Soluții BAC Istorie 2015 · Iunie–Iulie

SUBIECTUL I

1. Un domnitor român precizat în sursa B este Mircea cel Bătrân.

2. Din sursa A, o informație referitoare la caracterul ereditar al domniei este că „domnia era ereditară în familia domnitoare”, regulă care a dus la formarea dinastiilor: descendența lui Basarab în Țara Românească și cea a lui Bogdan în Moldova.

3. Două state medievale la care se referă atât sursa A, cât și sursa B sunt Țara Românească și Moldova.

4. Sursa care susține că puterea centrală colaborează cu Biserica este sursa A.

5. Relație cauză-efect stabilită pe baza sursei B:

Cauză: Alexandru cel Bun a acordat sprijin militar Poloniei împotriva cavalerilor teutoni, la Grünwald, în 1410, și la Marienburg, în 1422.

Efect: Moldova și-a consolidat legătura cu Polonia, deoarece sursa afirmă că domnul Moldovei „și-a consolidat legătura cu Polonia datorită sprijinului eficace” oferit acesteia.

6. Alte două acțiuni militare sau diplomatice la care participă românii în secolul al XV-lea, în afara celor menționate în sursa B, sunt:

• Campania antiotomană a lui Vlad Țepeș din 1461-1462. Domnul Țării Românești a refuzat plata tributului către Imperiul Otoman și a atacat poziții otomane de la Dunăre. În 1462, în timpul expediției conduse de sultanul Mehmed al II-lea, Vlad Țepeș a organizat atacul de noapte asupra taberei otomane, încercând să apere autonomia țării.
• Bătălia de la Vaslui/Podul Înalt din 1475. Ștefan cel Mare, domnul Moldovei, a înfrânt armata otomană condusă de Soliman-pașa, folosind terenul, tactica ambuscadei și sprijinul boierimii și al oștirii țării. Victoria a consolidat temporar poziția Moldovei în lupta antiotomană.

7. O constantă în desfășurarea conflictelor militare la care participă românii în secolul al XIV-lea este caracterul defensiv al acestora, deoarece domnii români au urmărit apărarea autonomiei statelor medievale românești în fața presiunilor unor puteri vecine, precum Regatul Ungar sau Imperiul Otoman.

SUBIECTUL al II-lea

1. Conducătorul României precizat în sursa dată este Carol al II-lea.

2. Sursa dată se referă la secolul al XX-lea.

3. Cele două state totalitare la care se referă sursa sunt Germania nazistă și Uniunea Sovietică.

4. Două informații din sursă referitoare la tratatul economic încheiat de România sunt:

• tratatul economic dintre România și Germania a fost încheiat la 23 martie 1939 și era valabil cinci ani;
• tratatul urmărea o legătură mai strânsă între economiile celor două țări, prin planificare, coordonare și companii mixte, care trebuiau să dezvolte resursele minerale ale României, mai ales petrolul.

5. Punct de vedere: În 1939, România a încercat să își asigure sprijinul statelor occidentale democrate, mai ales al Marii Britanii și al Franței, dar acest sprijin a fost limitat.

Prima informație care susține punctul de vedere este că guvernul român „nu-și pierduse încă speranța în Occident” și a cerut insistent Marii Britanii și Franței să anunțe că nu vor tolera modificări de granițe în Europa de Est și că vor ajuta statele amenințate.

A doua informație este că, la 13 aprilie 1939, Marea Britanie și Franța au promis să ajute România să reziste oricărei amenințări la adresa independenței sale, însă garanțiile erau limitate, deoarece se refereau la independență, nu și la integritatea teritorială.

6. Un fapt istoric relevant este instalarea guvernului condus de Petru Groza la 6 martie 1945, sub presiunea directă a Uniunii Sovietice. Deoarece acest guvern era controlat de comuniști și de aliații lor, el a permis acapararea administrației, controlul Ministerului de Interne, eliminarea treptată a opoziției și falsificarea alegerilor din 1946. Prin urmare, acțiunile politice din România postbelică au favorizat instaurarea regimului totalitar comunist, proces încheiat prin abdicarea regelui Mihai I și proclamarea Republicii Populare Române la 30 decembrie 1947.

SUBIECTUL al III-lea

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, spațiul românesc a cunoscut procesul de constituire și consolidare a statului român modern, iar la începutul secolului al XX-lea România s-a afirmat în relațiile internaționale prin acțiuni diplomatice și militare orientate spre realizarea interesului național. Evoluția de la Unirea Principatelor la România Mare arată trecerea de la obiectivul unirii Moldovei cu Țara Românească la obiectivul independenței și apoi al unității naționale.

