Soluții BAC Filosofie 2022 · Iunie–Iulie · Var. 01

SUBIECTUL I

b. este rezultatul alegerilor pe care le face
În existențialismul lui J. P. Sartre, omul nu are o esență prestabilită, ci se construiește prin alegerile sale. Libertatea este însoțită de responsabilitate, deoarece fiecare om devine ceea ce alege să fie prin faptele sale.
c. bine și rău
Morala are ca domeniu evaluarea conduitei umane din perspectiva valorilor de bine și rău. Adevărul și falsul țin de cunoaștere, frumosul și urâtul de estetică, iar dreptul și nedreptul apar mai ales în context juridic și politic.
a. are drept obiect probleme morale controversate
Etica aplicată analizează situații concrete cu miză morală, precum avortul, eutanasia, discriminarea, protecția mediului sau responsabilitatea profesională. Ea aplică principii morale la cazuri particulare și disputate.
c. se previne încălcarea libertății celorlalți
Pentru J. St. Mill, libertatea individuală poate fi restrânsă legitim numai pentru a împiedica producerea unui prejudiciu altora. Statul nu are dreptul să limiteze autonomia persoanei doar pentru a-i impune o anumită concepție despre bine.
b. responsabilitate social-politică
Libertatea politică nu înseamnă arbitrar, ci exercitarea drepturilor împreună cu asumarea consecințelor față de ceilalți și față de comunitate. De aceea, libertatea se corelează cu responsabilitatea.
c. existența întru imediat și pentru securitate
În concepția lui Lucian Blaga, omul se aseamănă cu animalele prin nivelul existenței orientate spre nevoi imediate și siguranță. Specific umană este însă existența în orizontul misterului și pentru revelarea acestuia, prin cultură.
a. înnăscută
Pentru Descartes, ideile clare și distincte aparțin cunoașterii raționale și nu provin din simțuri. Raționalismul cartezian acordă un rol decisiv ideilor înnăscute și evidenței intelectuale.
b. se află în concordanță cu alte enunțuri deja acceptate ca adevărate
Teoria adevărului-coerență susține că adevărul unui enunț depinde de integrarea lui fără contradicții într-un sistem de enunțuri considerate adevărate. Accentul nu cade pe confruntarea directă cu realitatea, ci pe coerența internă.
b. un scop în sine
La Aristotel, fericirea sau eudaimonia este binele suprem, urmărit pentru el însuși, nu ca mijloc pentru altceva. Ea constă în activitatea sufletului conformă cu virtutea.
c. empirismului
Empirismul susține că experiența este fundamentul cunoașterii. Spre deosebire de raționalism, care accentuează rolul rațiunii și al ideilor înnăscute, empirismul pornește de la datele experienței sensibile.

SUBIECTUL al II-lea

A.

Asocierile corecte sunt:

a. Democrația — 3: în sensul lui Karl R. Popper, un regim democratic trebuie să permită schimbarea guvernului fără vărsare de sânge, prin mecanisme instituționale și electorale.
b. Liberalismul — 5: liberalismul consideră că rolul legitim al statului este protejarea libertății individului și a drepturilor sale fundamentale.
c. Legitimitate — 4: puterea este legitimă atunci când exercitarea ei se bazează pe încrederea și consimțământul cetățenilor.
d. Etatism — 2: etatismul supraevaluează rolul statului și subordonează indivizii scopurilor comunitare sau idealurilor generale stabilite politic.

Enunțul 1 se referă la utilitarism, nu la unul dintre conceptele cerute în coloana stângă.

B.

Argumentez împotriva teoriei potrivit căreia un enunț este adevărat doar dacă se dovedește util prin aplicare practică. Utilitatea poate fi un indiciu important, mai ales în știință și tehnică, unde o teorie bună permite predicții, explicații și rezultate eficiente. Totuși, adevărul nu se reduce la avantajul practic imediat. Un enunț fals poate fi temporar util, de exemplu o informație manipulatoare care produce obediență sau calm social, dar aceasta nu îl face adevărat. Invers, un enunț adevărat poate fi neplăcut, incomod sau chiar dezavantajos pe termen scurt, cum ar fi un diagnostic medical sever sau constatarea unei erori într-o cercetare. Adevărul presupune raportare la realitate, coerență logică și justificare rațională, nu simplă productivitate. Prin urmare, criteriul pragmatic al utilității poate contribui la verificarea unor enunțuri, dar nu poate fi singurul criteriu al adevărului.

C.

Un exemplu relevant este cazul unui elev care formulează teoria că plantele cresc mai repede cu cât primesc mai multă apă. Dacă elevul caută doar cazuri care îi confirmă ideea, va observa câteva plante udate des și va crede că teoria este sigură. Testarea autocritică presupune însă să încerce și situații care ar putea infirma ipoteza: grupe de plante cu aceeași lumină și același sol, dar cu cantități diferite de apă, inclusiv exces de apă. Dacă plantele udate excesiv se ofilesc, teoria inițială trebuie corectată. Rolul autocriticii este astfel decisiv: ea previne dogmatismul, obligă cercetătorul să caute contraexemple și ajută la formularea unor teorii mai precise, de pildă că plantele au nevoie de o cantitate optimă de apă, nu de o cantitate nelimitată.

