Soluții BAC Istorie 2017 · Iunie–Iulie · Var. 09

SUBIECTUL I

1.

Domnul ales în Principate, precizat în sursa B, este Alexandru Ioan Cuza.

2.

Din sursa A, o informație referitoare la Imperiul Otoman este că Moldova și Țara Românească au rămas sub suzeranitatea otomană, dar au beneficiat de protecția colectivă a Puterilor.

3.

Cele două Principate Române la care se referă ambele surse sunt Moldova și Țara Românească.

4.

Sursa care susține că marile puteri au hotărât alegerea câte unei adunări consultative speciale în fiecare Principat este sursa A.

5.

O relație cauză-efect stabilită între două informații din sursa B este:

Cauză: „Partida națională a stabilit că, pentru înfăptuirea unirii, la București trebuia desemnat neapărat alesul Moldovei.”
Efect: „La 24 ianuarie, […] adunarea l-a ales domn al Țării Românești, în unanimitate, tot pe Alexandru Ioan Cuza.”

Prin urmare, strategia Partidei Naționale de a impune la București candidatul deja ales în Moldova a dus la dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza și la realizarea unirii de facto.

6.

Două măsuri adoptate în statul român modern în primul deceniu după evenimentele din 1859 sunt:

Secularizarea averilor mănăstirești (1863). În timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, averile mănăstirilor închinate au fost trecute în proprietatea statului. Măsura a consolidat autoritatea statului modern și a creat resurse pentru reformele interne.
Reforma agrară (1864). Prin legea rurală, țăranii clăcași au fost împroprietăriți, iar obligațiile feudale față de boieri au fost desființate. Reforma a contribuit la modernizarea societății românești și la reducerea dependențelor de tip feudal.

7.

O asemănare între două acțiuni desfășurate de România în cadrul „crizei orientale” din a doua jumătate a secolului al XIX-lea este că atât proclamarea independenței din 1877, cât și participarea armatei române la războiul ruso-otoman din 1877-1878 au urmărit înlăturarea dependenței față de Imperiul Otoman și afirmarea independenței statului român.

SUBIECTUL al II-lea

1.

Lupta antiotomană precizată în sursa dată este lupta de la Vaslui, din 10 ianuarie 1475.

2.

Sursa se referă la secolul al XV-lea.

3.

Domnul Moldovei precizat în sursă este Ștefan cel Mare.

O cauză a conflictului cu otomanii, menționată în sursă, este faptul că Ștefan cel Mare a refuzat plata tributului, iar sultanul a trimis împotriva Moldovei o armată numeroasă.

4.

Două informații din sursă referitoare la măsurile adoptate de domn în politica internă sunt:

Ștefan cel Mare a mărit domeniul domnesc și a întărit Sfatul Țării;
domnul a dezvoltat orașele și a pregătit bine armata.

5.

Un punct de vedere referitor la relațiile Moldovei cu Polonia și Ungaria este că Ștefan cel Mare a dus o politică externă pragmatică, folosind rivalitatea dintre cele două puteri și trecând, în funcție de interesele Moldovei, de la conflict sau dependență formală la alianțe.

Prima informație care susține acest punct de vedere este că domnul „a folosit cu dibăcie rivalitatea ungaro-polonă pentru a asigura independența țării”, recunoscându-se inițial vasal al regelui polon și confruntându-se militar cu Ungaria, pe care a învins-o la Baia, în 1467.

A doua informație este că, după schimbarea raporturilor politice, Moldova a încheiat tratate de alianță cu Ungaria, iar după înfrângerea armatei polone la Codrii Cosminului, în 1497, s-a încheiat un tratat de alianță și între Polonia și Moldova.

6.

Afirmația este adevărată, deoarece românii s-au implicat prin diplomație în relațiile internaționale din a doua jumătate a secolului al XVI-lea. Un fapt istoric relevant este aderarea lui Mihai Viteazul la Liga Sfântă, în 1594, alianță creștină antiotomană inițiată de Papalitate și sprijinită de puteri precum Imperiul Habsburgic. Deoarece Țara Românească se afla sub presiunea suzeranității otomane, Mihai Viteazul a urmărit obținerea sprijinului diplomatic și militar al statelor creștine. Prin urmare, politica sa demonstrează implicarea românilor în sistemul de alianțe europene prin mijloace diplomatice.

