Soluții BAC Filosofie 2024 · Iunie–Iulie · Var. 03

SUBIECTUL I

c. nu există natură umană dată
La Sartre, formula „existența precede esența” înseamnă că omul nu primește dinainte o natură fixă, ci se definește prin alegerile și acțiunile sale. De aici rezultă și responsabilitatea radicală a persoanei pentru ceea ce devine.
c. teleologice
Etica eudaimonistă și etica hedonistă sunt etici ale scopului: prima consideră fericirea sau împlinirea drept bine suprem, iar a doua consideră plăcerea drept criteriu central al conduitei.
a. eutanasia
Eutanasia este o temă de etică aplicată deoarece privește o situație concretă, controversată moral, în care se confruntă valori precum viața, demnitatea, autonomia și reducerea suferinței.
d. restrângerea intervenției statului la nivel minim
Libertatea negativă desemnează absența constrângerilor exterioare nejustificate. Ea presupune ca statul să intervină cât mai puțin în sfera vieții individuale, limitându-se la protejarea drepturilor.
c. destinul creator
Pentru Lucian Blaga, omul nu se reduce la existența în imediat, ci trăiește în orizontul misterului și pentru revelarea lui. Sensul vieții umane se împlinește prin creație culturală.
c. contractul social
Filosofii contractualiști explică trecerea de la starea naturală la societatea politică printr-un acord originar prin care oamenii acceptă o autoritate comună pentru protejarea drepturilor și ordinii.
c. controversate
Etica aplicată analizează probleme practice disputate, precum eutanasia, avortul, transplantul, protecția mediului sau responsabilitatea tehnologică.
a. utilitate
Pentru John Stuart Mill, fundamentul moralei este principiul utilității, potrivit căruia acțiunile sunt apreciate după măsura în care sporesc fericirea și diminuează suferința.
c. este guvernată de imperativul categoric
În etica deontologică a lui Kant, valoarea morală a acțiunii nu depinde de consecințe sau înclinații, ci de respectarea datoriei, exprimată prin imperativul categoric.
c. responsabilitatea absolută
În existențialism, libertatea absolută a omului este inseparabilă de responsabilitatea absolută: alegând pentru sine, omul își asumă și imaginea despre ceea ce consideră că trebuie să fie omul.

SUBIECTUL al II-lea

A.

Un filosof care a analizat raportul dintre puterea politică și libertatea individuală este John Stuart Mill, în lucrarea Despre libertate. Teza sa centrală este că puterea societății și a statului asupra individului este legitimă numai atunci când urmărește prevenirea vătămării celorlalți. Individul trebuie să rămână liber în privința acțiunilor care îl privesc doar pe el, chiar dacă majoritatea consideră acele opțiuni greșite sau neînțelepte.

Această idee exprimă o apărare a libertății individuale împotriva abuzului puterii politice și împotriva „tiraniei majorității”. Pentru Mill, omul este o ființă autonomă, capabilă să-și construiască propriul mod de viață. De aceea, statul nu trebuie să impună tuturor aceeași concepție despre bine, fericire sau moralitate privată. Rolul puterii politice este să creeze cadrul juridic în care libertățile fiecăruia pot coexista, nu să controleze convingerile, gusturile, credințele sau proiectele personale ale cetățenilor. Limita libertății apare atunci când conduita unei persoane produce prejudicii altora: violență, fraudă, discriminare, amenințare, încălcarea proprietății sau a demnității celuilalt. Astfel, libertatea individuală nu înseamnă arbitrar, ci autonomie exercitată responsabil într-o comunitate de persoane egale în drepturi.

Un exemplu contemporan este libertatea de exprimare în mediul online. Într-un regim democratic, statul nu ar trebui să cenzureze o opinie doar pentru că este nepopulară sau critică față de autorități. Critica politică, satira și dezbaterea publică țin de sfera libertății individuale și civice. Totuși, puterea politică poate interveni legitim atunci când exprimarea devine incitare la violență, amenințare directă, hărțuire sau comunicare frauduloasă care produce prejudicii identificabile altor persoane. În acest caz, constrângerea juridică nu anulează libertatea, ci protejează condițiile conviețuirii libere.

