. O caracteristică a acestei acțiuni este caracterul ei anti-maghiar și întemeietor, deoarece a transformat o marcă de apărare aflată sub influență maghiară într-un stat medieval românesc autonom.

Punctul meu de vedere este că, în secolul al XVI-lea și până în primele două decenii ale secolului al XVIII-lea, domnia a rămas principala instituție centrală politică în Țara Românească și Moldova, dar organizarea ei a fost tot mai puternic influențată de suzeranitatea otomană. Domnul continua să conducă administrația, armata, justiția și politica fiscală internă, însă alegerea sau confirmarea sa depindea din ce în ce mai mult de Poarta Otomană. Această evoluție a fost cauzată de creșterea dominației otomane asupra spațiului românesc după secolul al XVI-lea și de interesul sultanului de a controla politic și fiscal Principatele.

Un argument istoric relevant este instaurarea regimului fanariot, în Moldova în 1711 și în Țara Românească în 1716. Deoarece domnii fanarioți erau numiți direct de sultan dintre grecii din cartierul Fanar al Constantinopolului, iar durata domniei depindea de voința Porții și de obligațiile financiare față de aceasta, autonomia politică a domniei s-a redus. Domnul a rămas instituția centrală a țării, dar a devenit mai clar un instrument al suzeranității otomane. Prin urmare, organizarea domniei în această perioadă dovedește continuitatea instituției centrale românești, dar și accentuarea dependenței politice față de Imperiul Otoman.

În concluzie, între secolele al XIII-lea și al XVIII-lea, spațiul românesc a evoluat de la autonomii locale, precum voievodatul lui Seneslau, la state medievale consolidate prin acțiuni politice și militare, precum victoria lui Basarab I la Posada și descălecatul lui Bogdan în Moldova. În secolele următoare, domnia a asigurat organizarea centrală a Țării Românești și Moldovei, dar raporturile cu Imperiul Otoman au modificat modul de funcționare al acestei instituții, mai ales prin instaurarea regimului fanariot.

Autoevaluare pentru punctaj maxim

Completitudine: toate cerințele de la Subiectele I, II și III sunt rezolvate în ordine.
Utilizarea surselor: răspunsurile la itemii pe surse folosesc informații precise din textele date.
Etichetări cerute: relația cauză-efect, punctul de vedere, argumentul și asemănarea sunt marcate explicit.
Acuratețe istorică: datele, personajele, instituțiile și evenimentele sunt corecte.
Cronologie: eseul respectă succesiunea de la autonomiile locale din secolul al XIII-lea la organizarea domniei până în primele decenii ale secolului al XVIII-lea.
Argumentare: răspunsurile includ conectori cauzali și concluzivi, inclusiv „deoarece” și „prin urmare”.
Verdict final: soluția este formulată pentru punctaj maxim.