SUBIECTUL I
-
c. În existențialismul lui Jean-Paul Sartre, omul nu are o esență dată dinainte, ci apare mai întâi în lume și se definește prin propriile alegeri.
-
b. Pentru J. St. Mill, fericirea înseamnă plăcere și absența suferinței, chiar dacă el distinge între plăceri superioare și inferioare.
-
a. Legalizarea eutanasiei este o problemă de etică aplicată, deoarece privește o decizie morală concretă, cu implicații medicale, juridice și sociale.
-
d. Libertatea negativă desemnează absența constrângerilor arbitrare sau a ingerințelor nejustificate din partea altora ori a statului.
-
b. Responsabilitatea social-politică presupune respectarea legilor și asumarea consecințelor atunci când acestea sunt încălcate.
-
c. Declarația Universală a Drepturilor Omului permite distincția între drepturi negative, care cer neintervenție, și drepturi pozitive, care presupun măsuri active pentru realizarea lor.
-
c. În concepția kantiană, cunoștințele întemeiate pe experiență sunt cunoștințe a posteriori.
-
b. Teoria adevărului-coerență consideră că un enunț este adevărat dacă se armonizează cu un ansamblu de enunțuri deja acceptate ca adevărate.
-
a. În etica deontologică, Kant distinge între imperativul categoric, valabil necondiționat, și imperativul ipotetic, dependent de un scop urmărit.
-
c. Dreptul la libertate este un drept negativ, deoarece cere în primul rând abținerea celorlalți de la constrângeri nejustificate.
SUBIECTUL al II-lea
A.
Asocierile corecte sunt:
- a. Etatism — 3
- b. Democrație — 1
- c. Legitimitate — 4
- d. Liberalism — 2
Etatismul subordonează societatea statului, democrația presupune instituții și valori care apără cetățenii de dictatură, legitimitatea exprimă acceptarea puterii de către cei conduși, iar liberalismul pune în centru garantarea libertății individuale.
B.
Consider că teoria adevărului-corespondență nu trebuie folosită exclusiv în determinarea valorii de adevăr a unei propoziții. Potrivit acestei teorii, o propoziție este adevărată dacă reflectă corect realitatea, adică dacă există o corespondență între enunț și fapt. Ea este indispensabilă în cazul propozițiilor empirice, precum „apa fierbe la 100°C la presiune normală”, deoarece verificarea prin raportare la fapte oferă un criteriu obiectiv. Totuși, folosirea exclusivă a acestei teorii este limitată. Unele propoziții, de exemplu cele matematice, logice sau morale, nu pot fi verificate simplu prin confruntarea cu un fapt observabil. Adevărul unei teoreme se stabilește prin demonstrație și coerență internă, nu prin observație directă. De aceea, teoria corespondenței este foarte importantă, dar trebuie completată cu alte criterii ale adevărului, precum coerența sau utilitatea practică, în funcție de domeniul analizat.
C.
Un exemplu al importanței erorii în cunoaștere este evoluția cercetării științifice privind mișcarea corpurilor. Dacă un elev crede inițial că un obiect mai greu cade întotdeauna mai repede decât unul ușor, el pornește de la o eroare inspirată de observații superficiale. Prin experiment, de exemplu comparând căderea unor corpuri în condiții controlate, eroarea este descoperită și corectată. Astfel, greșeala nu blochează cunoașterea, ci poate deveni punctul de plecare al unei investigații mai riguroase. Conștientizarea erorii obligă subiectul cunoscător să verifice, să argumenteze și să formuleze explicații mai precise.
SUBIECTUL al III-lea
A.
1.
Pe baza textului, două caracteristici ale dreptății sunt:
- dreptatea este prezentată ca având un temei natural, nu convențional: „e dreptul celui mai destoinic să aibă mai mult”;
- dreptatea presupune dominația superiorului asupra inferiorului, adică puternicul trebuie să cârmuiască și să primească mai mult decât cel slab.
2.