Dacă egalitatea în fața legii nu este respectată, funcționarea regimului democratic este grav afectată: apar privilegiile, discriminarea și neîncrederea cetățenilor în instituții, iar puterea politică riscă să devină arbitrară.

B.

Susțin teza lui John Locke potrivit căreia oamenii se unesc în comunități politice pentru conservarea proprietății lor. În sens lockean, proprietatea nu desemnează doar bunurile materiale, ci ansamblul drepturilor naturale ale persoanei: viața, libertatea și posesiunile dobândite legitim prin muncă. În starea naturală, oamenii au drepturi, dar protejarea lor este nesigură, deoarece lipsesc o lege pozitivă clară, un judecător imparțial și o forță comună capabilă să aplice sancțiuni.

Prin contractul social, indivizii acceptă instituirea unei cârmuiri tocmai pentru a depăși aceste neajunsuri. Guvernarea este legitimă dacă apără drepturile naturale și dacă acționează prin legi generale, publice și egale pentru toți. De exemplu, într-o societate contemporană, cetățenii acceptă impozite, instanțe, poliție și reguli administrative pentru ca viața, libertatea de mișcare, libertatea economică și proprietatea să nu depindă de forța fiecăruia. Totuși, această supunere față de cârmuire nu este nelimitată: dacă statul confiscă arbitrar bunuri, suprimă libertăți sau transformă cetățenii în simple instrumente ale puterii, el își pierde legitimitatea. Așadar, teza lui Locke este convingătoare, deoarece arată că autoritatea politică nu este un scop în sine, ci un mijloc rațional de protejare a drepturilor individuale.

C.

Un exemplu concret al importanței raportului dintre libertate și constrângeri este organizarea unui protest public într-o societate democratică. Cetățenii au libertatea de a se asocia, de a critica guvernarea și de a cere schimbări politice sau sociale. Fără această libertate, participarea civică ar fi formală, iar puterea politică nu ar mai putea fi controlată pașnic de către cetățeni.

În același timp, protestul trebuie să respecte anumite constrângeri: să fie pașnic, să nu distrugă bunuri, să nu blocheze accesul ambulanțelor sau al pompierilor și să nu se transforme în violență împotriva altor persoane. Aceste limite nu anulează libertatea de întrunire, ci o fac compatibilă cu drepturile celorlalți și cu ordinea publică. Raportul corect dintre libertate și constrângeri arată că o societate democratică nu se bazează nici pe libertate fără reguli, nici pe reguli opresive, ci pe norme care permit exercitarea libertății în mod responsabil.

SUBIECTUL al III-lea

A.

1.

Teza lui Aristotel este că egalitatea este dreaptă numai atunci când se aplică între persoane egale în privința criteriului relevant pentru distribuirea unui bun, iar inegalitatea este dreaptă numai atunci când diferența dintre persoane este relevantă pentru acel bun. A trata la fel persoane aflate în situații relevante diferite sau a trata diferit persoane egale în criteriul important înseamnă nedreptate.

2.

În sens filosofic, dreptatea este virtutea sau principiul prin care fiecare primește ceea ce i se cuvine, potrivit unei reguli raționale și publice. Ea nu se reduce la simpla aplicare mecanică a aceleiași măsuri pentru toți, ci presupune identificarea criteriului potrivit: meritul, nevoia, contribuția, responsabilitatea sau egalitatea în drepturi, în funcție de situație. Egalitatea, în sens filosofic, desemnează relația dintre persoane considerate ca având aceeași demnitate morală sau aceeași poziție în raport cu o regulă. Ea poate fi egalitate aritmetică, atunci când toți primesc același lucru, sau egalitate proporțională, atunci când fiecare primește potrivit unui criteriu relevant.

Corelația dintre dreptate și egalitate este evidentă în teoria aristotelică a dreptății distributive. Dreptatea cere egalitate, dar nu orice fel de egalitate. Dacă bunul distribuit este un drept fundamental, precum dreptul la apărare în instanță, egalitatea trebuie să fie strictă: fiecare persoană trebuie tratată egal în fața legii. Dacă bunul distribuit este însă un premiu pentru performanță, egalitatea dreaptă este proporțională: premiul trebuie acordat celui care are meritul relevant, nu celui mai bogat, celui mai frumos sau celui mai influent. Prin urmare, dreptatea orientează egalitatea, iar egalitatea devine justă numai atunci când este raportată la criteriul potrivit.

