Soluții BAC Bio B2 (Anatomie) 2023 · Iunie–Iulie

SUBIECTUL I

A

Sistemele muscular, osos și nervos participă la realizarea funcțiilor de relație.

B

Două tipuri de contracții musculare sunt:

• contracția izotonică: mușchiul își modifică lungimea și realizează mișcarea unui segment al corpului;
• contracția izometrică: mușchiul își mărește tensiunea, dar lungimea lui rămâne practic constantă, contribuind la menținerea posturii.

C

1. b) adenomul de prostată
2. c) membrului superior
3. b) nefronul
4. d) ventriculului stâng al inimii
5. a) conțin pigmenți

D

1. A.
2. F. Segmentul intermediar/de conducere al analizatorului auditiv este reprezentat de nervul cohlear și de căile auditive.
3. F. Cele două componente ale sistemului nervos vegetativ sunt simpaticul și parasimpaticul.

SUBIECTUL al II-lea

A

• a) Două deosebiri dintre procariote și eucariote, privind organizarea materialului genetic, sunt:

• la procariote, materialul genetic este localizat în nucleoid, fără membrană nucleară, iar la eucariote este localizat în nucleu, delimitat de înveliș nuclear;

• la procariote, ADN-ul principal este, de regulă, circular și poate fi însoțit de plasmide, iar la eucariote ADN-ul este organizat în cromozomi liniari, asociați cu proteine histonice.

• b) Fragmentul de ADN bicatenar are 778 nucleotide, dintre care 98 conțin guanină.

În ADN-ul bicatenar, guanina se împerechează cu citozina, deci:

G = C = 98 nucleotide

Numărul nucleotidelor cu guanină și citozină este:

G + C = 98 + 98 = 196 nucleotide

Numărul nucleotidelor cu adenină și timină este:

A + T = 778 - 196 = 582 nucleotide

În ADN-ul bicatenar, adenina se împerechează cu timina, deci:

A = T = 582 : 2 = 291 nucleotide

Numărul nucleotidelor cu timină este 291.

Numărul perechilor A-T este 291. Fiecare pereche A-T este unită prin legătură dublă, adică prin două legături de hidrogen:

291 x 2 = 582 legături de hidrogen

Numărul perechilor C-G este 98. Fiecare pereche C-G este unită prin legătură triplă, adică prin trei legături de hidrogen:

98 x 3 = 294 legături de hidrogen

Așadar, fragmentul conține 291 legături duble A-T și 98 legături triple C-G, corespunzătoare la 582, respectiv 294 legături de hidrogen.

Secvența complementară pentru catena 3’-5’ dată este:

3'-T G T C A G-5'
5'-A C A G T C-3'

Secvența de nucleotide din catena de ADN 5’-3’ complementară este ACAGTC.

• c) Cerință propusă: Stabiliți numărul perechilor de nucleotide din fragmentul de ADN bicatenar.

Rezolvare: O pereche de nucleotide este formată din două nucleotide complementare, câte una pe fiecare catenă. Fragmentul are 778 nucleotide în total, deci:

778 : 2 = 389 perechi de nucleotide

Fragmentul de ADN bicatenar conține 389 perechi de nucleotide.

B

• a) Al doilea pacient are grupa de sânge A (II), deoarece pe hematii este prezent doar antigenul/aglutinogenul A.

• b) Donatorul comun pentru pacientul cu grupa B și pacientul cu grupa A este donatorul cu grupa O (I).

Motivație: hematiile grupei O nu au aglutinogene A sau B, deci nu sunt aglutinate de aglutininele anti-A ale pacientului cu grupa B și nici de aglutininele anti-B ale pacientului cu grupa A. Pentru o cantitate mică de sânge, grupa O este donator compatibil pentru ambele grupe în sistemul ABO.

• c) Transfuzia cu sânge incompatibil în sistemul ABO determină reacția antigen-anticorp, cu aglutinarea și hemoliza hematiilor. Aceasta poate produce accident transfuzional grav, cu tulburări circulatorii, afectare renală și risc vital.

• d) Cerință propusă: Precizați aglutininele din plasma celor doi pacienți.

