Soluții BAC Istorie 2014 · Iunie–Iulie

SUBIECTUL I

1.

O instituție politică din București precizată în sursa B este Camera Deputaților. Se poate menționa și Consiliul de Miniștri.

2.

Sursa A se referă la secolul al XVIII-lea, deoarece menționează anii 1710-1711, 1711 și 1716.

3.

Două state precizate atât în sursa A, cât și în sursa B sunt Rusia și Imperiul Otoman.

4.

Sursa care susține că acțiunile domnitorilor au drept consecință schimbarea regimului politic este sursa A.

5.

Relație cauză-efect din sursa B:

• Cauză: Sultanul a promulgat, la 23 decembrie 1876, o „reformă a Constituției” care se referea la România ca la o „provincie privilegiată” și o declara parte integrantă și permanentă a Imperiului Otoman.
• Efect: Acest act „a provocat un tumult deosebit în România”, fiind urmat de proteste ale Consiliului de Miniștri și ale Camerei Deputaților de la București.

6.

Un conflict desfășurat în spațiul românesc în secolul al XV-lea este bătălia de la Vaslui/Podul Înalt, din 10 ianuarie 1475. Ștefan cel Mare, domnul Moldovei, a înfruntat armata otomană condusă de Soliman-pașa. Victoria Moldovei a oprit temporar ofensiva otomană și a întărit prestigiul european al domnului moldovean.

Un alt conflict este bătălia de la Războieni/Valea Albă, din 1476. Ștefan cel Mare a fost înfrânt de armata sultanului Mehmed al II-lea, însă cetățile Moldovei au rezistat, iar otomanii s-au retras. Prin urmare, Moldova și-a păstrat autonomia politică, deși presiunea otomană a continuat.

7.

O asemănare între două acțiuni diplomatice la care participă românii în secolul al XVI-lea este caracterul antiotoman. De exemplu, aderarea lui Mihai Viteazul la Liga Sfântă, în 1594, și tratatul de la Alba Iulia, din 1595, urmăreau obținerea de sprijin politic și militar pentru lupta împotriva Imperiului Otoman.

SUBIECTUL al II-lea

1.

Alianța din care fac parte Franța și Rusia, precizată în sursă, este Tripla Antantă.

2.

O informație referitoare la primul război balcanic este că, în 1912, Bulgaria a obținut o victorie rapidă și decisivă asupra Turciei, fapt care a provocat îngrijorare la București.

3.

Marea alianță din care făcea parte România era Tripla Alianță. Un alt stat membru al acesteia, menționat în sursă, este Austro-Ungaria. Se poate menționa și Germania.

4.

Două caracteristici ale politicii externe promovate de România începând cu 1914 sunt:

• apropierea de Tripla Antantă, în special de Rusia, apropiere pe care sursa o numește „un fapt real”;
• prudența diplomatică, deoarece Ionel Brătianu a refuzat să angajeze România în Tripla Antantă și a evitat amplificarea tensiunilor cu Austro-Ungaria și Germania.

5.

Punctul meu de vedere este că al doilea război balcanic a fost favorabil României, deoarece i-a adus câștiguri teritoriale, prestigiu regional și a accelerat îndepărtarea de Tripla Alianță.

O primă informație din sursă care susține acest punct de vedere este că, prin Tratatul de la București din 28 iulie/10 august 1913, Bulgaria a cedat României sudul Dobrogei. A doua informație este că, în urma războiului, România „și-a sporit prestigiul” ca garant al echilibrului de putere din Balcani, iar criza din 1912-1913 „a desăvârșit îndepărtarea României față de Austro-Ungaria și Tripla Alianță”.

6.

Realizarea României Mari a fost favorizată de politica de alianțe a statului român la începutul secolului al XX-lea. Un fapt istoric relevant este semnarea convențiilor politică și militară cu Antanta, în august 1916, prin care România a intrat în Primul Război Mondial de partea acestei alianțe. Deoarece Antanta recunoștea drepturile României asupra teritoriilor locuite de români din Austro-Ungaria, participarea la război alături de aceasta a creat cadrul diplomatic pentru unirea Transilvaniei, Banatului și Bucovinei cu România și pentru recunoașterea internațională a noului stat întregit după 1918. Prin urmare, politica de alianțe a contribuit la constituirea României Mari.

SUBIECTUL al III-lea

În secolul al XX-lea, statul român a cunoscut transformări interne majore, de la democrația interbelică la autoritarism, comunism și revenirea la democrație după 1989. În același timp, România a participat la relațiile internaționale în funcție de contextul european: mai întâi ca stat al sistemului de la Versailles, apoi ca stat integrat în blocul sovietic, iar la sfârșitul secolului ca stat orientat spre democrația liberală și integrarea euroatlantică.