Două cauze ale constituirii statului român modern au fost dezvoltarea mișcării naționale unioniste și contextul internațional favorabil creat după Războiul Crimeii. Pe plan intern, revoluția de la 1848 și activitatea elitelor politice au răspândit ideea unirii Moldovei cu Țara Românească, considerată necesară pentru modernizare și pentru afirmarea națiunii române. Pe plan extern, înfrângerea Rusiei în Războiul Crimeii și Tratatul de la Paris din 1856 au adus problema Principatelor Române în atenția marilor puteri europene. Deoarece românii au folosit acest context diplomatic prin adunările ad-hoc și prin susținerea programului unionist, a devenit posibilă dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, la 5 ianuarie 1859 în Moldova și la 24 ianuarie 1859 în Țara Românească. Prin urmare, statul român modern s-a constituit prin îmbinarea voinței interne cu împrejurările internaționale favorabile.

Un moment important al consolidării statului a fost adoptarea Constituției din 1866, după aducerea pe tron a principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen. O caracteristică a acestei constituții a fost organizarea statului ca monarhie constituțională ereditară, întemeiată pe principiul separării puterilor în stat. Puterea legislativă era exercitată de domn și de Parlament, puterea executivă aparținea domnului și guvernului, iar puterea judecătorească era exercitată de instanțe. Constituția garanta drepturi și libertăți cetățenești și folosea denumirea de România, ceea ce a contribuit la consolidarea instituțională a statului modern.

În cadrul „crizei orientale” din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, România a desfășurat acțiuni decisive pentru obținerea independenței. Un prim fapt istoric a fost proclamarea independenței la 9 mai 1877, când Mihail Kogălniceanu a afirmat în Parlament că România este independentă, rupând astfel vechea relație de suzeranitate față de Imperiul Otoman. Al doilea fapt istoric a fost participarea armatei române la războiul ruso-otoman din 1877-1878, prin luptele de la Plevna, Grivița, Rahova și Vidin. O asemănare între aceste fapte este că ambele au urmărit afirmarea suveranității României și înlăturarea dependenței față de Imperiul Otoman. Aceste acțiuni au avut ca rezultat recunoașterea internațională a independenței României prin Tratatul de la Berlin din 1878.

În opinia mea, participarea României la relațiile internaționale din primele două decenii ale secolului al XX-lea a avut un caracter activ și pragmatic, deoarece statul român a urmărit atât consolidarea poziției sale regionale, cât și desăvârșirea unității naționale. Un exemplu este implicarea României în al Doilea Război Balcanic, în 1913, când intervenția împotriva Bulgariei a dus la Pacea de la București și la obținerea Cadrilaterului. Mai important, în 1916, România a intrat în Primul Război Mondial de partea Antantei, după semnarea convenției politice și militare prin care i se recunoșteau drepturile asupra unor teritorii locuite de români din Austro-Ungaria. Deoarece participarea la război a fost legată de obiectivul unirii provinciilor românești, iar prăbușirea imperiilor vecine a permis unirea Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei cu România în 1918, rezultă că politica externă românească din primele două decenii ale secolului al XX-lea a contribuit decisiv la formarea României Mari, recunoscută apoi prin tratatele de pace din 1919-1920.

În concluzie, între a doua jumătate a secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, spațiul românesc a parcurs etapele esențiale ale modernizării politice: constituirea statului prin Unirea din 1859, consolidarea instituțională prin Constituția din 1866, obținerea independenței în 1877-1878 și realizarea unității naționale în 1918. Această evoluție a fost posibilă prin acțiunea elitelor politice românești și prin valorificarea contextelor internaționale favorabile.

Autoevaluare pentru punctaj maxim

• Toate cerințele de la SUBIECTUL I, II și III sunt rezolvate în ordine.
• Răspunsurile bazate pe surse folosesc informații precise din textele date.
• Relația cauză-efect de la SUBIECTUL I este marcată explicit prin „cauză” și „efect”.
• Punctul de vedere de la SUBIECTUL al II-lea este formulat clar și susținut cu două informații din sursă.
• Exemplele istorice sunt încadrate cronologic și sunt adecvate programei de BAC.
• Eseul respectă succesiunea cronologică: Unirea din 1859, Constituția din 1866, independența din 1877-1878, participarea internațională din 1913-1920.
• Eseul conține relații cauză-efect și argument istoric cu termeni precum „deoarece”, „prin urmare” și „rezultă că”.
• Eseul are introducere, dezvoltare argumentată și concluzie.
• Verdict final: soluția este completă și urmărește obținerea punctajului maxim.