Rezolvare: Pacientul cu grupa B (III) are în plasmă aglutinine anti-A/α. Pacientul cu grupa A (II) are în plasmă aglutinine anti-B/β.

SUBIECTUL al III-lea

1

• a) Relația corectă este:

Capacitatea pulmonară totală = volumul curent + volumul inspirator de rezervă + volumul expirator de rezervă + volumul rezidual

Prin urmare:

• A = volumul curent;

• B = volumul inspirator de rezervă;

• C = volumul expirator de rezervă.

• b) Respectarea regulilor de igienă a respirației este importantă deoarece menține funcționarea normală a căilor respiratorii și eficiența schimburilor gazoase. Aerisirea încăperilor, evitarea fumatului și a aerului poluat, respirația pe nas și tratarea corectă a infecțiilor respiratorii reduc pătrunderea agenților patogeni și a substanțelor iritante, protejând mucoasa respiratorie și alveolele pulmonare.

• c) Enunțuri afirmative:

Transportul CO2 prin intermediul sângelui

1. Cea mai mare parte a dioxidului de carbon este transportată prin sânge sub formă de ioni bicarbonat, formați în eritrocite sub acțiunea anhidrazei carbonice.
2. O parte din dioxidul de carbon se transportă legată de hemoglobină, sub formă de carbaminohemoglobină, iar o cantitate mică se transportă dizolvată în plasmă.

Schimbul de gaze la nivelul alveolelor pulmonare

1. Schimbul de gaze la nivel alveolar se realizează prin difuziune, prin membrana alveolo-capilară, în funcție de diferențele de presiune parțială ale gazelor respiratorii.
2. Oxigenul difuzează din aerul alveolar în sângele capilar, iar dioxidul de carbon difuzează din sângele venos capilar în aerul alveolar.

2

• a) Pancreasul este localizat în cavitatea abdominală, înapoia stomacului, cu capul așezat în curbura duodenului și coada orientată spre splină.

O asemănare între secreția digestivă pancreatică și cea gastrică este că ambele sunt secreții exocrine digestive care conțin enzime și participă la digestia chimică a alimentelor. De asemenea, ambele contribuie la digestia proteinelor prin enzime proteolitice.

• b) Pancreasul participă la digestia chimică a proteinelor deoarece sucul pancreatic conține enzime proteolitice, secretate inițial ca precursori inactivi. În duoden, acestea devin active, de exemplu tripsina și chimotripsina, și hidrolizează proteinele/polipeptidele până la peptide mai mici și aminoacizi.

• c) Minieseu: Variații ale secreției de insulină și efectele lor

Noțiuni specifice: insulină, glicemie, hiposecreție, diabet zaharat, hipersecreție, hipoglicemie.

Insulina este hormonul pancreatic care contribuie la menținerea glicemiei în limite normale, favorizând utilizarea glucozei de către celule și depozitarea ei sub formă de glicogen. Hiposecreția de insulină determină creșterea glicemiei și poate produce diabet zaharat, manifestat prin hiperglicemie și glicozurie. Hipersecreția de insulină determină scăderea accentuată a glicemiei, adică hipoglicemie, care se poate manifesta prin slăbiciune, transpirații, tremurături și, în cazuri severe, comă hipoglicemică.

Autoevaluare pentru punctaj maxim

• Toate cerințele din SUBIECTUL I, II și III sunt rezolvate în ordinea subiectului.
• Afirmațiile adevărat/fals sunt marcate corect, iar afirmațiile false sunt corectate fără folosirea negației.
• Terminologia este adecvată programei de anatomie, fiziologie, genetică și ecologie umană pentru clasele XI-XII.
• Calculele de genetică includ etapele necesare, formulele de complementaritate și rezultatele pentru nucleotide, perechi de baze și legături de hidrogen.
• Problema de compatibilitate ABO include grupa pacientului, donatorul comun, motivația și consecința incompatibilității.
• Cerințele suplimentare formulate la SUBIECTUL al II-lea sunt rezolvate complet și folosesc informații științifice corecte.
• Minieseul include șase noțiuni specifice și un text coerent de maximum trei-patru fraze.
• Verdict final: soluția este completă, corectă științific și urmărește obținerea punctajului maxim.