Soluții BAC Istorie 2019 · Iunie–Iulie · Var. 06

SUBIECTUL I

Alianța politico-militară precizată în sursa A este Pactul de la Varșovia.
O informație din sursa B referitoare la evenimentele din 1987 este că, în timpul vizitei la București, la 26 mai 1987, Mihail Gorbaciov a prezentat românilor conceptele de „perestroika” și „glasnost”, criticând implicit opoziția lui Nicolae Ceaușescu față de reformă.
Liderul politic la care se referă atât sursa A, cât și sursa B este Nicolae Ceaușescu. Un spațiu istoric la care se referă ambele surse este România.
Sursa care susține că românii își manifestă entuziasmul față de reformă este sursa B.
Relație cauză-efect din sursa A:

Cauză: România a refuzat să respecte consemnul Moscovei de a rupe relațiile diplomatice cu Israelul după „Războiul de șase zile” din 1967.

Efect: Prin acest demers, individualizarea României în cadrul blocului sovietic s-a conturat mai viguros, țara fiind plasată în centrul atenției internaționale.

Două practici politice utilizate de regimul totalitar din România postbelică, în afara celor la care se referă sursele, sunt:

Monopolul partidului unic asupra vieții politice. După instaurarea regimului comunist, Partidul Muncitoresc Român, apoi Partidul Comunist Român, a eliminat pluralismul politic. Partidele democratice au fost desființate sau forțate să dispară, iar instituțiile statului au fost subordonate conducerii partidului.
Represiunea politică exercitată prin Securitate. Regimul a folosit arestări, anchete, deportări, supraveghere și închisori politice împotriva opozanților reali sau considerați periculoși. Astfel, societatea a fost controlată prin frică, iar opoziția față de regim a fost limitată.

O asemănare între acțiunile desfășurate în România în ultimul deceniu al secolului al XX-lea este că acestea au urmărit consolidarea regimului democratic. De exemplu, adoptarea Constituției din 1991 și alternanța la guvernare din 1996 au contribuit la afirmarea pluralismului politic și a statului de drept.

SUBIECTUL al II-lea

Spațiul istoric în care s-a organizat „marea adunare românească” este Transilvania.
Sursa se referă la secolul al XIX-lea.
Anul 1848 a fost numit „primăvara popoarelor”. Un motiv al acordării acestui nume este faptul că forțele revoluționare s-au ridicat împotriva vechilor regimuri, a absolutismului și a opresiunii străine, cerând democrație și constituție.
Două informații din sursă referitoare la evenimentele din Țara Românească sunt:

Revoluția a început la Islaz, la 9 iunie 1848.
La București, sub presiunea poporului, domnul a abdicat, iar puterea a fost preluată de guvernul revoluționar.

Punct de vedere: Programele revoluționarilor moldoveni au evoluat de la revendicări moderate la revendicări mai radicale, cu caracter social și național.

O primă informație care susține acest punct de vedere este că, în martie 1848, la Iași, revoluționarii moldoveni au formulat un program „destul de moderat”, pentru a nu provoca intervenția trupelor ruse. A doua informație este că, în mai 1848, la Brașov, revoluționarii moldoveni au elaborat un program „mult mai curajos”, în care cereau împărțirea pământului la țărani și unirea Țării Românești cu Moldova. De asemenea, programul elaborat de Mihail Kogălniceanu în Bucovina cerea unirea Principatelor și emanciparea țăranilor.

Implicarea României în „criza orientală” a influențat evoluția statului român prin obținerea independenței. În contextul războiului ruso-otoman din 1877-1878, România s-a alăturat Rusiei împotriva Imperiului Otoman și armata română a luptat la Plevna, Grivița, Rahova și Smârdan. Deoarece contribuția militară românească a demonstrat capacitatea statului de a acționa independent, independența proclamată la 9 mai 1877 a fost recunoscută internațional la Congresul de la Berlin din 1878. Prin urmare, România a evoluat de la un stat autonom aflat sub suzeranitate otomană la un stat independent.

SUBIECTUL al III-lea

În Evul Mediu, spațiul românesc a evoluat de la autonomii locale la state medievale, iar această evoluție a fost influențată atât de organizarea internă a comunităților românești, cât și de presiunea puterilor vecine. Autonomiile locale au reprezentat forme prestatale de organizare politică, iar statele românești medievale s-au consolidat prin acțiuni militare, diplomatice și prin participarea la relațiile internaționale.