SUBIECTUL al III-lea

A.

1.

Pe baza textului, două caracteristici ale naturii umane sunt:

sociabilitatea superioară: omul este prezentat ca „o ființă mai socială” decât animalele gregare;
capacitatea morală exprimată prin grai/logos: omul are grai și poate distinge binele de rău, dreptul de nedrept și celelalte stări morale.

2.

În textul lui Aristotel, între sociabilitate și simțirea binelui există o corelație fundamentală. Sociabilitatea umană nu este simplul instinct de a trăi în grup, așa cum se întâmplă la unele animale gregare, ci capacitatea de a forma o comunitate politică și morală. Omul este, în sens aristotelic, o ființă socială și politică, deoarece nu se limitează la cooperare pentru supraviețuire, ci poate trăi împreună cu alții în funcție de reguli, valori și scopuri comune.

Această formă superioară de sociabilitate este posibilă prin grai, adică prin logos, prin limbaj rațional. Prin limbaj, oamenii nu comunică doar senzații de plăcere sau durere, ci pot discuta despre bine și rău, drept și nedrept, folositor și dăunător. Simțirea binelui reprezintă capacitatea omului de a evalua moral acțiunile și de a înțelege că viața comună trebuie orientată spre un bine comun, nu doar spre interese individuale.

Corelația este, așadar, dublă. Pe de o parte, omul poate întemeia o comunitate autentică tocmai fiindcă are simț moral și poate delibera despre bine. Pe de altă parte, simțirea binelui se manifestă și se dezvoltă în relația cu ceilalți, deoarece dreptatea, nedreptatea, datoria și virtutea presupun raporturi sociale. Din perspectiva lui Aristotel, comunitatea umană este naturală nu fiindcă oamenii se adună întâmplător, ci fiindcă natura lor rațională și morală îi orientează către conviețuire, lege și realizarea binelui comun.

3.

Consider că perspectiva lui Aristotel este actuală, deoarece și în societatea contemporană omul se definește prin viață comună, comunicare și judecată morală. Tehnologia a schimbat formele sociabilității, dar nu a eliminat nevoia de dialog despre bine, dreptate, libertate sau responsabilitate. Dimpotrivă, probleme actuale precum dezinformarea, polarizarea politică, discriminarea sau utilizarea inteligenței artificiale arată că simpla conviețuire nu este suficientă: avem nevoie de criterii morale și de deliberare rațională.

Totuși, actualitatea perspectivei aristotelice trebuie înțeleasă critic. Omul poate folosi limbajul nu doar pentru adevăr și bine comun, ci și pentru manipulare, ură sau dominare. De aceea, ideea că omul are grai și simț moral rămâne valoroasă mai ales ca exigență: societatea democratică trebuie să cultive educația morală, dialogul argumentat și respectul față de dreptate. În acest sens, Aristotel rămâne actual, fiindcă ne amintește că umanitatea se împlinește în comunități orientate de rațiune și bine.

B.

1.

Trei caracteristici ale unei organizări sociale întemeiate pe supremația legii sunt:

generalitatea și aplicarea egală a legii: legea este publică, previzibilă și obligatorie pentru toți, inclusiv pentru guvernanți;
separația puterilor și controlul reciproc al instituțiilor: puterea legislativă, executivă și judecătorească nu trebuie concentrate în aceeași autoritate;
garantarea drepturilor și accesul la o justiție independentă: individul are drepturi protejate juridic, iar abuzurile puterii pot fi contestate în fața unei instanțe imparțiale.

2.

Un exemplu concret este procedura de expropriere pentru construirea unui drum public într-un stat democratic. Chiar dacă proiectul urmărește binele comun, autoritatea nu poate lua arbitrar proprietatea unei persoane. Dreptatea procedurală cere informarea proprietarului, existența unei legi clare, evaluarea corectă a bunului, despăgubire justă și dreptul de a contesta decizia în instanță. Respectul față de individ ca om constă tocmai în faptul că persoana nu este tratată ca simplu obstacol în calea unui scop colectiv, ci ca subiect de drept, cu demnitate, proprietate și posibilitate reală de apărare. Astfel, guvernarea democratică împacă binele comun cu protejarea individului.

Autoevaluare pentru punctaj maxim

Completitudine: toate cerințele din Subiectele I, II și III sunt rezolvate în ordinea dată.
Acuratețe conceptuală: sunt folosite corect conceptele de existențialism, morală, etică aplicată, liberalism, democrație, legitimitate, etatism, empirism, raționalism, adevăr-coerență, pragmatism, sociabilitate, logos, bine comun, supremația legii și dreptate procedurală.
Argumentare: răspunsurile dezvoltate au teză clară, justificări filosofice și concluzii explicite.
Exemple: exemplele despre testarea autocritică și exproprierea democratică sunt concrete, relevante și legate direct de cerințe.
Lungimi cerute: argumentarea despre adevărul pragmatic este apropiată de zece rânduri, iar analiza corelației dintre sociabilitate și simțirea binelui are dezvoltare de aproximativ o jumătate de pagină.
Calitatea limbii: formulările sunt clare, coerente și adecvate unui răspuns de Bacalaureat la filosofie.
Verdict final: soluția este completă, conceptual corectă și calibrată pentru punctaj maxim.