Soluții BAC Filosofie 2024 · Iunie–Iulie · Var. 08

SUBIECTUL I

b — Întrebarea „Merită viața să fie trăită?” vizează direct problema sensului vieții, deoarece cere o justificare a valorii existenței.
a — Pentru Aristotel, binele suprem al vieții omenești este fericirea (eudaimonia), înțeleasă ca împlinire rațională și virtuoasă a naturii umane.
d — Etica aplicată are caracter reflexiv, controversat și adesea inductiv, pornind de la cazuri concrete; caracterul deductiv nu este o trăsătură definitorie a ei.
c — Libertatea social-politică este o valoare fundamentală a democrației, deoarece cetățenii trebuie să poată participa liber la viața publică.
a — Responsabilitatea social-politică presupune autonomie, discernământ și capacitatea de a acționa liber, nu constrângere sau dependență totală.
b — Dreptul la proprietate este un drept negativ deoarece cere, în primul rând, neintervenția sau intervenția minimă a statului în sfera individului.
b — Empirismul susține că sursa cunoașterii este experiența, în special experiența sensibilă.
a — Teoria corespondenței definește adevărul ca acord între enunț și realitate.
c — Conceptul central al eticii deontologice este datoria, adică obligația morală independentă de consecințele acțiunii.
d — Drepturile pozitive presupun prestații, garanții sau intervenții ale statului, de exemplu pentru educație, sănătate ori protecție socială.

SUBIECTUL al II-lea

A. Problematica drepturilor omului

Un filosof care a tratat problematica drepturilor omului este John Locke. Teza sa fundamentală este că oamenii posedă drepturi naturale la viață, libertate și proprietate, drepturi anterioare statului și care nu depind de voința arbitrară a unei autorități politice. Statul este legitim numai dacă protejează aceste drepturi, iar puterea politică trebuie limitată prin lege pentru a nu le încălca.

Această idee poate fi explicată pornind de la concepția contractualistă a lui Locke. În starea naturală, oamenii sunt liberi și egali, însă drepturile lor pot fi nesigure, deoarece fiecare își apără singur interesele. De aceea, indivizii acceptă să formeze o societate politică și să instituie un guvern. Scopul guvernului nu este să domine persoana, ci să garanteze condițiile în care fiecare poate trăi în siguranță, își poate exercita libertatea și își poate păstra bunurile dobândite legitim. Drepturile omului au astfel valoare normativă: ele arată ce îi este datorat fiecărei persoane în virtutea demnității și libertății sale, nu ca simplă favoare acordată de stat.

Din această perspectivă, încălcarea drepturilor omului nu este doar o problemă juridică, ci și una moral-politică. Dacă un guvern confiscă proprietăți fără temei legal și fără despăgubire corectă, interzice accesul egal la muncă sau favorizează arbitrar anumite grupuri economice, el atacă drepturi fundamentale și își slăbește propria legitimitate. Un exemplu contemporan este situația în care cetățenii sau firmele mici sunt împiedicați, prin corupție și abuz administrativ, să participe echitabil la viața economică. Într-o asemenea societate, libertatea economică devine formală, iar dreptul la proprietate sau la muncă nu mai este protejat efectiv.

O consecință asupra statului, atunci când drepturile economice sunt încălcate, este pierderea legitimității politice, deoarece cetățenii nu mai percep instituțiile ca fiind juste și orientate spre binele comun. Pot apărea neîncredere, proteste, instabilitate socială și diminuarea autorității legii. Prin urmare, drepturile omului constituie un criteriu esențial pentru evaluarea morală a statului: o putere politică este justificată doar în măsura în care respectă și protejează libertatea, egalitatea și demnitatea persoanelor.

B. Argumentare despre legitimitatea regimurilor politice

Sunt de acord cu teza potrivit căreia legitimitatea este dorită de orice regim politic. Legitimitatea înseamnă recunoașterea puterii ca fiind justificată, acceptabilă și conformă unor valori sau norme considerate valabile de către cei guvernați.

Un regim politic care este perceput ca legitim obține mai ușor obediența cetățenilor, deoarece aceștia respectă legile nu doar de teamă, ci și din convingerea că autoritatea are dreptul să le impună. Într-o democrație, legitimitatea se sprijină pe alegeri libere, respectarea drepturilor și separația puterilor în stat. Chiar și regimurile autoritare caută forme de legitimitate, de exemplu prin propagandă, invocarea tradiției, organizarea unor alegeri controlate sau prezentarea conducătorului ca salvator al națiunii. Aceasta arată că simpla forță nu este suficientă pentru stabilitatea politică pe termen lung.

Prin urmare, orice regim politic dorește legitimitate, deoarece ea reduce dependența de coerciție, consolidează autoritatea instituțiilor și oferă puterii o justificare publică.

C. Exemplu privind evaluarea legitimității politice

Un cetățean al unei societăți democratice evaluează legitimitatea politică a guvernului observând dacă acesta a ajuns la putere prin alegeri libere și corecte, dacă respectă Constituția și dacă protejează drepturile fundamentale.

De exemplu, dacă un guvern ales democratic adoptă politici publice transparente, respectă libertatea presei, permite opoziției să critice puterea și răspunde juridic pentru abuzuri, cetățeanul poate considera că regimul este legitim. În schimb, dacă același guvern încearcă să controleze justiția, restrânge arbitrar dreptul la protest și ignoră rezultatul alegerilor, cetățeanul are motive să-i conteste legitimitatea, chiar dacă puterea invocă formal votul primit.

