Soluții BAC Filosofie 2024 · Simulare · Var. simulare

SUBIECTUL I

c. Kant
În etica lui Immanuel Kant, omul trebuie tratat întotdeauna ca scop în sine, niciodată numai ca mijloc. Această idee exprimă demnitatea persoanei raționale și fundamentează imperativul practic.
d. activitatea sufletului conformă cu rațiunea
Pentru Aristotel, binele propriu omului este realizarea funcției sale specifice: activitatea sufletului potrivit rațiunii și virtuții. Fericirea nu este simplă plăcere, ci împlinire rațională.
a. existențialismului
Existențialismul, mai ales prin Sartre, susține că omul nu primește dinainte un sens al vieții, ci și-l construiește prin alegeri. Omul este responsabil de propria existență.
c. eticii aplicate
Eutanasia este o problemă morală concretă și controversată, analizată în etica aplicată prin raportare la viață, suferință, demnitate, autonomie și responsabilitate.
a. utilitate
Pentru J. St. Mill, fundamentul moralei este principiul utilității: acțiunile sunt corecte în măsura în care tind să producă fericire și să reducă suferința.
b. J. J. Rousseau
Rousseau analizează trecerea de la starea naturală la starea socială prin tema contractului social și prin transformarea libertății naturale în libertate civilă.
a. fericirea apare ca stare de plăcere și absență a suferinței
Etica hedonistă consideră plăcerea binele fundamental, iar fericirea este înțeleasă ca prezență a plăcerii și absență sau diminuare a durerii.
a. să acționeze în mod rațional, fiind conștient de consecințele faptelor sale
Responsabilitatea social-politică presupune libertate asumată rațional, adică înțelegerea efectelor propriilor acțiuni asupra celorlalți și asupra comunității.
c. controversat
Problemele de etică aplicată, precum eutanasia, avortul, clonarea sau discriminarea, sunt controversate deoarece implică valori morale aflate uneori în conflict.
b. poate alege între bine și rău
Omul este ființă morală deoarece are libertate, rațiune și responsabilitate, putând distinge între bine și rău și putând răspunde pentru alegerile sale.

SUBIECTUL al II-lea

A.

Filosoful care a analizat raportul dintre plăcere și moralitatea unei acțiuni este J. St. Mill, reprezentant al utilitarismului. Teza sa poate fi formulată astfel: o acțiune este morală dacă produce utilitate, adică dacă tinde să sporească fericirea și să diminueze suferința pentru cât mai multe persoane; fericirea constă în plăcere și absența durerii.

Această teză nu identifică moralitatea cu satisfacția egoistă și imediată a celui care acționează. Mill nu spune că este moral tot ceea ce îmi face mie plăcere pe moment, ci că valoarea morală a unei acțiuni trebuie judecată după consecințele sale asupra fericirii generale. De aceea, utilitarismul este o etică teleologică și consecințialistă: scopul urmărit este binele comun, iar criteriul de evaluare este efectul acțiunii asupra plăcerii, suferinței și intereselor celor implicați. În plus, Mill distinge între plăceri inferioare, legate mai ales de satisfacții senzoriale, și plăceri superioare, legate de inteligență, afectivitate, cultură, demnitate și libertate. Astfel, nu orice plăcere are aceeași valoare: este preferabilă o viață care dezvoltă facultățile umane superioare unei vieți reduse la satisfacții imediate.

Raportul dintre plăcere și moralitate este, prin urmare, unul indirect și rațional. Plăcerea contează moral pentru că oamenii sunt ființe sensibile, capabile de bucurie și suferință, dar plăcerea trebuie evaluată în funcție de durata, intensitatea, calitatea și consecințele ei asupra celorlalți. O acțiune care produce o plăcere privată, dar generează nedreptate, umilire sau suferință socială, nu poate fi considerată morală în sens utilitarist.

Un exemplu contemporan este decizia unei companii de a reduce poluarea chiar dacă profitul imediat scade. Pe termen scurt, acționarii ar putea avea o satisfacție mai mare prin câștiguri rapide, dar pe termen lung comunitatea câștigă prin sănătate, mediu mai curat și încredere publică. Din perspectiva lui Mill, acțiunea este morală deoarece produce o utilitate socială mai mare decât alternativa egoistă.

O consecință socială a moralității unei acțiuni este creșterea încrederii dintre oameni și consolidarea solidarității. Când indivizii și instituțiile aleg acțiuni care sporesc binele comun, viața socială devine mai sigură, mai cooperantă și mai dreaptă.

B.

Susțin teza potrivit căreia acțiunile cu valoare morală sunt cele rezultate dintr-o voință autonomă, cu precizarea că autonomia nu înseamnă arbitrar sau capriciu personal. În sens kantian, voința autonomă este voința rațională care își dă sieși legea morală și acționează din respect pentru datorie, nu din frică, interes sau înclinație. Dacă o persoană spune adevărul doar pentru a fi lăudată, acțiunea poate avea un efect bun, dar nu are valoare morală deplină, deoarece motivul ei este exterior moralei. În schimb, dacă spune adevărul fiindcă recunoaște că minciuna nu poate fi universalizată fără contradicție și că persoanele trebuie respectate ca scopuri în sine, acțiunea exprimă autonomie morală. Prin urmare, valoarea morală presupune libertate rațională: omul nu este condus doar de impulsuri sau presiuni sociale, ci de principii pe care le poate justifica universal. O voință autonomă nu urmează simple preferințe private, ci principii morale valabile pentru orice ființă rațională.

C.