SUBIECTUL al III-lea

Național-comunismul din România s-a afirmat mai ales în perioada conducerii lui Nicolae Ceaușescu, după 1965, când regimul comunist a combinat monopolul politic al partidului unic cu un discurs naționalist și cu o politică externă prezentată ca independentă față de Moscova. În opoziție cu acest regim autoritar, democrația instaurată după 1989 a presupus revenirea la pluralism politic, alegeri libere, separația puterilor și garantarea drepturilor cetățenești.

Legea fundamentală din perioada național-comunismului a fost Constituția din 1965. Adoptarea ei a avut mai multe cauze. O primă cauză a fost schimbarea conducerii partidului și a statului după moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, când Nicolae Ceaușescu avea nevoie de un cadru juridic și politic prin care să-și legitimeze noua conducere. O a doua cauză a fost dorința regimului de a marca ideologic etapa „construirii socialismului”, prin schimbarea denumirii statului din Republica Populară Română în Republica Socialistă România și prin consacrarea rolului conducător al Partidului Comunist Român.

În politica externă, România național-comunistă a încercat să-și creeze imaginea unui stat comunist relativ independent de Uniunea Sovietică. Un fapt istoric relevant este condamnarea publică, în august 1968, a intervenției trupelor Tratatului de la Varșovia în Cehoslovacia. Nicolae Ceaușescu a refuzat participarea României la intervenția militară și a criticat încălcarea suveranității cehoslovace. Această poziție a avut ca efect creșterea prestigiului extern al României în Occident și consolidarea temporară a popularității interne a liderului comunist, deoarece regimul s-a prezentat ca apărător al independenței naționale.

Totuși, în anii 1970-1980, regimul Ceaușescu a devenit tot mai autoritar. Cultul personalității, controlul exercitat de Securitate, cenzura și lipsa libertăților politice au transformat național-comunismul într-un regim represiv. Două cauze importante ale înlăturării sale au fost deteriorarea gravă a nivelului de trai, provocată de politica de achitare rapidă a datoriei externe și de raționalizarea alimentelor, energiei și bunurilor de consum, și lipsa drepturilor și libertăților cetățenești, accentuată de controlul politic total al Partidului Comunist Român. La acestea s-a adăugat contextul internațional favorabil prăbușirii comunismului în Europa de Est, în anul 1989.

Înlăturarea național-comunismului s-a realizat prin Revoluția din decembrie 1989, care a dus la prăbușirea regimului Ceaușescu și la desființarea monopolului politic al Partidului Comunist. După 1989, România a intrat într-un proces de democratizare, marcat de apariția partidelor politice, de organizarea alegerilor pluraliste și de elaborarea unei noi legi fundamentale.

Punctul meu de vedere este că democrația instaurată în România la sfârșitul secolului al XX-lea a însemnat o schimbare fundamentală față de regimul comunist, chiar dacă procesul de consolidare democratică a fost treptat și dificil. Un argument istoric este adoptarea Constituției din 1991, prin care au fost consacrate pluralismul politic, separația puterilor în stat, drepturile și libertățile cetățenești și principiul statului de drept. Deoarece această Constituție a creat cadrul juridic pentru funcționarea instituțiilor democratice și pentru alternanța politică prin alegeri, ea a reprezentat baza consolidării democrației românești postcomuniste. Prin urmare, România de după 1989 a trecut de la un regim totalitar, bazat pe partid unic și represiune, la un regim democratic, întemeiat pe pluralism, constituționalism și participare electorală.

Autoevaluare pentru punctaj maxim

Am răspuns la toate cerințele din SUBIECTUL I, în ordinea itemilor, folosind informații precise din sursele A și B.
Am precizat clar relația cauză-efect din sursa B și am etichetat explicit rolul fiecărei informații.
Am prezentat două reforme din primul deceniu după 1859 și o asemănare corectă între acțiunile României din criza orientală.
Am răspuns complet la SUBIECTUL al II-lea, cu informații selectate din sursă, punct de vedere susținut prin două dovezi și argument istoric cu termeni cauzali.
Am redactat eseul de la SUBIECTUL al III-lea cu legea fundamentală, două cauze ale adoptării, fapt de politică externă, cauze ale înlăturării național-comunismului și punct de vedere argumentat despre democrație.
Am respectat cronologia, relațiile cauză-efect, limbajul istoric adecvat și structura cerută pentru un răspuns de punctaj maxim.
Verdict final: soluția este completă, coerentă istoric și redactată pentru punctaj maxim.