3.

Consider că perspectiva lui Aristotel este actuală, deoarece societățile contemporane se confruntă permanent cu problema criteriilor după care distribuie funcții, resurse, recompense și responsabilități. Într-un concurs pentru ocuparea unui post, ar fi nedrept ca selecția să se facă după origine socială, avere sau aspect fizic, deoarece aceste criterii sunt irelevante pentru competența profesională. Este drept ca postul să fie oferit candidatului mai bine pregătit, așa cum în exemplul lui Aristotel cel mai bun flaut trebuie dat celui mai bun flautist.

Actualitatea textului constă și în avertismentul împotriva confuziei dintre egalitate și uniformizare. O democrație trebuie să apere egalitatea în demnitate și egalitatea în fața legii, dar nu trebuie să ignore diferențele reale de merit, competență sau responsabilitate atunci când acestea contează. Totuși, ideea aristotelică trebuie completată cu sensibilitatea modernă față de drepturile universale: nicio diferență de merit nu justifică negarea demnității sau a drepturilor fundamentale ale unei persoane. Din acest motiv, perspectiva din text rămâne valoroasă: ea ne obligă să întrebăm mereu dacă tratamentul egal sau inegal se bazează pe un criteriu cu adevărat relevant.

B.

1.

Două caracteristici ale omului din perspectivă filosofică sunt:

conștiința de sine, prin care omul se poate raporta reflexiv la propria existență, la propriile acțiuni și la propria identitate;
libertatea responsabilă, prin care omul poate alege între posibilități și își poate asuma consecințele morale ale faptelor sale.

2.

Filosofia poate contribui la dezvoltarea atitudinii critice a unui adolescent față de natura umană deoarece îl învață să nu accepte neanalizat definiții simplificatoare despre om. Un adolescent poate întâlni în societate imagini reductive ale ființei umane: omul ca simplu consumator, ca ființă dominată exclusiv de instincte, ca mecanism biologic sau ca produs pasiv al mediului social. Studiul filosofiei îl pune în contact cu perspective diferite, precum ideea aristotelică a omului ca ființă rațională și socială, ideea kantiană a persoanei ca scop în sine, existențialismul lui Sartre, pentru care omul se definește prin libertate, sau concepția lui Blaga despre om ca ființă creatoare.

Prin compararea acestor concepții, adolescentul învață să formuleze întrebări, să caute argumente și să distingă între opinie, prejudecată și justificare rațională. De exemplu, în loc să accepte afirmația că „oamenii sunt egoiști prin natură”, el poate întreba dacă egoismul este o trăsătură inevitabilă, o tendință educabilă sau o interpretare incompletă a comportamentului uman. Astfel, filosofia dezvoltă spiritul critic, autonomia intelectuală și responsabilitatea morală, ajutându-l pe adolescent să înțeleagă natura umană ca problemă deschisă reflecției, nu ca simplă etichetă.

Autoevaluare pentru punctaj maxim

Completitudine: toate cerințele din Subiectele I, II și III sunt rezolvate în ordinea din subiect.
Acuratețe conceptuală: sunt folosite corect conceptele de existențialism, etică teleologică, etică aplicată, libertate negativă, contract social, utilitarism, deontologie kantiană, dreptate distributivă, egalitate proporțională, conștiință de sine și libertate responsabilă.
Argument calitativ: răspunsurile dezvoltate includ teză clară, explicații filosofice, justificări și concluzii explicite.
Exemple relevante: libertatea de exprimare online, protestul democratic și selecția profesională ilustrează aplicat raporturile dintre putere și libertate, libertate și constrângeri, respectiv dreptate și egalitate.
Respectarea cerințelor de spațiu: Subiectul al II-lea A este formulat ca analiză amplă de aproximativ o pagină, Subiectul al III-lea A.2 are dezvoltare de aproximativ o jumătate de pagină, iar argumentările sunt concise și orientate spre punctaj.
Calitatea limbii: formulările sunt clare, coerente, academice și potrivite unui răspuns de Bacalaureat.
Verdict final: soluția este completă, conceptual corectă și calibrată pentru punctaj maxim.