Soluții BAC Filosofie 2021 · Iunie–Iulie · Var. 04

SUBIECTUL I

b. existența unui set de trăsături esențiale specifice omului
Natura umană desemnează ceea ce definește omul ca om: trăsături considerate esențiale, precum rațiunea, libertatea, conștiința de sine, sociabilitatea sau capacitatea de a crea valori.
a. Aristotel
Aristotel este reprezentant al eticii eudaimoniste, deoarece consideră că scopul vieții morale este fericirea, înțeleasă ca împlinire prin activitatea rațională conformă cu virtutea.
b. clonarea
Clonarea este o problemă de etică aplicată, fiind o situație concretă și controversată moral, legată de viață, identitate, responsabilitate științifică și demnitate umană.
a. intervenția sporită a statului în viața individului
Libertatea pozitivă privește posibilitatea efectivă a individului de a-și realiza scopurile, ceea ce presupune uneori sprijin instituțional: educație, protecție socială, sănătate sau garanții juridice.
a. existența întru mister și pentru revelare
Pentru Lucian Blaga, omul nu se reduce la adaptare și securitate biologică, ci trăiește în orizontul misterului și urmărește revelarea acestuia prin creație culturală.
c. trecerea de la starea naturală la starea socială
Contractul social explică trecerea de la o stare naturală, anterioară ordinii politice, la societatea organizată prin legi, autoritate și obligații comune.
c. inductiv
Etica aplicată pornește de la cazuri concrete, precum avortul, eutanasia, clonarea sau protecția mediului, și analizează moral situații particulare pentru a formula soluții argumentate.
b. libertatea
În sens negativ, libertatea este definită prin absența constrângerilor externe nejustificate, adică prin posibilitatea persoanei de a acționa fără împiedicări arbitrare.
b. datoria
Etica deontologică, reprezentată clasic de Kant, evaluează moralitatea acțiunii prin raportare la datorie și la respectarea legii morale, nu la consecințe sau plăcere.
a. libertății absolute
Pentru Sartre, dacă omul este liber în mod radical, atunci el este și responsabil în mod absolut pentru alegerile sale și pentru sensul pe care îl dă propriei existențe.

SUBIECTUL al II-lea

A.

Asocierile corecte sunt:

a. Etica teleologică — 3: termenul „teleologic” provine de la grecescul telos, care înseamnă scop, finalitate sau împlinire.
b. Principiul Celei Mai Mari Fericiri — 1: acest principiu este fundamentul moralei utilitariste, potrivit căreia acțiunea bună maximizează fericirea generală.
c. Imperativul categoric — 4: imperativul categoric este formulat de Immanuel Kant ca principiu moral necondiționat al datoriei.
d. Etica — 5: etica este filosofia practică ce studiază morala, valorile, normele și criteriile conduitei bune.

B.

Susțin teza lui J. St. Mill, deoarece ea exprimă o concepție liberală echilibrată despre libertate. Fiecare persoană are dreptul să își urmărească binele propriu în felul său, fiindcă oamenii au proiecte de viață, valori și concepții despre fericire diferite. Statul sau majoritatea nu trebuie să impună tuturor același model de viață, atâta timp cât alegerile individului îl privesc în primul rând pe el. Totuși, libertatea nu înseamnă permisiunea de a face orice, ci este limitată de libertatea egală a celorlalți. Principiul formulat de Mill poate fi înțeles ca principiu al nelezării: acțiunea mea este legitimă până în punctul în care nu îi prejudiciază pe alții și nu îi împiedică să își caute propriul bine. De exemplu, pot alege ce profesie, religie sau stil de viață urmez, dar nu pot folosi această libertate pentru a discrimina, constrânge sau manipula alte persoane. Prin urmare, libertatea autentică este autonomie responsabilă, compatibilă cu pluralismul și cu respectul pentru drepturile celorlalți.

C.

Un exemplu actual este organizarea unui protest pașnic într-un oraș. Cetățenii au libertatea de exprimare și de întrunire, deci pot critica o decizie politică și pot cere schimbarea ei. Autoritatea publică are însă rolul de a asigura ordinea, siguranța participanților și protejarea drepturilor celorlalți cetățeni, de exemplu prin stabilirea unui traseu, prin dirijarea traficului și prin prevenirea violenței. Dacă autoritatea interzice protestul fără motiv legitim, libertatea devine formală și democrația este afectată. Dacă, invers, libertatea este exercitată fără nicio regulă, pot apărea abuzuri, blocaje sau încălcări ale drepturilor altora. Raportul corect dintre libertate și autoritate este important deoarece arată că autoritatea legitimă nu anulează libertatea, ci creează cadrul juridic în care libertățile tuturor pot coexista.

SUBIECTUL al III-lea

A.

1.

Textul face referire la teza existențialistă a lui Jean-Paul Sartre potrivit căreia existența precede esența. Omul nu are o natură fixă sau un destin prestabilit înaintea alegerilor sale; el apare mai întâi în lume și se definește ulterior prin acte, proiecte și responsabilități asumate.

2.