Un exemplu concret este situația unui elev care primește pe telefon rezolvările unui test înainte de probă. Din perspectiva conceptului cartezian de ființă cugetătoare, acțiunea lui nu se evaluează ca reacție instinctivă la avantajul imediat, ci ca rezultat al conștiinței, deliberării și voinței. Elevul poate reflecta asupra adevărului, corectitudinii, responsabilității și consecințelor faptei sale. Dacă refuză să folosească rezolvările, acțiunea sa arată că omul, ca ființă care gândește, nu este determinat mecanic de tentație, ci poate judeca rațional și poate alege în acord cu principii. Astfel, evaluarea acțiunii umane ia în considerare nu doar efectul exterior, ci și faptul că agentul este conștient, rațional și responsabil pentru decizia luată.

SUBIECTUL al III-lea

A.

1.

Pe baza textului, teza lui Sartre referitoare la natura umană este că omul nu are o esență prestabilită, ci se definește prin alegerile sale libere. Chiar și atunci când pare constrâns de împrejurări, omul rămâne responsabil pentru felul în care se raportează la situație. În formularea existențialistă, existența precede esența: omul există mai întâi, apoi devine ceea ce alege să fie.

2.

În sens filosofic, rațiunea este facultatea omului de a gândi, de a judeca, de a delibera și de a distinge între motive, scopuri și consecințe. Libertatea este capacitatea ființei umane de a se autodetermina, adică de a alege între posibilități și de a-și asuma responsabilitatea pentru acțiunile sale. Cele două concepte sunt strâns corelate, deoarece libertatea autentică nu se confundă cu impulsul orb sau cu simpla absență a constrângerii.

Rațiunea face libertatea responsabilă. Un om liber nu este doar acela care poate face orice îi trece prin minte, ci acela care își poate examina motivele, poate anticipa consecințele faptelor sale și poate decide în lumina unor principii. De exemplu, libertatea de exprimare presupune posibilitatea de a formula opinii, dar rațiunea cere ca această libertate să fie exercitată fără minciună, manipulare sau lezarea nedreaptă a demnității celorlalți. Fără rațiune, libertatea riscă să devină arbitrar; fără libertate, rațiunea rămâne o simplă capacitate teoretică, lipsită de puterea de a orienta acțiunea.

În plan moral, corelația dintre rațiune și libertate se vede în responsabilitate. Omul poate fi tras la răspundere pentru faptele sale tocmai pentru că nu este doar o ființă determinată de instincte, ci poate înțelege alternativele și poate alege. Chiar și în perspectiva lui Sartre, în care omul este mereu situat într-un context, rațiunea îi permite să conștientizeze situația, iar libertatea îl obligă să își asume alegerea făcută.

3.

Consider că perspectiva filosofică din textul lui Sartre este actuală, deoarece omul contemporan este adesea tentat să își justifice pasivitatea prin presiunea grupului, a instituțiilor sau a împrejurărilor. Textul arată că a nu te opune unei situații nu înseamnă a fi complet nevinovat, ci poate fi tot o formă de alegere. Această idee este importantă în contexte precum conformismul politic, discriminarea, răspândirea dezinformării sau acceptarea nedreptății la locul de muncă.

Desigur, nu toate situațiile oferă aceeași libertate reală: frica, violența, sărăcia sau amenințarea pot limita sever posibilitățile omului. Totuși, Sartre rămâne actual prin avertismentul său împotriva fugii de responsabilitate. Chiar și când nu alegem condițiile în care trăim, alegem modul în care răspundem la ele, valorile pe care le acceptăm și persoana pe care o devenim prin faptele noastre. De aceea, perspectiva existențialistă este valoroasă pentru educația morală și civică: ea ne obligă să nu confundăm dificultatea alegerii cu absența totală a alegerii.

B.

1.

Două trăsături proprii naturii umane, în sens aristotelic, sunt:

sociabilitatea, deoarece omul este prin natură o ființă politică, orientată spre viața în comunitate;
raționalitatea exprimată prin limbaj, deoarece omul poate comunica despre bine și rău, drept și nedrept, nu doar despre plăcut și dureros.

2.

Natura umană are caracter social deoarece omul nu își poate realiza deplin potențialul în izolare. Pentru Aristotel, comunitatea politică nu este o convenție artificială, ci mediul natural în care se dezvoltă rațiunea, limbajul, dreptatea și virtutea. Dacă omul ar trăi complet separat de ceilalți, nu ar putea participa la educație, prietenie, cooperare, legi și deliberare morală. Faptul că oamenii au limbaj și pot discuta despre drept și nedrept arată că sunt făcuți pentru viață comună. Prin urmare, individul antisocial prin natură este fie subuman, asemenea unei ființe incapabile de rațiune morală, fie suprauman, adică autosuficient; omul obișnuit însă are nevoie de cetate pentru a-și împlini natura.

Autoevaluare pentru punctaj maxim

Completitudine: toate cerințele din Subiectele I, II și III sunt rezolvate în ordinea din subiect.
Acuratețe conceptuală: răspunsurile folosesc corect conceptele de scop în sine, utilitate, hedonism, etică aplicată, autonomie morală, ființă cugetătoare, existențialism, rațiune, libertate și natură socială.
Calitatea argumentării: răspunsurile dezvoltate au teză explicită, explicații coerente, justificări filosofice și concluzii clare.
Exemple: exemplele despre compania care reduce poluarea, elevul care refuză copiatul și viața comunitară sunt concrete și legate direct de cerințe.
Respectarea lungimilor cerute: analiza de la Subiectul al II-lea A este dezvoltată ca răspuns de aproximativ o pagină, iar explicația rațiune-libertate de la Subiectul al III-lea A.2 are întindere de aproximativ o jumătate de pagină.
Calitatea limbii: formulările sunt clare, academice și adecvate unui răspuns de Bacalaureat.
Verdict final: soluția este completă, conceptual corectă și calibrată pentru punctaj maxim.