În textul din Platon, termenii dreptate și convenție se află într-o relație de opoziție. Dreptatea, în sens filosofic, desemnează principiul după care se distribuie ceea ce i se cuvine fiecăruia și după care se organizează raporturile dintre oameni. Convenția desemnează o regulă stabilită prin acord omenesc, prin obișnuință sau prin lege, nu prin natură. Perspectiva exprimată în fragment este aceea a unei dreptăți naturale: cel mai puternic, mai destoinic sau superior ar avea dreptul să conducă și să posede mai mult decât cel slab. Din această perspectivă, egalitatea impusă de legi și morală nu ar fi o expresie autentică a dreptății, ci o convenție inventată de oameni pentru a limita forța celor superiori.
Corelația dintre cei doi termeni constă în faptul că ceea ce societatea numește adesea „dreptate” poate fi interpretat fie ca ordine naturală, fie ca ordine convențională. În viziunea personajului din text, convențiile morale și juridice sunt „înfrumusețări înșelătoare”, deoarece contrazic natura și împiedică manifestarea puterii. Filosofic însă, această opoziție ridică o problemă importantă: dacă dreptatea ar fi redusă la putere naturală, atunci legea, egalitatea și drepturile ar deveni simple obstacole; dacă dreptatea este înțeleasă ca normă convențională rațională, atunci convenția are rol civilizator, limitând abuzul și protejând persoana. Prin urmare, relația dintre dreptate și convenție este decisivă pentru filosofia politică: ea arată tensiunea dintre „dreptul celui puternic” și dreptatea întemeiată pe lege, reciprocitate și respect.
3.
Consider că perspectiva filosofică prezentată în text este actuală mai ales ca avertisment. În societatea contemporană există încă situații în care succesul, puterea economică, influența politică sau forța mediatică sunt tratate ca și cum ar da cuiva dreptul de a domina. Ideea că „cel puternic merită mai mult” apare în competiția socială dură, în abuzurile de autoritate sau în disprețul față de cei vulnerabili. Totuși, nu consider această perspectivă acceptabilă ca model moral și politic. O societate democratică se întemeiază pe demnitate, drepturi, lege și protecția persoanei, nu pe simpla superioritate a celui mai puternic. Actualitatea textului constă, așadar, în faptul că ne ajută să recunoaștem și să criticăm tentația de a confunda puterea cu dreptatea.
B.
1.
Omul este creator de cultură deoarece nu se limitează la adaptarea biologică la mediu, ci transformă lumea prin limbaj, valori, tehnică, artă, religie, știință și instituții. Cultura exprimă capacitatea omului de a da sens existenței sale și de a transmite acest sens generațiilor următoare. Spre deosebire de celelalte ființe, omul nu trăiește doar într-un mediu natural, ci și într-o lume simbolică. Prin educație, creație și comunicare, el produce norme, opere și moduri de viață care îi depășesc existența individuală. De aceea, teza că omul este creator de cultură este întemeiată: cultura este forma specific umană de a locui și de a interpreta lumea.
2.
Un exemplu concret este influența lecturii asupra vieții unui adolescent. Dacă o persoană intră în contact cu opere literare și filosofice, ea își poate dezvolta vocabularul, imaginația, spiritul critic și sensibilitatea morală. De exemplu, lectura unui roman despre nedreptate socială poate schimba modul în care tânărul înțelege suferința altora și îl poate determina să devină mai solidar. Astfel, cultura nu rămâne un simplu ornament, ci modelează alegeri, atitudini și felul în care omul se raportează la sine și la ceilalți.
Autoevaluare pentru punctaj maxim
- Completitudine: toate cerințele de la Subiectele I, II și III sunt rezolvate în ordinea din subiect.
- Acuratețe conceptuală: răspunsurile folosesc corect concepte precum existențialism, utilitarism, libertate negativă, drepturi negative/pozitive, cunoaștere a posteriori, adevăr-corespondență, adevăr-coerență, dreptate naturală, convenție și cultură.
- Calitatea argumentării: argumentele au teză explicită, explicații filosofice și exemple relevante.
- Exemple: exemplele sunt concrete și legate direct de cerințe: eroarea în procesul de cunoaștere, lectura ca influență culturală.
- Respectarea lungimilor cerute: răspunsurile argumentative sunt dezvoltate la nivelul solicitat: aproximativ zece rânduri, o jumătate de pagină și aproximativ cinci rânduri.
- Verdict final: soluția este formulată clar, complet și coerent, adecvată pentru obținerea punctajului maxim.