Între existență și conștiință de sine există, în sens filosofic, o corelație fundamentală. Existența desemnează faptul de a fi, de a apărea în lume ca ființă concretă, situată într-un anumit timp, într-o anumită societate și în fața unor posibilități. În perspectiva existențialistă a lui Sartre, omul nu este determinat de o esență anterioară, asemenea unui obiect fabricat după un model. El există mai întâi și abia apoi devine ceea ce este prin alegerile pe care le face.

Conștiința de sine este capacitatea omului de a se raporta reflexiv la propria existență. Omul nu doar trăiește, ci știe că trăiește, se întreabă cine este, ce poate deveni și ce sens au acțiunile sale. Tocmai această conștiință îl scoate din simpla existență biologică și îl transformă, în limbaj sartrian, într-o ființă pentru sine, adică într-o ființă care nu coincide definitiv cu ceea ce este deja. Dacă un lucru are o funcție stabilită din exterior, omul, în schimb, își interpretează situația și alege între posibilități. Prin conștiință de sine, existența devine proiect: omul se depășește permanent pe sine, își asumă scopuri și se construiește prin fapte.

Corelația este deci următoarea: existența oferă condiția concretă a omului, iar conștiința de sine face posibilă definirea acestei existențe ca libertate. A fi om nu înseamnă doar a ocupa un loc în lume, ci a înțelege că propria viață nu este complet predeterminată. De aici rezultă și responsabilitatea: fiecare alegere contribuie la constituirea propriei identități. În spirit sartrian, omul nu se poate ascunde în spatele unei naturi fixe pentru a-și justifica pasivitatea; fiind conștient de sine, el este chemat să își asume ceea ce devine.

3.

Consider că perspectiva lui Sartre este actuală, deoarece omul contemporan trăiește într-o lume în care identitatea nu mai este explicată suficient prin tradiție, origine socială sau roluri prestabilite. Alegerea profesiei, a modului de viață, a valorilor personale și a felului în care ne raportăm la tehnologie, comunitate sau carieră arată că omul se construiește prin decizii repetate. Ideea că existența precede esența rămâne importantă fiindcă ne amintește că nu suntem simple produse ale contextului, ci persoane capabile să ne asumăm un proiect de viață.

Totuși, actualitatea acestei perspective trebuie înțeleasă nu ca negare a oricărei condiționări, ci ca accent pus pe responsabilitate. Omul este influențat de familie, societate, educație și condiții economice, dar nu este complet redus la ele. Teza sartriană are valoare morală tocmai pentru că combate fatalismul și scuzele facile: chiar în situații dificile, persoana rămâne chemată să aleagă lucid și să răspundă pentru propriile fapte.

B.

1.

Susțin ideea că o societate echitabilă trebuie să includă libertatea, egalitatea și recompensa, deoarece dreptatea nu poate fi redusă la un singur criteriu. Libertatea permite fiecărei persoane să își urmeze proiectele fără constrângeri arbitrare. Egalitatea garantează că oamenii sunt respectați ca persoane și au aceleași drepturi fundamentale. Recompensa este necesară pentru a recunoaște meritul, efortul și contribuția diferită a indivizilor, dar numai pe baza unor reguli egale și corecte. Dacă lipsește libertatea, apare dominația; dacă lipsește egalitatea, apar privilegiile; dacă lipsește recompensa, meritul devine irelevant. Prin urmare, dreptatea echitabilă presupune echilibrul dintre drepturi egale, libertăți reale și recunoașterea contribuțiilor.

2.

Un exemplu concret este admiterea la o facultate pe baza unui concurs public. Dreptatea procedurală cere ca regulile să fie clare, anunțate dinainte, aplicate la fel tuturor candidaților, iar evaluarea să fie imparțială. Egalitatea de șanse cere ca fiecare candidat să poată participa fără discriminare de origine socială, sex, etnie, religie sau relații personale. Dacă toți candidații susțin aceeași probă, sunt corectați după același barem și sunt admiși în ordinea rezultatelor, procedura corectă susține egalitatea de șanse: reușita depinde de pregătire și performanță, nu de favoritism.

Autoevaluare pentru punctaj maxim

Completitudine: toate cerințele din Subiectele I, II și III sunt rezolvate în ordinea din subiect.
Acuratețe conceptuală: răspunsurile folosesc corect conceptele de natură umană, eudaimonism, etică aplicată, libertate pozitivă și negativă, contract social, deontologie, existențialism, conștiință de sine, dreptate procedurală și egalitate de șanse.
Argumentare: tezele sunt formulate explicit, susținute prin raționamente coerente și încheiate prin concluzii clare.
Exemple: exemplele despre protestul pașnic și admiterea la facultate sunt concrete și evidențiază exact raporturile cerute de subiect.
Respectarea lungimilor cerute: argumentarea despre Mill este dezvoltată la aproximativ zece rânduri, corelația existență-conștiință de sine acoperă aproximativ o jumătate de pagină, iar argumentul despre dreptate este concis, apropiat de cinci rânduri.
Calitatea limbii: formulările sunt clare, academice și adecvate unui răspuns de Bacalaureat.
Verdict final: soluția este completă, coerentă și calibrată pentru punctaj maxim.