SUBIECTUL al III-lea

A. Textul lui Aristotel

1. Teza lui Aristotel

Teza lui Aristotel este că omul este prin natura sa o ființă socială, chiar politică, deoarece nu trăiește doar prin instincte sau simple semnale ale plăcerii și durerii, ci are limbaj rațional prin care poate exprima folositorul, vătămătorul, dreptul și nedreptul. Tocmai această capacitate face posibilă viața în comunitate și organizarea cetății.

2. Corelația dintre ființă socială și dreptate

În sens filosofic, omul ca ființă socială este o ființă care își realizează natura în relație cu ceilalți, în cadrul unei comunități organizate prin reguli, valori și scopuri comune. La Aristotel, omul nu este autosuficient în izolare; el are nevoie de familie, cetate, educație, legi și cooperare pentru a-și împlini potențialul rațional și moral.

Dreptatea, în sens filosofic, este principiul prin care se reglementează raporturile dintre oameni, stabilind ce i se cuvine fiecăruia și cum trebuie distribuite avantajele, obligațiile, recompensele sau sancțiunile într-o comunitate. Dreptatea nu este doar o preferință individuală, ci o virtute și o normă a conviețuirii.

Corelația dintre cei doi termeni constă în faptul că viața socială are nevoie de dreptate pentru a nu se transforma în dominație, conflict sau arbitrar. Dacă omul trăiește împreună cu ceilalți, atunci trebuie să poată distinge între acțiuni drepte și nedrepte, între folos comun și prejudiciu. Limbajul rațional, despre care vorbește Aristotel, permite oamenilor să discute despre reguli, responsabilități și bine comun. Astfel, dreptatea este condiția moral-politică a unei comunități stabile, iar caracterul social al omului explică de ce problema dreptății devine inevitabilă.

3. Actualitatea perspectivei filosofice din text

Consider că perspectiva lui Aristotel este actuală, deoarece societățile contemporane continuă să depindă de capacitatea oamenilor de a comunica rațional despre dreptate, interes public și bine comun. Faptul că oamenii folosesc limbajul nu doar pentru a exprima emoții, ci și pentru a formula norme și judecăți morale, rămâne esențial în democrație.

Un prim argument este că instituțiile democratice funcționează prin deliberare: cetățenii, presa, parlamentul și justiția discută public ce este legal, util, vătămător, drept sau nedrept. Dacă oamenii nu ar putea formula rațional asemenea criterii, viața politică s-ar reduce la forță, manipulare sau interese private. În plus, probleme actuale precum inegalitatea socială, corupția, discriminarea ori protecția mediului nu pot fi rezolvate doar prin reacții instinctive, ci prin dezbatere argumentată și prin raportare la dreptate.

Prin urmare, ideea aristotelică potrivit căreia omul este o ființă socială și rațională rămâne relevantă: calitatea unei comunități depinde de felul în care oamenii folosesc limbajul pentru a construi reguli drepte și pentru a limita abuzul.

B. Dreptatea

1. Două tipuri de dreptate

Două tipuri de dreptate sunt:

dreptatea distributivă, care privește împărțirea bunurilor, funcțiilor, avantajelor și sarcinilor în societate;
dreptatea retributivă, care privește aplicarea proporțională a pedepselor sau recompenselor în funcție de fapte.

2. Argument despre inegalitate ca modalitate de realizare a dreptății

În anumite situații, inegalitatea de tratament poate fi singura modalitate de a realiza dreptatea, deoarece oamenii nu se află întotdeauna în condiții egale. Dacă persoane aflate în situații profund diferite sunt tratate identic, rezultatul poate fi nedrept, fiindcă dezavantajele inițiale sunt ignorate.

De exemplu, acordarea unor burse sociale elevilor din familii sărace sau adaptarea examenelor pentru persoanele cu dizabilități reprezintă forme de tratament inegal. Totuși, aceste măsuri nu produc privilegii arbitrare, ci compensează obstacole reale și oferă șanse mai echitabile. În termenii dreptății distributive, nu este suficient să aplicăm aceeași regulă tuturor, ci trebuie să ținem cont de nevoi, merite și condiții concrete.

Așadar, o inegalitate justificată moral poate servi dreptății atunci când corectează o inegalitate nedreaptă deja existentă. Egalitatea formală devine autentică numai dacă este completată, în cazuri relevante, de măsuri diferențiate care permit persoanelor să participe efectiv la viața socială.

Autoevaluare pentru punctaj maxim

Toți itemii de la Subiectul I sunt rezolvați în ordine, cu literă corectă și justificare conceptuală.
Subiectul al II-lea A include filosoful, teza, explicația, exemplul contemporan, consecința asupra statului și limbaj de specialitate.
Subiectul al II-lea B oferă o poziție clară și un argument coerent despre legitimitate.
Subiectul al II-lea C conține un exemplu concret de evaluare democratică a legitimității politice.
Subiectul al III-lea A răspunde explicit la toate cerințele pe baza textului din Aristotel.
Subiectul al III-lea B menționează două tipuri de dreptate și construiește un argument relevant despre inegalitate justificată.
Răspunsurile folosesc concepte filosofice adecvate: drepturi naturale, legitimitate, autonomie, dreptate distributivă, ființă socială, bine comun.
Exemplele sunt concrete și compatibile cu societatea contemporană.
Textele argumentative au teză, justificare și concluzie, în limite rezonabile pentru cerințele de examen.

Verdict final: soluția este completă, coerentă și formulată pentru punctaj maxim.