O autonomie locală din spațiul românesc, atestată în secolele al IX-lea - al XIII-lea, este voievodatul lui Gelu din Transilvania, menționat în cronica lui Anonymus, Gesta Hungarorum. Acesta era o formațiune politică locală condusă de un voievod și se afla în spațiul intracarpatic, înainte de deplina extindere a autorității regatului maghiar asupra Transilvaniei.

Între autonomiile locale românești din secolul al XI-lea - prima jumătate a secolului al XIII-lea existau mai multe asemănări. Prima asemănare este că aveau conducere proprie, exercitată de cnezi sau voievozi, cum se observă în cazul formațiunilor conduse de Litovoi, Seneslau, Ioan și Farcaș, menționate în Diploma cavalerilor ioaniți din 1247. A doua asemănare este că aceste autonomii erau formațiuni politico-teritoriale locale, cu atribuții militare și administrative, aflate adesea sub presiunea sau suzeranitatea unor puteri vecine, mai ales a Regatului Ungariei. Ele păstrau însă un anumit grad de autonomie internă, ceea ce a permis continuitatea organizării românești.

În secolul al XIV-lea, un fapt istoric important care a contribuit la constituirea statului medieval Țara Românească a fost bătălia de la Posada din 1330. Basarab I intrase în conflict cu regele Ungariei, Carol Robert de Anjou, deoarece domnul român urmărea menținerea autonomiei față de coroana maghiară. Regele maghiar a organizat o expediție împotriva lui Basarab I, dar armata sa a fost înfrântă la Posada. Deoarece victoria a înlăturat încercarea Ungariei de a-și impune dominația directă asupra Țării Românești, efectul a fost afirmarea independenței statului medieval românesc de la sud de Carpați.

În prima jumătate a secolului al XV-lea, românii au participat la relațiile internaționale prin acțiuni militare și diplomatice. O primă acțiune a fost participarea oștilor moldovene la bătălia de la Grunwald din 1410, în sprijinul Poloniei, în conflictul acesteia cu Ordinul Teutonic. O a doua acțiune a fost implicarea lui Iancu de Hunedoara în lupta antiotomană, prin „campania cea lungă” din 1443-1444 și prin participarea la cruciada încheiată cu bătălia de la Varna din 1444.

Punctul meu de vedere este că, în a doua jumătate a secolului al XV-lea, implicarea românilor în relațiile internaționale a avut în principal un caracter antiotoman și a urmărit apărarea autonomiei statelor românești. Un argument istoric relevant este politica externă a lui Ștefan cel Mare, domn al Moldovei între 1457 și 1504. Acesta a căutat sprijin diplomatic la puterile creștine, precum Polonia, Ungaria și papalitatea, și a purtat războaie împotriva Imperiului Otoman. În 1475, Ștefan cel Mare a obținut victoria de la Vaslui împotriva armatei otomane, iar după luptă a cerut sprijinul principilor creștini pentru continuarea rezistenței. Deoarece Imperiul Otoman reprezenta principala amenințare pentru Moldova și pentru echilibrul politic din regiune, domnul Moldovei a combinat diplomația cu rezistența militară. Prin urmare, implicarea românilor în relațiile internaționale din a doua jumătate a secolului al XV-lea a fost determinată de necesitatea apărării autonomiei și de integrarea statelor românești în frontul antiotoman al Europei creștine.

În concluzie, spațiul românesc medieval a cunoscut o evoluție de la autonomii locale la state medievale, iar această evoluție s-a realizat prin consolidarea autorității interne și prin participarea activă la relațiile internaționale. Autonomiile locale au pregătit apariția statelor românești, iar domnii medievali au apărat aceste state prin alianțe, campanii militare și acțiuni diplomatice.

Autoevaluare pentru punctaj maxim

Completitudine: toate cerințele de la Subiectele I, II și III sunt rezolvate în ordine.
Utilizarea surselor: răspunsurile de la Subiectele I și II folosesc informații precise din sursele date.
Acuratețe istorică: exemplele istorice sunt încadrate corect: regimul comunist postbelic, revoluția de la 1848, independența din 1877-1878, autonomiile medievale și relațiile internaționale din secolele XIV-XV.
Cronologie: eseul respectă succesiunea secolelor IX-XIII, XIV și XV.
Relație cauză-efect: relația cauză-efect este formulată explicit la Subiectul I, iar în eseu este explicată prin cazul bătăliei de la Posada.
Structura eseului: Subiectul al III-lea are introducere, dezvoltare pe cerințe, punct de vedere argumentat și concluzie.
Verdict final: soluția este completă, coerentă și redactată pentru punctaj maxim.