În prima jumătate a secolului al XX-lea au fost adoptate mai multe constituții, dintre care pot fi menționate Constituția din 1923 și Constituția din 1938. Constituția din 1923 a fost adoptată după realizarea României Mari și a avut rolul de a organiza statul național unitar, consacrând monarhia constituțională, separarea puterilor în stat, drepturile și libertățile cetățenești și votul universal masculin. Constituția din 1938 a fost adoptată în timpul regelui Carol al II-lea și a marcat trecerea la un regim autoritar, deoarece a redus rolul Parlamentului și a concentrat puterea în mâinile regelui. O asemănare între cele două constituții este faptul că ambele mențineau monarhia ca formă de guvernământ și afirmau caracterul național, unitar și indivizibil al statului român.

În a doua jumătate a secolului al XX-lea, România a participat la relațiile internaționale mai ales în cadrul sistemului bipolar al Războiului Rece. O primă acțiune a fost aderarea la Organizația Națiunilor Unite, în 1955, moment care a confirmat reintrarea României în circuitul diplomatic internațional după Al Doilea Război Mondial. O altă acțiune a fost participarea la Tratatul de la Varșovia, alianța politico-militară controlată de Uniunea Sovietică, tot din 1955. Totuși, în perioada lui Nicolae Ceaușescu, România a încercat să afișeze o anumită autonomie față de Moscova, vizibilă, de exemplu, în condamnarea intervenției militare împotriva Cehoslovaciei din 1968.

În politica internă, perioada național-comunismului s-a caracterizat prin consolidarea dictaturii personale a lui Nicolae Ceaușescu și prin folosirea naționalismului ca instrument de legitimare a regimului comunist. Un fapt istoric semnificativ este lansarea Tezelor din iulie 1971, după vizitele lui Ceaușescu în China și Coreea de Nord. Deoarece conducerea comunistă urmărea controlul mai strict asupra societății, aceste teze au impus intensificarea propagandei, subordonarea culturii și educației față de partid și dezvoltarea cultului personalității. Consecința a fost limitarea libertății de exprimare și accentuarea caracterului totalitar al regimului.

La sfârșitul secolului al XX-lea, după Revoluția din decembrie 1989, România a adoptat Constituția din 1991. Punctul meu de vedere este că această constituție a avut un rol esențial în evoluția democratică a României, deoarece a creat cadrul juridic pentru statul de drept și pentru funcționarea instituțiilor democratice. Constituția din 1991 a consacrat pluralismul politic, separarea puterilor în stat, garantarea drepturilor și libertăților fundamentale, alegerea autorităților prin vot și controlul constituționalității legilor. Astfel, pentru că a înlocuit cadrul constituțional comunist cu unul democratic, ea a permis organizarea vieții politice pe baza competiției electorale și a respectării libertăților cetățenești. Prin urmare, Constituția din 1991 a reprezentat un fundament al democratizării României postcomuniste.

În concluzie, evoluția statului român în secolul al XX-lea a fost marcată de alternanța dintre regimuri democratice și autoritare, iar relațiile internaționale au influențat direct politica internă. Constituțiile au reflectat aceste schimbări: Constituția din 1923 a consolidat România Mare democratică, cea din 1938 a susținut autoritarismul regal, iar Constituția din 1991 a deschis etapa democratică postcomunistă.

Autoevaluare pentru punctaj maxim

• Completitudine: toate cerințele de la Subiectele I, II și III sunt rezolvate în ordine.
• Utilizarea surselor: răspunsurile la itemii pe surse folosesc informații precise din textele A, B și din sursa de la Subiectul al II-lea.
• Relații cauză-efect: relația cauză-efect este marcată explicit la Subiectul I, itemul 5; în eseu apar formulări cauzale precum „deoarece”, „consecința” și „prin urmare”.
• Puncte de vedere: punctele de vedere cerute sunt formulate clar și susținute cu informații istorice relevante.
• Acuratețe istorică: conflictele, alianțele, constituțiile și faptele istorice sunt corect încadrate cronologic.
• Cronologie: eseul respectă succesiunea logică: prima jumătate a secolului al XX-lea, a doua jumătate a secolului, național-comunismul și perioada post-1989.
• Structura eseului: eseul conține introducere, dezvoltare pe cerințe, argument istoric și concluzie.
• Verdict final: soluția este redactată pentru punctaj maxim.